Prima pagină » EXCLUSIV » Liderii UE, inclusiv România, salută planul lui TRUMP pentru pace în Ucraina. Oana Țoiu, pentru Gândul: „Susținem încetarea focului pe durata negocierilor”

Liderii UE, inclusiv România, salută planul lui TRUMP pentru pace în Ucraina. Oana Țoiu, pentru Gândul: „Susținem încetarea focului pe durata negocierilor”

Liderii UE, inclusiv România, salută planul lui TRUMP pentru pace în Ucraina. Oana Țoiu, pentru Gândul: „Susținem încetarea focului pe durata negocierilor”

Liderii statelor UE, cu excepția Ungariei, au semnat marți, 12 august, o declarație comună în care salută eforturile președintelui Trump pentru a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pentru a realiza o pace și o securitate justă și durabilă pentru Ucraina.

Într-o reacție în exclusivitate pentru Gândul, Oana Țoiu, ministra de externe, ne-a transmis că „România participă în aceste zile în discuții bilaterale cu Ucraina și în formatele de lucru europene”.

„Ieri, ședința de patru ore a miniștrilor de externe s-a finalizat cu poziția comună privind prezența Ucrainei la masa negocierilor și cererea garanțiilor de securitate necesare, precum și menținerea presiunii economice. Parteneriatul transatlantic este esențial pentru procesul de pace.

Astăzi, Nicușor Dan, alături de liderii UE, au transmis în această dimineață o declarație comună”, spune Oana Țoiu pentru Gândul.

Oana Țoiu: „Susținem încetarea focului pe durata negocierilor de pace”

Întrebată de reporterul Gândul despre declarațiile șefei diplomației europene Kaja Kallas, care i-a cerut lui Putin să semneze o încetare a focului înainte de o înțelegere cu SUA, ministra de externe ne-a transmis poziția oficială a României:

„Este clară și publică poziția României, am spus-o și în vizita din Ucraina și după ședința de lucru cu Kaja Kallas de ieri: susținem încetarea focului pe durata negocierilor de pace”, precizează Oana Țoiu în exclusivitate pentru Gândul.

Declarația comună a liderilor UE privind Ucraina

„Noi, liderii Uniunii Europene, salutăm eforturile președintelui Trump pentru a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pentru a realiza o pace și o securitate justă și durabilă pentru Ucraina.

O pace justă și durabilă, care aduce stabilitate și securitate, trebuie să respecte dreptul internațional, inclusiv principiile independenței, suveranității, integrității teritoriale și faptul că frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță.

Poporul Ucrainei trebuie să aibă libertatea de a-și decide viitorul. Calea către pace în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina. Negocieri semnificative pot avea loc doar în contextul unui armistițiu sau al reducerii ostilităților.

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei are implicații mai ample pentru securitatea europeană și internațională. Împărtășim convingerea că o soluție diplomatică trebuie să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei și Europei.

Uniunea Europeană, în coordonare cu SUA și alți parteneri cu aceleași viziuni, va continua să ofere sprijin politic, financiar, economic, umanitar, militar și diplomatic Ucrainei, în timp ce Ucraina își exercită dreptul inerent la autoapărare. De asemenea, va continua să mențină și să impună măsuri restrictive împotriva Federației Ruse.

O Ucraină capabilă să se apere eficient este o parte integrantă a oricăror garanții de securitate viitoare. Uniunea Europeană și statele membre sunt pregătite să contribuie în continuare la garanțiile de securitate pe baza competențelor și capacităților lor respective, în conformitate cu dreptul internațional și cu respectarea deplină a politicii de securitate și apărare a anumitor state membre și ținând cont de interesele de securitate și apărare ale tuturor statelor membre.

Uniunea Europeană subliniază dreptul inerent al Ucrainei de a-și alege propriul destin și va continua să sprijine Ucraina pe calea sa către aderarea la UE”, se arată în declarația comună a liderilor UE.

Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni față în față, pe 15 august

Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin va avea loc într-un stat cumpărat de SUA de la Imperiul Rus în 1867, pentru 7,2 milioane de dolari, când țarul Alexandru al II-lea se afla în pragul falimentului din cauza datoriilor de război.

Donald Trump a anunțat întâlnirea din data de 15 august pe rețeaua sa Truth Social, iar apoi aceasta a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Kremlinului, care a spus că locația este „destul de logică”, având în vedere proximitatea relativă a Alaskăi față de Rusia.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a adăugat că Donald Trump a fost invitat în Rusia pentru un potential al doilea summit. 

Trump: „Cred că se va rezolva”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat, luni seară, că obiectivul său este organizarea unui summit Ucraina-Rusia pentru oprirea războiului printr-o soluție negociată.

”Mă aștept să am o întâlnire cu Putin despre care cred că va fi bună. Dar ar putea fi rea. Eu mă aflu aici cu un motiv: să scap de un război început de altcineva. Nu ar fi trebuit să izbucnească, iar, dacă îl pot opri, ar fi extraordinar. Un război complex, cu multe pierderi de vieți omenești, dar Volodimir Zelenski este acolo de trei ani și jumătate. În final, vreau să îi aduc pe cei doi lideri în aceeași sală, fie că voi fi sau nu și eu acolo, și cred că se va rezolva”, a afirmat Donald Trump.

Anterior, Trump a criticat atitudinea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, și a evocat posibilitatea schimburilor teritoriale cu Rusia.

”M-a deranjat puțin faptul că Volodimir Zelenski a declarat că trebuie să primească aprobarea la nivel constituțional. A primit aprobarea de a intra în război, de a omorî pe toată lumea, dar are nevoie de aprobare pentru schimburi teritoriale, căci vor fi anumite schimburi de teritorii. Știu acest lucru de la Rusia și din conversațiile cu toată lumea, pentru binele Ucrainei. Vor fi lucruri bune, dar și unele rele, pentru ambele părți. Este o chestiune complexă, întrucât sunt linii teritoriale foarte inegale. Vor fi anumite schimburi teritoriale, vor fi schimbări. Vom face schimbări pe liniile frontului. Rusia a ocupat o mare parte a teritoriului Ucrainei, vom încerca să luăm înapoi anumite teritorii pentru Ucraina, dar rușii au luat unele teritorii importante”, a declarat Trump.

Sursa: X/ Oana Țoiu


AUTORUL RECOMANDĂ:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vremea în România până pe 23 martie: estimările ANM pentru următoarele patru săptămâni
Digi24
Un general rus i-a trimis soției poze cu urechi tăiate ale prizonierilor ucraineni: „Voi aduna o ghirlandă și ți-o voi face cadou”
Cancan.ro
Concurentul de la Desafio săltat de mascații de la DIICOT pentru posesie de droguri
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Reforma „uitată” pe care România e obligată să o facă. „E momentul să pună în ordine haosul intenționat întreținut de guvernanți”
Mediafax
Care este cel mai eficient și economic sistem de încălzire, potrivit unui nou studiu
Click
Universul rescrie destine! 3 zodii renasc, începând cu 2 martie
Digi24
„Călăul” din Rusia, care și-a pus soldații să se împuște singuri, acuză că este pedepsit pe nedrept. „Eram erou, acum mă țin în cușcă”
Cancan.ro
Temutul Ghenosu, reținut de DIICOT! Ce acuzații i se aduc interlopului 😲
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Dacia extinde producția în afara României. Un nou model va fi produs în Turcia
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Ce înseamnă să îți iubești jobul și când poate deveni acest lucru o problemă?