Prima pagină » Știri externe » ONU anunță că 383 de lucrători umanitari au fost UCIȘI în 2024 la nivel mondial

ONU anunță că 383 de lucrători umanitari au fost UCIȘI în 2024 la nivel mondial

ONU anunță că 383 de lucrători umanitari au fost UCIȘI în 2024 la nivel mondial

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a anunțat marți că 383 de lucrători umanitari au fost uciși în 2024, organizația calificând cifrele drept un „punctaj rușinos” al lipsei de reacție a comunității internaționale.

ONU a transmis că numărul este unul record și a avertizat că bilanțul din acest an este la fel de îngrijorător, potrivit France24.

„Aceste date ar trebui să ne determine să ne trezim și să facem apel la protejarea tuturor civililor în conflicte și situații de criză și să cerem sfârșitul impunității”, a indicat agenția care coordonează activitatea umanitară pe teren a diferitelor agenții ale ONU, precum și a organizațiilor civile care acordă ajutor și asistență.

În 2023 au fost raportate 280 de victime în rândul personalului umanitar. În plus față de persoanele ucise, în 2024 au fost răniți în timpul îndeplinirii misiunii 308 lucrători umanitari, alți 125 au fost răpiți, în timp ce 45 au fost reținuți.

Personal ONU, ținta atacurilor

În multe din cazuri, victimele fac parte din personalul național al ONU și al altor organizații umanitare care serveau în comunitățile lor și care au fost atacate în timp ce își îndeplineau misiunea sau în propriile lor case.

„Atacurile pe această scară, fără nicio asumare a responsabilității, sunt o dovadă rușinoasă a inacțiunii și a apatiei internaționale. În calitate de comunitate umanitară cerem încă o dată celor care au putere și influență să acționeze în favoarea umanității, să protejeze civilii și personalul umanitar și să îi tragă la răspundere pe cei vinovați”, a subliniat coordonatorul umanitar al ONU, Tom Fletcher.

Atacurile care îi vizează pe lucrătorii umanitari, bunurile și operațiunilor lor încalcă dreptul internațional umanitar și subminează mijloacele de existență pentru milioane de oameni prinși în zone de război și catastrofe.

Cele mai periculoase zone pentru lucrătorii umanitari sunt, fără îndoială, teritoriul palestinian din Fâșia Gaza, unde au fost uciși 181 de lucrători umanitari, și Sudan, unde 60 de lucrători umanitari și-au pierdut viața anul trecut. În 2024, violența împotriva lucrătorilor umanitari a crescut în 21 de țări față de anul anterior, actorii statali fiind autorii cei mai comuni.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Discutia dintre Trump și liderii europeni s-a încheiat. Putin, sunat în mijlocul discuțiilor. Trump nu exclude trimiterea de trupe în Ucraina

Zelenski a ajuns la Washington pentru a discuta cu Trump OPRIREA războiului din Ucraina: „Sper că va obliga Rusia să încheie o pace adevărată”

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!