Prima pagină » Actualitate » Ce l-a UCIS pe „Nea Imi”. Afecțiunile din cauza cărora LEGENDARUL Jenei a pierdut marele meci

Ce l-a UCIS pe „Nea Imi”. Afecțiunile din cauza cărora LEGENDARUL Jenei a pierdut marele meci

Ce l-a UCIS pe

După ce a suferit mai multe complicații medicale, în dimineața zilei de 5 noiembrie, Emeric Ienei s-a stins din viață. Starea de sănătate a lui Emeric Ienei a început să se deterioreze la începutul anului trecut.

Legendarul antrenor ar fi fost diagnosticat cu probleme cardiace, dar și cu Alzheimer. La începutul lunii octombrie, Emeric Ienei a fost internat în secția de Pneumologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Bihor. După ce a stat două săptămâni în spital, la finalul săptămânii trecute, fostul mare antrenor a fost externat, publică Cancan.

Din păcate, medicii au considerat că au făcut tot ceea ce a ținut de competențele lor și au decis externarea lui. Miercuri, 5 noiembrie, Emeric Ienei s-a stins din viață. Fostul antrenor avea 88 de ani și a murit înconjurat de familie și cei dragi, la el acasă.

Emeric Ienei rămâne în istoria sportului românesc datorită celei mai mari performanțe din fotbal, când a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua (în 1986), la finala cu F.C Barcelona. Pentru această performanță a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă.

Emeric Ienei s-a născut pe 22 martie 1937, în județul Arad, localitatea Agrișu Mic și a absolvit cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din București. Legenda fotbalului românesc a fost căsătorit de două ori. Prima dată cu actrița Vasilica Tastaman – alături de care are un băiat – și a doua oară cu Ileana, care i-a dăurit o fată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
„Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu