Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan pune pe masa liderilor europeni raportul Procurorului General despre anularea alegerilor

Nicușor Dan pune pe masa liderilor europeni raportul Procurorului General despre anularea alegerilor

Nicușor Dan prezintă liderilor europeni raportul prezentat de Procurorul General, Alex Florența, despre anularea alegerilor, „din proprie inițiativă”.

Președintele participă la reuniunea Comunității Politice Europene, organizată la Copenhaga.

„Azi o să fie o reuniune a statelor europene, în uniune sau nu, cu o adunare plenară cu mai multe discuții. Una pe Republica Moldova, imediat după alegeri, una pe droguri și una pe dezinformare și influență rusă. Și, în cadrul acestei discuții, o să prezint materialul pe care procurorul general l-a prezentat public”, declară acesta, înaintea reuniunii.

Nicușor Dan precizează că este vorba despre raportul prezentat de Alex Florența, în urmă cu „două sau trei săptămâni”. El explică ce informații, prezentate în acest raport, vor primi liderii europeni.

Este cel pe care l-a prezentat Procurorul General acum două sau trei săptămâni și care el, ia și finanțarea, ia și încercările cu gruparea Potra de a destabiliza. Dar, cel mai important, este partea de influență pe rețele sociale, cu acel mecanism pe care vi l-a prezentat Procurorul General cu trei etape. Site care se duce într-un alt site, care aparent este, cum să zic, legat de viața curentă, medicină alternativă în care găsești o știre surpriză, pe care te duci, faci click, te duci într-un alt site și de acolo te duci într-un site clonă al unei televiziuni, cum e a dumneavoastră sau în orice caz un site foarte respectabil, și se pare că știrea aia chiar e adevărată. Deci, asta este una și, după aceea, pe modul în care a operat pe Tiktok, astfel încât Georgescu, hashtagul Georgescu să fie foarte sus în topul mondial”, explică președintele.

Raportul Parchetului General are 47 de pagini și prezintă România a fost felul în care România a fost „ținta predilectă a unor ample campanii hibride în contextul scrutinelor electorale din 2024”.

Șeful statului spune că va prezenta acest raport „din proprie inițiativă”.

„Este la inițiativa noastră, pentru că a fost o întrebare și acum avem răspunsul”.

Comunitatea Politică Europeană (CPE) este un forum interguvernamental pentru discuții politice și strategice despre viitorul Europei, din care fac parte 44 de țări europene. A fost înființat în 2022 după invazia rusă a Ucrainei și a ajuns la a 7-a reuniune.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face demersurile pentru recuperarea banilor
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
Președintele Curții Supreme de Justiție anunță pentru Mediafax că sesizează instituțiile europene competente, după decizia CCR
Click
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Digi24
Reacție din AUR după ce Curtea Constituțională a aprobat tăierea pensiilor magistraților
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Ani Crețu din „Vacanța Mare”? Din ce câștigă bani Urinela la aproape 30 de ani de la celebrul serial românesc
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
2026: Cine trebuie să curețe locurile de parcare? Ce spune legea și cine riscă amendă
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA merge la psiholog: – Săptămâna viitoare vom lucra cu inconștientul
Descopera.ro
Mutații ADN au fost descoperite la copiii muncitorilor de la Cernobîl