Prima pagină » Opinii » Mirajul Zohran Mamdani: o victorie locală într-o Americă tot mai conservatoare

Mirajul Zohran Mamdani: o victorie locală într-o Americă tot mai conservatoare

Ștefan Popescu
Mirajul Zohran Mamdani: o victorie locală într-o Americă tot mai conservatoare

Victoria lui Zohran Mamdani la primăria New York-ului a declanșat, în mediile progresiste, un val de entuziasm. Alegerea tânărului de origine ugandeză și indiană, membru al aripii socialiste a Partidului Democrat, este prezentată ca dovada a unei reveniri în forță a progresismului în fața Americii trumpiste.

Dar această lectură, oricât de seducătoare ar părea, se bazează pe o iluzie. New York nu este America. Metropola cosmopolită, vitrina multiculturalismului și a liberalismului cultural, trăiește într-un decalaj total față de America profundă – cea a micilor orașe din Midwest sau din sudul Statelor Unite, unde mișcarea MAGA a lui Donald Trump își păstrează o influență copleșitoare.

Într-un peisaj electoral atât de polarizat, victoria lui Mamdani nu marchează o schimbare de direcție la nivel național, ci doar continuitatea unui vot urban, de stânga, înrădăcinat de decenii.
Chiar dacă Zohran Mamdani nu a făcut din aceste teme miezul campaniei sale, preferând să insiste asupra măsurilor cu pronunțat caracter social, profilul său etno-religios, politic și retorica sa trimit inevitabil la același univers ideologic.

În ochii multora, el întruchipează mai degrabă simbolul unei cauze decât figura unui pragmatic. Astfel, victoria lui Mamdani nu atenuează deriva identitară a stângii americane, ci o confirmă. Ea devine un nou drapel fluturat de cei care confundă mobilizarea morală cu strategia politică.

Pe măsură ce o parte consistentă a Partidului Democrat pretinde că vorbește în numele minorităților, riscă să nu mai vorbească majorității. Această fractură, tot mai vizibilă, hrănește la rândul ei ascensiunea dreptei ultraconservatoare, care se erijează în vocea „adevăratului popor” împotriva elitelor urbane.

Programul economic al lui Zohran Mamdani pentru primăria New York-ului poartă aceeași amprentă de idealism revoluționar. Autodefinit drept „socialist democratic”, el propune o agendă ambițioasă – și costisitoare. Înghețarea chiriilor pentru milioane de locatari, transportul public gratuit, crearea unor magazine alimentare administrate de municipalitate sau creșterea salariului minim la 30 de dolari pe oră până în 2030 alcătuiesc nucleul unei viziuni economice care mizează pe redistribuire masivă și pe extinderea rolului statului local.

Finanțarea? O majorare semnificativă a impozitelor pentru marile companii și pentru cei mai bogați contribuabili – o rețetă care, în teorie, flatează instinctul justițiar al unei părți din electorat, dar care, în practică, riscă să creeze mai mulți nemulțumiți decât beneficiari.

Costurile ridicate și perspectiva unor taxe sporite pot descuraja investițiile, afectând tocmai dinamica economică pe care Mamdani dorește s-o reformeze. În plus, acest tip de discurs, radical în aparență și moralizator în ton, îi poate îndepărta pe alegătorii moderați, cei care decid, în ultimă instanță, marile bătălii electorale federale.

Fenomenul Mamdani depășește granițele americane. În Europa, numeroase mișcări de stânga par la rândul lor fascinate de retorica importată din Statele Unite. În Franța, Jean-Luc Mélenchon și La France insoumise s-au grăbit să salute victoria lui Mamdani ca pe un model de urmat pentru 2027. Dar, încercând să imite progresismul american, stânga franceză riscă să-i repete impasurile: o politică redusă la postură, în care indignarea si masurile radicale nu țin loc de program ancorat in realitati.

În concluzie, victoria lui Zohran Mamdani nu este semnul unei renașteri a Partidului Democrat, ci simptomul unei iluzii cronicizate.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial