Prima pagină » Opinii » Dragostea pentru ai tăi

Dragostea pentru ai tăi

Dragostea pentru ai tăi

Dacă ar fi să putem ignora cu succes informațiile potrivit cărora, deși au trecut trei săptămâni și un pic de când alegerile prezidențiale au scos din casă și din minți atâtea milioane de oameni, domnul președinte ales al României nu a reușit să îndeplinească prima misiune care îi fusese dată, aceea de a forma un guvern stabil și de a alege un prim-ministru, ni s-ar părea mai simplu să ne putem concentra pe alt fel de vești. Asta, în condițiile în care țara noastră are nevoie de stabilitate și de coerență mai tare decât de orice altceva, în prag de vară caniculară care nu va avea cum să repare sau să topească incompetența.

Așadar, ne reîntâlnim aici, tot fără premier, tot fără portofolii împărțite și măsuri asumate, după un sfârșit de săptămână plin de evenimente sportive. Pe de-o parte, meciul echipei naționale a României, pierdut fără niciun fel de drept de apel în fața Austriei. Pe de altă parte, meciul-gală de retragere din activitate al sportivei Cristina Neagu – presărat și el cu aruncări de mingi lipicioase și figuri rupte parcă din filmele pline de amuzament care ne-au bucurat și nouă copilăria.

Nu în ultimul rând, finala unei competiții recent inventate – Liga Națiunilor, între Spania și Portugalia, în care echipa lui Cristiano Ronaldo a reușit să contrazică statistica și să plece acasă cu trofeul în autocar. Lisabona a zâmbit aseară. Și noi cu dumneaei.

După eșecul naționalei României, în fotbal, au apărut sute de voci de suporteri care au început, cum altfel?, să-l critice pe Mircea Lucescu. Să comenteze că a venit la națională ca să își încheie cariera sus, că avea nevoie de semnătura domnului Burleanu pe contract pentru a putea închide un capitol rotund, frumos al vieții sale. Chiar așa? Chiar atât de naivi suntem, să ni se pară că peste tot e vorba despre noi, că numai validarea noastră e cea care poate face diferența?

Nu avea destule domnul Lucescu, în cariera sa, desigur, în momentul în care a decis să pună umărul la renașterea fotbalistică, pe plan mondial, a României? Retorică întrebare. La fel cum de retorică suferă și multe alte sectoare din țara asta, lovite de grindina vremurilor…

M-am bucurat pentru echipa de fotbal a Portugaliei, deși m-a lovit și mila de draga Spanie, căreia i-a lipsit o singură lovitură de la 11 metri pentru a țese pe chipurile concetățenilor un zâmbet pe termen lung. Mi-am amintit de toți vecinii mei portughezi și parcă i-am auzit strigând de drag de țara lor.

Pentru că portughezii au ceva ce mulți alții au, de asemenea, prin Vest, prin Est, prin Centru, pe oriunde, dar ceea ce noi, românii, credem că e lipsit de bun-gust și educație să avem: dragoste pentru ai lor, pentru țara lor.

Mâine auzim iarăși imnul României pe stadionul Lia Manoliu. Jucăm meci, în aceeași goană după un loc care să ne ducă, după zeci de ani, înapoi la Mondiale. Iar jucătorii și antrenorul au nevoie, desigur, de suporteri. Dar și suporterii ar cam avea nevoie de o țară pe care să spună tare că o iubesc, că o apără, că o aleg. Sau e cam târziu?


Citește și:

Capitala de la Cluj

Liniştea de după furtună

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi