Prima pagină » Actualitate » Olimpicul internațional care are CHIMIE perfectă cu performanța. Lecția impresionantă a „tânărului de aur” al Buzăului, deși i-a fost tăiată bursa: „Niciodată nu mi-am dorit să mă opresc”

Olimpicul internațional care are CHIMIE perfectă cu performanța. Lecția impresionantă a „tânărului de aur” al Buzăului, deși i-a fost tăiată bursa: „Niciodată nu mi-am dorit să mă opresc”

Mara Răducanu

Matei Ursăchescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „B.P. Hașdeu” din Buzău are o chimie perfectă cu performanța. Ingredientele din spatele conexiunii sunt muncă multă, inteligență, perseverență și dorința de a descoperi lucruri. Rezultatele în cazul lui Matei nu au întârziat să apară, căci vorba aceea vine la un moment dat și răsplata. Tânărul buzoian a cucerit medalia de aur la prestigioasa Olimpiadă Internațională de Chimie (IChO) 2025, desfășurată în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Elevii cu munca, părinții cu sacrificiile, iar politicienii cu felicitările pe Facebook

În țara în care bursele olimpicilor au fost tăiate, iar mărirea PIB-ul educației rămâne întotdeauna un deziderat greu de atins, prin munca unor tineri și prin sacrificiul financiar al părinților lor – drapelul României este ridicat la olimpiadele internaționale.

După astfel de evenimente, politicienii și miniștrii în funcție nu mai contenesc cu laudele și cu felicitările pe facebook, uitând că nu au niciun merit în performanța românească la olimpiadele internaționale.

Matei s-a remarcat printre peste 1.000 de participanți din 92 de țări, un record pentru această competiție

Elevul din Buzău a demonstrat nu doar excelență academică, ci și un angajament ferm față de viitorul țării sale. La ediția cu numărul 57 a competiției, considerată una dintre cele mai riguroase din lume în domeniul științelor, Matei a parcurs două probe decisive.

La proba practică, a rezolvat cu brio trei probleme complexe, iar la cea teoretică, a făcut față unui set de nouă exerciții dificile, acoperind arii variate precum chimia analitică, organică și anorganică.

Matei Ursăchescu, olimpic internațional la Chimie

Matei Ursăchescu, olimpic internațional la Chimie

„Ceea ce îmi place la chimie este faptul ca te poartă dintr-un subiect în altul”

În 2024, Matei a obținut bronzul la IChO, iar în doar un an, a făcut saltul spectaculos către aur. Olimpicul de aur al României a povestit, într-un interviu pentru Gândul cum a început pasiunea sa pentru chimie, dusă în scurt timp la rang de performanță.

„Pasiunea mea pentru chimie a apărut în clasa a VIII-a, la un an după ce am început să o studiez la școală. La început, nu pot spune că mă remarcam în mod deosebit, dar odată ce am început să învăț despre reacțiile chimice, totul a început să capete sens pentru mine. Mi s-a părut că totul este logic și m-am decis să particip la olimpiadă. Rezultatul obținut, locul doi la Olimpiada Națională, m-a motivat să continui munca. Ceea ce îmi place la chimie este faptul ca te poartă dintr-un subiect în altul, toate conceptele fiind conectate intre ele.

Da, cred că în spatele oricărei performanțe stau foarte multă muncă și consecvență. În cazul meu, munca individuală a fost esențială, deoarece am învățat să caut răspunsuri, să-mi organizez timpul și să-mi stabilesc propriul ritm de lucru. De asemenea, nu aș fi putut atinge aceste performanțe fără ajutorul și sprijinul necondiționat al profesorilor.

A fost nevoie să fac multe sacrificii și să lucrez mult, chiar și în timpul vacanțelor, dar rezultatul a fost pe masură și niciodată nu mi-am dorit să mă opresc. Talentul contează, dar fără perseverență și disciplină, nu duce prea departe. De aceea, cred că diferența adevarată o face capacitatea de a continua să muncești, chiar și atunci când simți că nu mai poți sau îți pierzi motivația.”

„Ministerul trebuie să aprecieze faptul că România este în topul mondial al olimpiadelor internaționale”

Matei consideră că învățământul trebuie privit ca pe o investiție în societate și nu ca pe o povară, așa cum susține olimpicul că pare a fi perceput de multe ori de către români. Cât despre anunțul tăierii buselor la olimpici, Matei susține că a venit în perioada pregătirilor pentru lotul restrâns, recunoscând că a fost surprins și dezamăgit de decizia ministerului Educației.

Olimpicul care a cucerit aurul internațional la chimie, recunoaște că performanța se obține cu mult efort, nu doar intelectual, ci și financiar. Matei mărturisește că doar cărțile de specialitate pot ajunge și la câteva sute de euro.

„Ceea ce adesea îi lipsește învățământului românesc este adaptarea la realitățile moderne. Avem nevoie de mai mult accent pe aplicabilitate și pe interdisciplinaritate, nu doar pe memorare. De asemenea, este important ca elevii să fie încurajați să îți descopere pasiunile și să fie sprijiniți în mod real să le urmeze. Totuși, sunt multe exemple de oameni dedicați si implicați, cu ajutorul cărora se pot face schimbări reale. Cu investiții și o viziune pe termen lung, sunt convins că educația romanească poate fi îmbunătățită.

Anunțul tăierii burselor a venit în perioada pregătirilor cu lotul restrâns. Am aflat vestea de la știri și am rămas cu toții surprinși și dezamăgiți. Performanța se obține cu mult efort, nu doar intelectual, ci și financiar. Spre exemplu, cărțile de specialitate pot ajunge și la cateva sute de euro. Nu am fost mulțumiți de măsurile luate și consider că nu sunt necesare.

Consider ca olimpicii merită susținuți și motivați să își continue munca, iar ministerul trebuie să aprecieze faptul că România este în topul mondial al olimpiadelor internaționale și să privească aceste reușite ca pe o dovadă a faptului că există persoane doritoare să muncească și să atingă performanța.”

„Visul meu este să devin medic și să pot ajuta oamenii în mod direct”

Planurile de viitor ale olimpicului Matei Ursăchescu includ admiterea la Facultatea de Medicină. În ciuda faptului că învățământul din România a fost mereu la capitolul și altele pentru guvernanți – fiind unul dintre domeniile mereu subfinanțate – tânărul buzoian mărturisește că România are potențialul ei, ceea ce-l tentează să rămână să-și continue studiile în țară.

„În ciuda faptului că nu am luat încă o decizie finală, înclin spre a rămâne în România. Este adevărat că multe universități din străinatate, mai ales cele din topul mondial, ofera condiții excepționale. Totuși, eu consider că există numeroase oportunități in România, iar acestea mă atrag spre a rămâne, fiind motivat că se poate atinge performanța și aici.

Visul meu este să devin medic și să pot ajuta oamenii în mod direct. De asemenea, as dori și să mă implic în cercetare. Pe termen scurt, îmi doresc să îmi continui pregătirea pentru olimpiadă și să obțin rezultate la fel de bune, dacă nu chiar mai bune decât până acum. Pe termen lung, sper să pot aduce o contribuție reală în societate”, a conchis Matei Ursăchescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „B.P. Hașdeu” și olimpic internațional la Chimie.

Matei Ursăchescu, olimpic internațional la Chimie, Dubai 2025

Matei Ursăchescu, olimpic internațional la Chimie, Dubai 2025

La Olimpiada Internaţională de Chimie, România a obţinut patru medalii, una de aur, două de argint şi una de bronz

  • Matei Ursăchescu – Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” din Buzău, medalie de aur
  • Mihnea Alexe – Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti, medalie de argint
  • Ştefan Dumitrescu – Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” din Braşov, medalie de argint
  • Alexandru Băgăianu – Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, medalie de bronz.

Olimpiada Internaţională de Chimie (IChO) 2025 s-a desfăşurat în Dubai, Emiratele Arabe Unite, şi a reunit participanţi din 92 de ţări.

Lotul României a fost coordonat de profesorul Marius Andruh, vicepreşedinte al Academiei Române, alături de Mihaela Matache, conferenţiar dr. la Universitatea din Bucureşti, şi Daniela Bogdan, profesoară la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti.

Sursă foto: Colaj Gândul / Foto arhivă Matei Ursăchescu


RECOMANDAREA AUTORULULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Un robot umanoid din China aleargă mai repede decât cel mai rapid om din lume