Prima pagină » Sport » Ioan Sabău face un anunț după U Cluj – CFR. „Știu ce probleme avem”

Ioan Sabău face un anunț după U Cluj – CFR. „Știu ce probleme avem”

Ioan Sabău face un anunț după U Cluj - CFR. „Știu ce probleme avem”

CFR Cluj a deschis scorul în minutul 9 al meciului cu rivala U în minutul 9, dar gazdele au egalat în minutul 34 și au preluat conducerea repede, minutul 37. CFR a reușit remiza prin reușita din minutul 58.

U Cluj – CFR s-a terminat cu scorul de 2-2 și Ioan Sabău, antrenorul „șepcilor roșii”, a tras concluziile. La rândul său, Andrea Mandorlini, tehnicianul celor de la CFR Cluj, s-a arătat deranjat de regula U 21.

Ioan Sabău face un anunț după U Cluj – CFR. „Știu ce probleme avem”

„Puteam să le facem o bucurie fanilor, ne doream să câștigăm, jucătorii s-au implicat, și-au dorit, s-a văzut clar. Vreau să scot asta în evidență, apreciez efortul făcut. Au revenit de la 1-0, am intrat în avantaj la pauză, am reacționat foarte bine, am ținut de minge, am avut superioritate la mijlocul terenului. Au fost și câteva momente în care am decis greșit.

Am avut faze fixe și nu am stat bine, nu am recuperat, nu am oprit acțiunile. În a doua repriză trebuia să ținem ritmul, superioritate numerică, să aducem fundașii în atac, să aducem centrări. Nu am mai avut curajul de a juca și eram câteodată lângă ei și nu am avut acel pressing, să luăm mingea, să recuperăm. Așa a venit golul al doilea, egalizator.

A fost o automulțumire de ambele echipe, un rezultat echitabil, dar mi-aș fi dorit mai mult. Știu ce probleme avem, le cunosc, vreau să le rezolv, viteza cu care trebuie să pasăm, lucrăm foarte, foarte mult și sper să câștigăm niște meciuri, să adunăm puncte.

Așteptările sunt destul de mari, am obișnuit fanii cu rezultate de excepție. Am stat 18 etape anul trecut pe primul loc, acum riscăm să pierdem play-off-ul.

Avem și puțină încredere, eu ca antrenor, ei ca jucători, trebuie să ne uităm la echipele organizate. Echipe care anul trecut s-au luptat la retrogradare au făcut acum multe puncte, e greu să le mai prinzi. E un punct important, în fața unui adversar care are jucători care se luptă la titlu, competitivi, la nivelul celor de la Dinamo. Dinamo, după FCSB, are cei mai valoroși jucători, zic eu. Și Craiova are jucători buni, e o luptă.

Sunt mici probleme: Chipciu a vrut să ceară schimbare la un moment dat, după a continuat, apoi nu am riscat în final, nu am vrut să risc să rămân în minutul 80-85 fără schimbare și el să nu mai poată”, a spus Ioan Sabău, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!