Prima pagină » Justiție » Lider al organizației neolegionare Noua Dreaptă, condamnat la un an de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Lider al organizației neolegionare Noua Dreaptă, condamnat la un an de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Lider al organizației neolegionare Noua Dreaptă, condamnat la un an de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Unul dintre liderii organizației neolegionare Noua Dreaptă, trimis în judecată în luna martie 2025 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşt, a fost condamnat vineri la un an de închisoare cu suspendare. Sentința nu este una definitivă.

Alexandru Bâlcu este acuzat că a lipit simboluri fasciste ale Mişcării Legionare pe uşile unei sinagogi din Capitală, potrivit portalului instanțelor, consultat de G4media,  De menționat că sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Liderul Noii Drepte a chemat la un protest contra migranților

Alexandru Bâlcu este semnatarul comunicatului oficial prin care organizația Noua Dreaptă își chema adepții la protestul din București împotriva migranților. Protestul, aprobat inițial de Primăria București, a fost interzis ulterior de municipalitate.

Judecătorii l-au găsit vinovat de săvârșirea a două infracțiuni: confecţionarea, vânzarea, răspândirea, dar şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, plus utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Propagandă fascistă la o sinagogă din București

Mai trebuie spus că instanța l-a obligat pe inculpat ca, pe durata integrală a termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Liviu Mihaiu: „Intelectualii de stânga au adus critica lui ELIADE la o isterie”

Marșul Noua Dreaptă, care a pus pe jar Institutul Elie Wiesel, NU mai are loc. Primăria București a ANULAT avizul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
La 68 de ani, Natalia Guberna arată impecabil în costum de baie! Cu ce cremă ieftină, celebră în comunism, scapă de riduri: „Costă vreo 20-30 de lei”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale