Prima pagină » Actualitate » Un pasager american a obținut peste 8 milioane de euro DESPĂGUBIRE, după ce a suferit două accidente vasculare, în timpul unui zbor

Un pasager american a obținut peste 8 milioane de euro DESPĂGUBIRE, după ce a suferit două accidente vasculare, în timpul unui zbor

Un pasager american a obținut peste 8 milioane de euro DESPĂGUBIRE, după ce a suferit două accidente vasculare, în timpul unui zbor
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Un pasager american a obținut circa 8,1 milioane de euro despăgubire, după ce a suferit două accidente vasculare (AVC) legate de un zbor American Airlines, pe ruta Miami-Madrid.

Decizia s-a pronunțat la data de 18 septembrie 2025, de către un juriu federal, la aproape patru ani după producerea incidentului petrecut în noiembrie 2021, conform New York Post.

Conform plângerii depuse în instanță, înainte de a se îmbarca, Jesus Plasencia, în vârstă de 67 de ani, a suferit un AVC ușor: nu mai putea vorbi și nu își mai putea ține în mână telefonul.

Soția lui a alertat o însoțitoare de bord și pilotul, dar, conform documentelor, ei ar fi glumitși au permis totuși decolarea.

Dar în timpul zborului, bărbatul a suferit un al doilea AVC, însă mult mai grav. Iar la sosirea în Spania, a fost internat vreme de trei săptămâni. De atunci, el nu mai poate vorbi sau scrie și a devenit total dependent de ajutorul celor din jur.

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

În anul 2023, cuplul a dat în judecată compania, cu argumentul că echipajul nu și-a respectat propriile protocoale interne de siguranță.

De altfel, regulile American Airlines impun personalului de cabină să alerteze rapid o echipă medicală, în caz de suspiciune în ce privește starea de sănătate a unui pasager.

În cazul de față, echipajul s-ar fi limitat să le ceară pasagerilor din apropiere să-l supravegheze pe bărbat, fără să-l informeze pe comandantul de bord, care ar fi putut lua în considerare o deviere a rutei pentru o intervenție medicală rapidă, în vederea reducerii sechelelor.

Pe 18 septembrie 2025, juriul federal a constatat că compania aeriană nu și-a respectat regulile interne și a dispus la plata despăgubirilor către cuplu: 9,6 milioane de dolari.

Compania aeriană contestă însă decizia și ia in calcul un apel:

Siguranța și starea de bine a pasagerilor noștri sunt prioritatea noastră absolută. Deși respectăm decizia juriului, nu suntem de acord cu verdictul și evaluăm în prezent pașii următori.”

Autorul recomandă:

SCANDAL într-un avion al companiei Wizz, care venea de la Bruxelles la Bucureşti. Un pasager român a lovit echipajul şi a strigat diverse mesaje

Pasager salvat de la MOARTE, chiar înainte de îmbarcare, pe un aeroport din Italia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?