Prima pagină » Actualitate » Sindicaliștii din Educație roagă directorii și inspectorii să nu le saboteze protestul. „Nu-i amenințați pe protestatari”

Sindicaliștii din Educație roagă directorii și inspectorii să nu le saboteze protestul. „Nu-i amenințați pe protestatari”

Sindicaliștii din Educație roagă directorii și inspectorii să nu le saboteze protestul. „Nu-i amenințați pe protestatari”

După o vară de proteste neîntrerupte, sindicaliștii din Educație se pregătesc de momentul zero al demersului lor revendicativ față de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan. Aceștia au anunțat boicotarea începerii anului școlar și organizarea unui miting, luni 8 septembrie, în Capitală, chiar în ziua în care este programată deschiderea noului an școlar.

„Vă invităm să vă alăturați demersurilor noastre, să nu opriți colegii care vor să-și exprime în mod democratic problemele și să nu-i amenințați, este mesajul transmis vineri de sindicaliștii din Educație către directorii și inspectorii școlari, în contextul protestelor anunțate pentru luni.

Guvernul a dictat creșterea normei în cazul directorilor și inspectorilor

Potrivit unui mesaj al FSLI și al federației„Spiru Haret”, adresat vineri directorilor de școli și inspectorilor școlari și citat de Mediafax, protestele sunt organizate pentru un sistem de învățământ sănătos, predictibil și finanțat corespunzător. Practic, se luptă pentru „un sistem în care fiecare dintre noi – profesor, director, inspector – să își poată desfășura activitatea cu profesionalism și demnitate”.

„Înțelegem presiunea la care sunteți supuși: pe de o parte, aveți responsabilitatea de a implementa decizii venite de la nivel central, iar pe de altă parte, vă confruntați zilnic cu nemulțumirile legitime ale cadrelor didactice, cu lipsa de resurse și cu birocrația excesivă. Aceste măsuri nu doar că îngreunează activitatea managerială și de îndrumare, dar vă îndepărtează de rolul fundamental de lideri și mentori ai comunităților școlare. (…) Suntem convinși că măsura creșterii obligației de catedră pentru directori și inspectori înseamnă un efort mult mai mare din partea celor care ocupă aceste funcții și se impune să luptăm împreună și pentru abrogarea acestei măsuri anti-educație”, se arată în comunicat.

Directorii și inspectorii sunt invitați să se alăture protestelor

Directorii și inspectorii sunt invitați să se alăture demersurilor sindicale, iar sindicaliștii le atrag atenția că protestatarii luptă și pentru drepturile lor. Aceștia le solicită  să nu le pună piedici colegilor care vor să-și exprime în mod democratic problemele și să nu-i amenințe pe cei care vor dori să participe la mitingul și marșul organizat de federațiile sindicale.

„Toți cei care vor mărșălui pe străzile Bucureștiului o vor face și pentru dumneavoastră. Gândiți-vă că înainte de a fi directori sau inspectori ați fost exact ca cei care luni, 8 septembrie, își vor striga nemulțumirea în stradă. Cu mulți ați fost sau sunteți colegi, cu unii chiar prieteni. Nu-i initimidați, nu le tăiați aripile, doar pentru că un ministru trecător vă cere acest lucru. Și, mai mult, arătați că sunteți mai presus de acuzațiile prim-ministrului Ilie Bolojan și ați pune în practică orice măsură promovată de Executiv indiferent cât rău ar face sistemului educational”, mai transmit federațiile sindicale.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Ceremonia de deschidere a anului școlar va avea loc în fața Guvernului. Cele mai mari sindicate din învățământ vor boicota prima zi de școală și vor protesta în Piața Victoriei

Colapsul școlii românești. Profesorii strigă „CATALOGUL” disperării în poarta Ministerului Educației. ZIUA a 16-a de proteste față de Legea Bolojan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mutare surpriză în AUR! Muhammad Murad vrea să îi propună lui Călin Georgescu șefia partidului
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Unde sunt amplasate cele mai multe radare din România! Lista drumurilor pe care șoferii trebuie să fie atenți
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Schimbare uriașă pe WhatsApp! Funcția mult așteptată. Ce le permite utilizatorilor să facă
Digi24
Cum va fi vremea de Crăciun. Ce spun meteorologii ANM
Cancan.ro
Metalul despre care puțini știu că valorează o avere. Un gram costă aproape 1.000 de euro
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Timp de secole, marinarii au folosit „uleiul de furtună” pentru a calma valurile. Știința explică de ce acest lucru nu e o superstiție
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial