Prima pagină » Actualitate » 100-500 lei în plus la pensii pentru această categorie de pensionari din București

100-500 lei în plus la pensii pentru această categorie de pensionari din București

100-500 lei în plus la pensii pentru această categorie de pensionari din București

O categorie de pensionari din București poate să primească 100-500 lei în plus la pensii, după revizuirea cererilor depuse pentru Mica Recalculare. Vezi mai jos despre ce este vorba.

La nivel național, peste 220.000 de dosare au fost depuse de către seniori, iar peste jumătate dintre acestea au fost, deja, soluționate. În acest sens, în medie, seniorii vor primi 100 de lei în plus la pensie. În unele cazuri, pensionarii pot încasa și cu 500 de lei mai mult.

Cine primește 100-500 de lei în plus la pensii

Conform datelor precizate de directorul executiv adjunct al Casei de Pensii a Municipiului București, există 2 categorii de dosare. În primul rând, se află dosarele depuse deja, care au fost prelucrate din oficiu. Apoi, regăsim dosarele seniorilor care au fost depuse după data de 1 septembrie.

„Sunt două categorii, sunt cei care le aveau deja depuse la dosar și acelea sunt prelucrate din oficiu și sunt cei care le-au depus după data de 1 septembrie, practic, nu au reușit să obțină adeverințele de angajator sau de la deținătorul de arhive.

Noi le prelucrăm în funcție de numărul de dosar, cronologic. Dacă erau la dosar primesc retroactiv de la 1 septembrie, cei care le-au adus ulterior, în luna iunie, primesc în luna următoare depunerii cererii”, a precizat Mariana Șerbănescu, director executiv adjunct al Casei de Pensii a Municipiului București, pentru Pro TV.

Peste 220.000 de dosare au fost puse în lucru la Casele de Pensii din toată țara

Aceste dosare sunt prelucrate cronologic.

„Dosarele se procesează strict cronologic. Cei care au avut documentele depuse la dosar beneficiază retroactiv, începând cu 1 septembrie. Pentru restul, sumele se acordă începând cu luna imediat următoare depunerii cererii”, a continuat Mariana Șerbănescu.

Peste 660.000 de pensionari așteaptă o majorare, la momentul actual, iar estimările oficiale arată că astfel de măriri de pensie oscilează între 100 și 500 de lei.

Autorul recomandă:

Iată câți ani trebuie să muncești și cât stagiu de cotizare trebuie să ai pentru a primi pensia minimă garantată prin lege

Vești bune pentru pensionari, ce sumă trebuie să încasezi lunar pentru a primi ajutor la căldură

Pensionarii care vor primi un AJUTOR de 400 de lei, în decembrie 2025. Ministrul Muncii: „Avem aceşti bani în buget”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ