Prima pagină » Actualitate » De ce își pierde iPhone-ul BATERIA peste noapte și cum poți preveni asta

De ce își pierde iPhone-ul BATERIA peste noapte și cum poți preveni asta

De ce își pierde iPhone-ul BATERIA peste noapte și cum poți preveni asta

Foarte mulți utilizatori de iPhone își lasă telefonul la încărcat peste noapte fiind convinși că dimineața aparatul va avea bateria 100%. Totuși, nu sunt puține situațiile în care se trezesc și observă că procentul de energie a scăzut sau, mai rău, telefonul nu s-a încărcat deloc.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Acest fenomen are explicații clare, dar, din fericire, există și soluții la îndemână.

De ce se descarcă iPhone-ul în timpul nopții

În primul rând, trebuie spus că un iPhone nu este complet inactiv nici atunci când ecranul este stins. În fundal continuă să ruleze diverse procese, cum ar fi sincronizarea cu iCloud, actualizările automate de sistem sau ale aplicațiilor. Ei bine, toate aceste activități, mai ales pe un telefon cu multe aplicații instalate, vor duce la un consum vizibil de energie.

De asemenea, conexiunile active joacă și ele un rol important. Astfel, dacă lași pornite Wi-Fi-ul, datele mobile sau bluetooth-ul, telefonul va continua să comunice cu serverele aplicațiilor, să descarce notificări și să transfere date, iar asta se va vedea în nivelul de încărcare al bateriei.

În plus, în zonele cu semnal slab, bateria scade mai rapid pentru că dispozitivul caută în mod constant o conexiune mai stabilă.

O altă cauză pentru care bateria nu mai este la același nivel o reprezintă aplicațiile terțe. Programe de social media sau de mesagerie pot consuma resurse chiar și după ce au fost închise. Dacă acestea sunt prost optimizate sau au erori, efectul asupra bateriei se resimte și mai mult.

În fine, și serviciile de localizare și GPS active contribuie la descărcarea neașteptată a bateriei peste noapte.

Cum afli ce consumă bateria

Telefoanele produse de Apple oferă un instrument util pentru monitorizarea consumului de energie. Intră în meniul Settings – Battery, iar acolo poți vedea un raport detaliat al aplicațiilor și proceselor care folosesc bateria, atât în utilizare, cât și în fundal.

Dacă observi aplicații care consumă prea mult, chiar și atunci când nu le folosești, poți limita activitatea lor în fundal din Settings – General – Background App Refresh. Tot aici, secțiunea Battery Health îți arată starea acumulatorului și dacă e vorba de o problemă de software sau de hardware.

Bine de știut: verificarea actualizărilor de iOS este esențială – versiunile noi aduc, adesea, optimizări și rezolvă probleme legate de consumul excesiv.

Soluții simple pentru un telefon eficient

Specialiștii au arătat ce putem face pentru a preveni descărcarea iPhone-ului peste noapte.

Înainte de culcare, activează Low Power Mode pentru a reduce semnificativ procesele din fundal și a economisi energie. O altă opțiune este Airplane Mode, care dezactivează toate conexiunile. Această variantă este binevenită mai ales în zone cu semnal slab, iar dimineața vei observa că bateria telefonului a fost aproape neatinsă.

De asemenea, acordă atenție aplicațiilor care consumă nejustificat de multă energie. Dacă restricționarea lor nu funcționează, cea mai sigură soluție este dezinstalarea și înlocuirea cu unele mai eficiente.

Sfatul celor care muncesc în industrie este să eviți descărcarea completă a telefonului în mod repetat, pentru că acest obicei scurtează durata de viață a acumulatorului.

Așadar, prin câteva „trucuri” simple, poți evita situația neplăcută în care iPhone-ul își pierde bateria peste noapte.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Orbi în trafic. Aplicațiile Google Maps și Waze nu vor mai putea fi accesate pe telefoanele foarte vechi

Război total între giganții tehnologici din SUA: Elon Musk acuză Apple de practici anticoncurențiale! Ce vrea să facă șeful Tesla

Dorindu-și mult un iPhone 15, o tânără din Suceava l-a cumpărat cu 2.500 lei de pe cea mai cunoscută platformă. Când a primit coletul, a avut un șoc

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Împușcături la Casa Albă în timp ce Trump se afla înauntru. Suspectul a fost ucis
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
Marea Piramidă din Giza are sistem anti-cutremur! Cum e posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Pandemia tăcută: aproape 1,2 miliarde de oameni la nivel global suferă de tulburări mintale