Riscurile unui acord Trump – Putin cu cedări teritoriale: „S-ar putea să ne trezim cu DISPUTE pe tema împărțirii zonelor economice din Marea Neagră”

Vineri, 15 august, Alaska nu va fi doar ținutul urșilor polari și al pescuitului la somon. Va fi și locul unde Donald Trump și Vladimir Putin își dau întâlnire pentru a vorbi despre pace în Ucraina. O pace sau un armistițiu cu semne de întrebare, cu potențiale cedări de teritorii și cu ecouri reci până la București.

Trump a spus-o direct: „Vor fi schimburi de teritorii”. Simplu, aproape ca o rețetă culinară, doar că ingredientele sunt orașe, sate, oameni și destine. Întâlnirea ar putea rescrie harta politică a regiunii și lasă în urmă o întrebare amară: dacă tot se ajunge la cedări, de ce a fost întreținut războiul?

Pentru România, ecuația e complicată. O pace negociată peste capul Kievului poate aduce liniște la graniță, dar și noi riscuri strategice. Cine câștigă, cine pierde și, mai ales, cine decide – asta e miza reală a discuției care, în teorie, ar trebui să oprească focul.

EVENIMENT Salvat de incinerarea de viu de cățel. Un german încă mai trăiește datorită celui mai bun prieten

17:50

RELIGIE Tradiții și superstiții de Sfânta Filofteia. Ce este bine să faci și ce să nu faci pe data de 7 decembrie

17:50

În exclusivitate pentru Gândul, expertul în geopolitică Alexandru Georgescu desface scenariile posibile, cu bune, cu rele și cu tot ce ar putea urma după o pace cu cedare de teritorii.

„Arhitectura europeană de securitate este în plină schimbare”

Gândul: Domnule Georgescu, dacă întâlnirea dintre Trump–Putin ar duce la o pace în Ucraina prin cedări de teritorii, cine ar fi, în realitate, actorii care iau această decizie și cum ar influența acest lucru arhitectura de securitate europeană?

Alexandru Geogrescu, expert în geopolitică: În primul rând, să stabilim că un acord de pace va dura o perioadă mai lungă de timp să fie negociat. Mai întâi va veni un acord de încetare a focului. În această fază, nu ar exista schimburi propriu-zise de teritorii, ci eventuale modificări ale liniei frontului pentru ca ambele părți să se considere în situații defensibile. Din Alaska, ar putea cel mult să rezulte o primă propunere de acord care să fie baza negocierilor ulterioare. Dar nu se poate face un acord fără acceptul ucrainenilor și al europenilor. Situația de față este ciudată pentru că strategia Administrației Trump, inclusiv din logica maximizării beneficiului propriu, a fost să se plaseze în centrul procesului de negociere și să fie intermediar în cadrul unor discuții indirecte. Scopul a fost de a controla informația și de a negocia individual cu fiecare parte pentru a identifica oportunitățile de compromis. Inclusiv în Arabia Saudită, leadershipul ucrainean și cel rus (nu vorbim doar de președinți) nu au interacționat aproape deloc.

Este o formulă stranie, adecvată poate unui proces preliminar de pace, dar cu siguranță orientat spre a face din echipa Trump un element indispensabil al procesului, inclusiv pentru a exclude partea europeană. Cât despre precedentul schimbărilor de teritorii, aș spune că a existat deja o breșă în cadrul acestui pilon al sistemului de securitate, cel al neschimbării granițelor prin forță, în momentul invaziei și anexării ilegale a Peninsulei Crimeea, care a fost deja integrată în statul rus. Chiar dacă ea nu a fost recunoscută, reacția Vestului și sancțiunile de atunci au fost suportabile pentru Rusia și au setat așteptările pentru fezabilitatea unui nou rapt teritorial. Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi oprit extinderea așa-ziselor republici popular sau dacă invazia-fulger din 2022 nu ar fi fost respinsă. Există varianta în care cedarea de teritorii se face de facto, dar fără recunoaștere legală din partea Ucrainei și a restului comunității internaționale, dar s-ar putea ca Rusia să insiste pe recunoașterea Peninsulei Crimeea, ținând cont de rolul său strategic și de rezervele de hidrocarburi din zona sa economică exclusivă.

Arhitectura europeană de securitate este în plină schimbare către un nou nivel de echilibru bazat pe alocări mai mari de resurse, investiții mai mari în tehnică militare și cooperare mai mare la nivel industrial și operațional. Rolul american în această arhitectură, reliefat și de rolul lor în Ucraina, inclusiv pe partea de informații militare, nu a fost nicicând mai important, ceea ce îi oferă lui Donald Trump anumite pârghii asupra europenilor și ucrainenilor. În schimb, conceptul clasic al unei arhitecturi de securitate europene trebuia să implice și Rusia, prin formule de cooperare baltică și la Marea Neagră, prin Consiliul NATO-Rusia, prin diferitele tratate de limitare a forțelor convenționale, a rachetelor nucleare cu rază intermediară și a testelor nucleare (văzând inclusiv anunțurile legate de posibila testare a unei rachete de croazieră cu propulsie nucleară). Acest concept a dispărut cu totul cel puțin pentru o generație, însă, în cadrul unei păci, Rusia va face tot posibilul să revină la status quo ante, prin eliminarea sancțiunilor, reluarea rolului de furnizor de gaze către Europa (și de resurse, în general, către Germania) și dezvoltarea unor noi roluri, cum ar fi cel de furnizor major de hidrogen.

„Beligeranții și suporterii lor au văzut oportunități de a câștiga masiv”

Gândul: De ce credeți că războiul din Ucraina a fost întreținut atât de mult timp, dacă scenariul final ar putea presupune oricum cedări teritoriale?

Alexandru Georgescu: Să nu uităm că războiul din Ucraina este o mare necunoscută pentru noi. Este prima oară în perioada contemporană în care avem o putere de talie globală care se luptă cu un adversar cu tehnologie echivalentă, în contextul paradigmei armelor inteligente și a utilizării spațiului, atacurilor cibernetice etc. Ultimele două mari războaie convenționale au fost între Iran și Irak și între Etiopia și Eritreea, dar cu un nivel tehnologic mult mai redus. Toate prezumțiile fundamentale ale comunității vestice (și ale lumii în general) cu privire la un asemenea război au fost testate și s-au dovedit neadecvate. Faptul că s-a ajuns la război de uzură, consumul extraordinar de mare de muniții, letalitatea acestui război, rolul dronelor, relevanța continuă a tancurilor și altor mijloace de luptă care au fost neglijate de europeni mai ales, toate acestea indică faptul că războiul din Ucraina este un pas în necunoscut și este, de fapt, laboratorul pentru războiul de secolul XXI între puteri convenționale.

În acest sens, neavând o formulă pentru a estima rezultatul final, beligeranții și suporterii lor au văzut oportunități de a câștiga masiv dacă erau dispuși să parieze. Ucraina nu ar fi pasibilă de un proces de negociere în care va pierde teritorii conform facilitatorului principal (SUA) dacă ar fi reușit să expulzeze total forțele rusești din teritoriul său, iar revelația slăbiciunii rusești, care era cotatp drept a doua putere militară a lumii, a oferit această speranță.

Rusia nu ar avea nevoie de aceste negocieri dacă ar fi reușit în primele zile de conflict să instaleze un guvern prietenos la Kiev. Configurația de teritorii care va fi discutată depinde și de realitatea din teren – dacă Rusia nu ar fi fost respinsă în nordul și nord-estul Ucrainei? Dacă ar fi reușit să ia și Odessa și să taie accesul la mare al Ucrainei? În același timp, Ucraina este un laborator pentru noi produse militare, pentru noi doctrine și modalități de luptă și pentru testarea în condiții reale a produselor militare vestice și estice. Dronele Shaheed, sistemele Javelin, sistemele Patriot, dronele sinucigașe, sistemele de comunicații satelitare civile Starlink, toate și-au dovedit valoarea. Datele din acest conflict vor fi relevante timp de decenii de acum încolo.

„Orice beneficiu al păcii nu se compară cu costul de oportunitate al acestui război”

Gândul: În cazul unei păci obținute prin cedări de teritorii, ce ar putea pierde și ce ar putea câștiga România, atât din punct de vedere strategic, cât și economic?

Alexandru Georgescu: Eu am îndoieli cu privire la cât de durabilă ar fi o asemenea pace. Una dintre faliile dintre Putin și Administrația Trump este imposibilitatea de a-i garanta că Ucraina nu va intra în NATO, pentru că Trump nu poate impune preferințele sale actuale unei Administrații viitoare. Cel mai probabil, o încetare a focului sau chiar o pace ar fi un interludiu pentru reînarmare și creșterea rezilienței în fața sancțiunilor pentru a se reia acest conflict la o dată ulterioară.

România va pierde pentru că ar fi mai aproape de Rusia și de frontul pentru mișcările sale într-un conflict viitor în care ar putea să reîncerce, spre exemplu, joncțiunea terestră cu Transnistria. Dacă ar fi recunoscută anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, s-ar putea să ne trezim cu redeschiderea disputelor pe tema împărțirii zonelor economice exclusive din Marea Neagră, care fusese soluționată la Haga prin arbitraj cu Ucraina. Chiar dacă nu ar avea câștig de cauză, exploatarea resurselor bănuite a fi în zonă ar fi descurajată de o eventuală dispută, un efect care s-a văzut și în Cipru și Grecia în contextul conflictului cu Turcia asupra zonelor economice exclusive.

Văd trei beneficii pentru România în contextul păcii:

• primul ar fi rolul potențial ca facilitator al reconstrucției Ucrainei prin avantajele logistice pe care le-a dezvoltat în cursul asistenței acordate Ucrainei pentru exportul cerealelor sale;
• al doilea este impactul păcii asupra percepției riscului regional, pentru că insecuritatea poate descuraja investițiile chiar și când conflictul se află la granițele tale, nu pe teritoriul tău;
• parcursul european asumat al Ucrainei și al Republicii Moldova, ca efect al invaziei rusești din 2022, va avansa dezideratul ca România să nu mai fie stat de graniță al Uniunii Europene.

Putem spune că un element general al interesului nostru național este ca expansiunea lumii euro-atlantice să ne transforme, în cele din urmă, în membru intern al UE și NATO, nu de periferie, sporind astfel securitatea națională și având și impact asupra felului în care este percepută România. Per ansamblu, pot spune că orice beneficiu al revenirii la pace nu se poate compara cu costul de oportunitate al acestui război. Uniunii Europene i-ar fi fost mai bine dacă Rusia nu ar fi declanșat acest război, așa cum i-ar fi fost mai bine și Rusiei, ca să nu mai vorbim de Ucraina”, încheie Alexandru Georgescu în interviul oferit în exclusivitate pentru Gândul.

GÂNDUL va transmite LIVE evenimentul istoric din Alaska.

Foto: Shutterstock

AUTORUL RECOMANDĂ: