Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Prin Parada armamentului post nuclear, China a vrut să arate că e o superputere și militară

Prin Parada armamentului post nuclear, China a vrut să arate că e o superputere și militară

Publicistul Ion Cristoiu a revenit cu cel mai nou jurnal al său, intitulat: Prin Parada armamentului post nuclear, China a vrut să arate e o superputere și militară”.

Scandalul sau tărăboiul exagerat creat de reacția isterică al Ministerului Afacerilor Externe al României în chestiunea prezenței lui Adrian Năstase și a Vioricăi Dancila în tribună, la parada miliatra de la Beijing, a împins în plan secund momentul petrecut la Beijing, un moment planetar, cu importante semnificații pentru întreaga planetă, dar și evident, și pentru noi, chiar dacă noi suntem provinciali și dincolo de gardul care înconjoară ograda noastră nu ne stârnește nimic interes”, își începe scriitorul jurnalul.

„Deci a împins în plan secund cel mai important moment al acestui an, poate că chiar al acestor ultimi ani, și anume, parada militară de la Beijing. Despre reacția isterică a MAE, în contradicție totală cu ceea ce se numește diplomație, punând încă o dată întrebarea: ce caută USR în această guvernare, dar mai ales, întrebarea dramatică pentru România: cum a fost dată politica Externă a României pe seama unei persoane care stă prost cu nervii, și anume, Oana Țoiu, vom discuta altă dată. Să vedem acum de ce parada militară se constituie într-un moment cu mari semnificații pe plan mondial. În aceste ultime zile, la Beijing s-au petrecut două evenimente menite să scoată în evidență, aceasta a fost și intenția organizatorilor, poziția de superputere a Chinei.

A fost reuniunea de la Shanghai și era foarte important pentru China să fie ți mai mulți lideri și mai ales să lideri precum Vladimir Putin al Rusiei, premierul Indiei, o premieră, deoarece China a avut relații proaste cu India. Și al doilea moment l-a reprezentat această paradă militară, cea mai mare din istoria Chinei, prilejuită de o aniversare și ea transformată într-un simbol, și anume, împlinirea a 80 de ani de la încheierea păcii, de fapt, practic, de la ceea ce chinezii numesc Victoria Chineiși a coaliției din care a făcut parte, asupra Japoniei miliatriste. Este foarte importantă această precizare, China comunistă a sărbătorit pentru prima dată în 2015, tot cu o paradă militară această aniversare, acum tot cu o paradă militară, dând semnalul că China e oregătită să se lupte, așa cum s-a luptat pe vremuri cu Japonia.

De regulă, China este foarte discretă în ceea ce privește pregătirile pentru înarmare, însă, de data aceasta, am asistat la o uriașă demonstrație de putere militară și nu mă refer la spectacolul infanteriștilor, ci la spectacolul armamentului, pentru că China a vrut să ne arate că are armament post nuclear. Asistăm deja la un salt în armament, și anume, după arma nucleară a venit arma inteligenței artificiale. China asta a vrut să arate, că cercetările științifice au fost puse la lucru nu numai pentru partea civilă, dar mai ales pentru partea militară. China a vrut să arate că e și superputere militară, nu numai economică. A vrut să arate asta Americii. Vom vedea care este rezultatul acestei demonstrații prin reacția Americii”, mai completează publicistul. 

Autorul recomandă:

Prezența a doi foști premieri PSD la Parada de la Beijing – un fapt benefic pentru România

România a ratat azi șansa de a se salva: Demisia lui Ilie Bolojan!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Cine îi ia locul
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
Cum afectează „cutremurul” de la Kiev România și războiul cu Rusia. „Țara moare și generalii se ceartă”
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Trump anunță noua țintă de pe teritoriul Iranului: Muntele Târnăcopului, care adăpostește un complex nuclear. „Vom ataca foarte curând”
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Aplicația care schimbă felul în care oamenii își fac cumpărăturile