Prima pagină » Actualitate » După ce a sprijinit proiectul cu zeci de milioane de lei, Gabriela Firea a fost marea ABSENTĂ de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

După ce a sprijinit proiectul cu zeci de milioane de lei, Gabriela Firea a fost marea ABSENTĂ de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

Bianca Dogaru
După ce a sprijinit proiectul cu zeci de milioane de lei, Gabriela Firea a fost marea ABSENTĂ de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

Gabriela Firea, primarul care a susținut cu investiții mari construcția Catedralei Naționale, nu a fost prezenta la marele eveniment religios al anului. În timp ce Patriarhul Ecumenic și mii de credincioși s-au adunat la slujba de sfințire, Gabriela Firea a ales liniștea unei alte mănăstiri.

În mandatul său, Primăria Capitalei a fost unul dintre cei mai mari susținători ai proiectului Catedralei Naționale, direcționând sume considerabile pentru continuarea lucrărilor. Ea a fost, practic, omul politic care a investit cel mai mult în acest „simbol al credinței românești”. În semn de recunoștință, Patriarhul Daniel chiar i-a oferit, în 2018, o machetă de cristal a catedralei, iar Primăria a semnat o nouă convenție de sprijin de zece milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor.

ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Cu toate acestea, în ziua sfințirii, Firea nu s-a aflat printre invitați. Decizia i-a surprins pe mulți, mai ales că proiectul a fost văzut drept unul dintre reperele mandatului său de primar general. În schimb, fostul edil a fost prezentă la o mănăstire, cu ocazia Sfântului Dumitru. Aceasta a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, însoțită de o fotografie de la lăcașul de cult.

„La mulți ani binecuvântați, Dumitru, Dumitrița, Mitică, Dima! Multă sănătate şi bucurii! Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir să vă ocrotească!🙏
“Bucură-te, că întru primejdii lumii ești mare apărător
Bucură-te, că celor ce cu credință năzuiesc la tine le ești gata folositor
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!” a fost mesajul acesteia. 

În Capitală, în schimb, atmosfera a fost una de mare sărbătoare. Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului a reunit mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și înalți demnitari, printre care președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, membri ai Guvernului și reprezentanți ai administrației bisericești. Evenimentul a marcat finalizarea lucrărilor majore la interior și terminarea picturii mozaicate, o etapă așteptată de mai bine de 15 ani.

ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO


Surse foto:  Mediafax foto / Profimedia

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi