Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Ilie Bolojan – autorul celei mai mari golănii la nivel înalt din postdecembrist

Ilie Bolojan – autorul celei mai mari golănii la nivel înalt din postdecembrist

Publicistul Ion Cristoiu își începe cel mai nou jurnal prin anunțul potrivit căruia Ilie Bolojan a numit în funcția de Șef al Corpului de control al premierului pe Crinel Nicu Grosu. Scriitorul mai spune că: „normal ar fi fost ca să știm și părerea celorlalte partide din Coaliție”.

„Vineri a apărut în Monitorul Oficial decizia premierului Ilie Bolojan de numire în funcția de Șef al Corpului de Control al premierului, a cetățeanului numit Crinel Nicu Grosu. Corpul de control al premierului este și a fost, și nu știu dacă va mai fi, un instrument al celui care conduce Guvernul de a-și face de cap în cadrul Guvernului”, și-a început scriitorul jurnalul.

„Oricând premierul poate să trimită Corpul de Control la orice minister, chiar dacă în cadrul Coaliției ministerul aparține PSD-ului, oricum este un fel de DNA al premierului. Și premierii de până acum au folosit acest instrument. Așa se explică de ce în acest post, premierii și-au pus oamenii lor. În cazul de față este clar că cetățeanul Crinel Nicu Grosu care a fost pe la DGA, cu un trecut care, cel puțin, mie mi se pare suspect, a fost numit șef al Corpului de Control al Cabinetului premierului. Deci, Ilie Bolojan, și-a pus omul lui. Normal ar fi fost ca, chiar dacă e vorba de premier, fiind vorba de un premier al unui Guvern de Coaliție, să știm și părerea celorlalte partide din Coaliție.

Pentru că, repet, oricând premierul poate să trimită în semn de represalii la un ministru care a fost numit acolo prin algoritmi din partea USR sau UDMR sau PSD, sau chiar PNL, dacă e vorba de un ministru care aparține altei grupări decât cea useristă din PNL a lui Ilie Bolojan. Potrivit cutumei fanariote românești, nu ne miră. Pentru că, noi, românii, avem o slăbiciune catastrofală. Dacă vine un bandit și ne fură porcul din coteț, zicând că e al lui, când vine a doua oară și fură și vițelul, și zice că e al lui, noi zicem: asta e. Toate banditismele de violare a Constituției, ale legii, acestea au fost posibile în postdecemrist prin această chestiune: a venit un bandit, a încălcat tot ce știam și ne-am obișnuit cu asta. De exemplu, până la Nicușor Dan, noi nu știam că președintele are concediu. Pentru că, de fapt, practic, nu are concediu. Dacă el își ia concediu pe bune, trebuie să delege funcțiile, responsabilitățile. Ei, uite că Nicușor Dan a fost în concediu la mare, la munte, dar fără să delege responsabilități.

Ca să-l pună pe domnul cu pricina, nu îndeplinea unele condiții, impuse pentru Corpul de Control, pentru Șeful Corpului de Control al Guvernului printr-o Ordonanță de Urgență 87/2020. Ca să ajungă la Crinel Nicu Grosu, ce a făcut cioflingarul, traficantul de persoane care este Ilie Bolojan? În 21 august, a dat o Ordonanță de Urgență 42/2025, despre alocarea unei sume de bani minerilor din Valea Jiului. La articolul 3, în Ordonanța asta, a introdus, pe șest, cu complicitatea celor din Guvern, un articol 3 care elimină toate condițiile, el le-a scos, și pe 28 august a introdus noi criterii, în așa fel încât să poată fi numit acesta. Ați mai pomenit o asemenea golănie, nu la nivel de raion, nu la nivel de cătun, ci la nivel de Guvern. Deci omul a modificat pe șest niște Ordonanțe de Urgență, pentru a putea să–și pună omul pe șest. Este inimaginabil, toată lumea tace: o golănie la nivel înalt”, a mai completat scriitorul.

Autorul recomandă:

Nicușor Dan a stat degeaba 100 de zile la Cotroceni. Nu s-a lipit nimic de el

Prin Parada armamentului post nuclear, China a vrut să arate că e o superputere și militară

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!