Prima pagină » Actualitate » Ministrul Moşteanu este acuzat că şi-a falsificat studiile. Universitatea „absolvită” susţine că nu l-a avut student. Reacția ministrului

Ministrul Moşteanu este acuzat că şi-a falsificat studiile. Universitatea „absolvită” susţine că nu l-a avut student. Reacția ministrului

Ministrul Moşteanu este acuzat că şi-a falsificat studiile. Universitatea

CV-ul ministrului Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, începe să aibă tot mai multe locuri goale şi pline de întrebări după ce, pe zi ce trece, se dovedeşte că studiile pe care spune că le are sunt contrazise de instituţiile unde spune că le-ar fi şi urmat. 

Ziariştii de la Libertatea publică joi un articol din care reiese că, pe lângă neclarităţile din CV-ul lui Moşteanu, ar mai fi şi ilegalităţi. Astfel, în perioada 2015 – 2016, acesta era consilier  de ministru în Ministerul Transporturilor și  membru în CA al unor companii de stat.

Pentru a ocupa astfel de demnităţi, Moşteanu ar fi trebuit să aibă studii superioare. Aşa că, a scris că ar fi absolvit o universitate privată pe care, ulterior, a făcut-o dispărută din CV. La rândul ei, universitatea afirmă că nu l-a avut pe Moșteanu student.
Pe site-ul companiei TAROM, a fost postat un CV în care scria că, pe vremea când era angajat la Ministerul Transporturilor, era absolvent al  Universităţii Athenaeum, urmată între 1996-2000.

Numai că, nouă ani mai târziu, CV-ul a dispărut, iar locul acestuia a fost luat de „service unavailable”.

https://www.tarom.ro/&files/cv-ionut-mosteanu-2015.pdf

Cei de la Libertatea au obţinut un răspuns din partea Universităţii Atheneum, specializarea Management, în care neagă că ministrul Apărării le-ar fi fost student vreodată.

„Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu a fost niciodată student al Universității Athenaeum din București. Specializarea Management a fost autorizată provizoriu în cadrul Universității Athenaeum din București abia în anul 2020, în intervalul 1996-2000 programul de studii respectiv nefuncționând în cadrul universității noastre”, este răspunsul semnat de prof. univ. dr. Emilia Vasile, președinte al Senatului Universității Athenaeum, pentru cei de la Libertatea.

Studiile din CV-ul lui Moşteanu dispar pe măsură ce trece timpul

În mai 2016, Moșteanu a fost numit secretar de stat în respectivul minister (decizia de numire nr. 199 din 31 mai 2016), funcție din care a fost eliberat la cerere în octombrie 2016.

Actualul ministru al Apărării a deținut și funcția de membru în CA al Administrației Porturilor Maritime Constanța și în CA al TAROM SA. Numirile acestea au fost făcute cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor de selecție ale noilor membri în conducerea acestor societăți.

„Fiecare membru al consiliului de administrație trebuie să aibă studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență. De asemenea, acesta trebuie să dovedească experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de minimum 7 ani”, spunea legea.

În iunie 2016, Legea 111/2016, pentru aprobarea și modificare OUG 109/2011, legislaţia renunța la această condiție a diplomei universitare. Membrii în CA numiți de autoritatea tutelară trebuiau să aibă doar „cel puțin 5 ani de experiență în domeniul de activitate al regiei autonome și/sau în activitatea de administrare de societăți ori regii autonome”.

Moșteanu s-a aflat, așadar, în ilegalitate, doar din 25 februarie 2016, când a fost numit în CA al TAROM, până în 1 iunie 2016, când a fost publicată Legea 111/2016 în Monitorul Oficial. Trei luni, așadar. Pentru care a încasat indemnizație, conform declarațiilor de avere, mai scriu cei de la Libertatea.

Iar Moşteanu a obţinut acest lucru în baza CV-ului din care reieşea că ar fi absolvit Universitatea Atheneum.

Între 1995, anul în care a întrerupt studiile la Politehnică, și 1999, ministrul susține că a deținut funcția de „Executive Manager la Texas Express”. Este vorba despre Clubul Texas Express, club de bowling, biliard și snooker, din complexul studențesc Regie.

„Am făcut automatică și m-am oprit în anul trei. E CV ul meu public. Am fost în Austria. Am lucrat într-un club în regie. M-am mutat pe marketing și comunicare. Am plecat pe cont propriu și. În 2015 m-am lovit de accesarea unor fonduri și am încheiat studiile. Valeriu Nicolae ne-a last de înțeles ca nu știam mai nimic deoparte politica și am zis să fundamentez și am făcut un master la Universitatea București”, a declarat Ionuț Moșteanu pentru sursa citată.

„În anul III începea cu adevărat greul. Era anul crâncen în care mulți studenți renunțau. Examenele erau dure, mai ales cele de Teoria sistemelor. Era aproape imposibil să treci din prima”.

Studiile lui Moşteanu de la Atheneum la Biotera

Cât despre munca în timpul facultății, sursele citate au declarat că nu era ceva ieșit din comun, „joburile junior level la firme din domeniu sau la departamente IT ale corporațiilor din telecomunicații reprezentau o bună practică pentru mai târziu”.

Ionuţ Moşteanu revine în zilele noastre şi scrie în CV că singura facultate absolvită este Biotera.

În calitate de parlamentar, Ionuț Moșteanu a postat pe site-ul Camerei Deputaților un alt CV, în care nu mai apare nici o referire la Universitatea Athenaeum, că doar că a fost student  la Universitatea Bioterra, între 1996-1999, tot la Management.

Chiar Moşteanu a declarat presei că  a „finalizat în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma de la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil – Inginerie Economică, Specialitatea – Inginerie Managerială” şi chiar a insistat că este singura absolvită.

În anul 2000, când ministrul Apărării ar fi trebuit să-și dea licența la Bioterra, Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică (CNEAA), actualul ARACIS, i-a retras temporar universității respective dreptul de a emite diplome.

În anul 2012, Bioterra a fost implicată într-un nou scandal privind falsificarea unor acte de studii, mai mulți angajați ai instituției fiind anchetați penal.

De când e ministru, firma de publicitate a lui Moşteanu, fondată de el şi unde deţine 50% din acţiuni, a înregistrat nişte profituri semnificative. Ziariştii de la Libertatea scriu că profitul Total Branding Partners SRL, cu sediul în Pitești, a crescut cu 269 la sută (aproape triplu) în 2024, conform termene.ro. Cifra de afaceri, la fel, a crescut cu 5 la sută anul trecut. Dacă în 2015, profitul net al companiei lui Moșteanu era de 13.502 lei, în 2024, acesta ajungea la 301.373 de lei – de aproximativ 23 de ori mai mare. Iar cifra de afaceri s-a triplat, în acești nouă ani, de la 1,27 de milioane de lei la 3,9 milioane de lei. Nu numai firma acestuia a înregistrat profit, ci şi societăţile colaboratoare cu profil auto sau carburanţi care au reuşit să obţină contracte pe bani publici sau ajutoare de stat în baza H.G. nr. 300/2024.

Reacţia lui Moşteanu şi a Guvernului la acuzele care i se aduc

În urma dezvăluirilor presei, ministrul Ionuţ Moşteanu a postat pe pagina sa de facebook un text însoţit de o fotografie a unei diplome din care reiese că este inginer, de profesie.

Pentru a clarifica discuțiile apărute în spațiul public despre studiile mele, pun aici diploma mea de licență pentru a lămuri lucrurile.

Nu mă ascund, am muncit pentru fiecare etapă din viața mea și în privat, și în politică. Nu mi-a dat nimeni vreun loc călduț și nu am datorii politice. Cariera mea a fost construită prin muncă.

Povestea studiilor, pe scurt:

Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul 2 m-am apucat de muncă pentru a mă întreține, nu am mai terminat. M-am apucat de o nouă facultate, dar nu a fost atunci o prioritate pentru mine să dau licența, nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private și în antreprenoriat. Am continuat să învăț în fiecare zi și încă o fac.

Am finalizat facultatea în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil – inginerie economică, Specialitatea – inginerie managerială.

Am lucrat 20 de ani în companii românești și multinaționale, am avut propria afacere, am învățat continuu cum să fac lucrurile mai bine și să fiu cu ochii pe obiectiv. În 2015, în decembrie, m-am alăturat guvernului tehnocrat în poziția de consilier ministru pentru a ajuta. Salariul atunci era puțin peste 2.000 de lei. De atunci viața mea e publică.

În 2017, în primul an de politică, Valeriu Nicolae ne-a ajutat pe câțiva dintre noii politicieni de la USR să înțelegem mai mult și mai repede noțiuni de filosofie politică, să discutăm despre concepte precum stat, guvern, libertate, justiție, lege și drepturi. Dorința de a înțelege mai multe m-a stimulat să urmez masterul PPE (Philosophy. Politics and Economics) în engleză la Facultatea de Filosofie a Universității București. Lucrarea de disertație am amânat-o.

Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze.

În 30 de ani de muncă, am dovedit putere de muncă, spirit de echipă, relații colegiale bune, adaptare rapidă, decizii curajoase pentru binele mai mare. Toate astea sunt de aproape 9 ani în slujba statului și o să le folosesc în fiecare zi.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, recunoaște că a fost șef la un club de biliard din Regie

România va avea un nou sistem de apărare antiaeriană. Este testat în Polonia, utilizat în Ucraina

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cod portocaliu extins: rafale de 130 km/h în România
Digi24
Povestea tânărului care, la 21 de ani, a câștigat la loto 28 de milioane de dolari. Decizia care l-a ajutat să nu ajungă la faliment
Cancan.ro
Mesajul postat de sora artistului Ion Drăgan, cu o zi înainte de înmormântarea acestuia: 'Ne-ai distrus pe toți'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Trenul legendar care traversează 3 țări și 8 fusuri orare
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
'Gardianul secretelor' din Apărarea Rusiei a murit subit de Crăciun! A fost cea mai discretă figură din anturajul lui Vladimir Putin
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce lichide nu ar trebui să vărsăm niciodată în chiuvetă și de ce?