Soții Ceaușescu au ajuns la Târgoviște, ca fugari, în data de în 22 decembrie 1989, după ce fuseseră „extrași” cu un elicopter de pe acoperișul Comitetului Central al PCR. Revoluția Română, declanșată la Timișoara, a „măturat” ca un adevărat tsunami regimul comunist din România și, odată cu el, cuplul prezidențial care preluase puterea în anul 1968.
A urmat cea mai controversată zi de Crăciun din istoria recentă a României, ziua în care Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați sumar, condamnați și executați.
Gândul prezintă cronologia unor zile care, pe de o parte, au pus capăt dictaturii comuniste din România, iar pe de altă parte au ridicat numeroase semne de întrebare legate de modul „pe repede înainte” în care s-a desfășurat acest proces încheiat cu execuția soților Ceaușescu.
La ora 12:06, cuplul Ceaușescu părăsește sediul Comitetului Central al PCR și ajunge, după un periplu mai lung, la Târgoviște.
Sunt constituite mai multe structuri de putere și difuzate mai multe programe revoluționare.
Este ocupat, în primă instanță, sediul Comitetului Județean de Partid, apoi și celelalte locuri simbol ale puterii comuniste, inclusiv sediile Miliției.
Între timp, la București, puterea este asumată de către o organizație ad-hoc care-și va spune Frontul Salvării Naționale (F.S.N.) și de către un for executiv intitulat Consiliul F.S.N. Este difuzat și Comunicatul către țară al Consiliului FSN – condus de Ion Iliescu -, care pune accent pe procesul de democratizare, pluripartidism, reforme politice și sociale.
Puterea comunistă este înlăturată.
Informația va fi ulterior difuzată, cu rezerve privind autenticitatea sa, la Televiziunea Română.
Elena și Nicolae Ceaușescu au rămas în unitatea militară din Târgoviște, ca deținuți, până în data de 25 decembrie 1989, ziua de Crăciun, atunci când au fost condamnați și executați.
În ziua de Crăciun, Tribunalul Militar Excepțional i-a judecat pe Nicolae și Elena Ceaușescu.
Nicolae și Elena Ceaușescu au fost acuzați de infracțiunea de genocid, prevăzută de articolul 357, aliniatul 1, Cod Penal, litera c, subminarea puterii de stat, prevăzută de articolul 162, Cod Penal, pentru organizarea de acțiuni armate de natură să slăbească puterea de stat, infracțiunea de acte de diversiune prevăzute de articolul163, Cod Penal, pentru distrugerea, degradarea său aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin explozii sau orice alt mod al instalațiilor industriale sau a altor bunuri de natură să aducă în oricemod atingere securității statului, infracțiunea de subminare a economiei naționale, prevăzută de articolul 165, Cod Penal, prin faptul că au folosit o organizație din cele prevăzute de articolul 145, Cod Penal, ori de a împiedica activitatea normală a acestora de natură să submineze economia națională a poporului român.
Cuplul Ceaușescu a negat orice responsabilitate în ceea ce privește acuzațiile ce li se aduceau și au susținut că nu vor răspunde decât în fața Marii Adunări Naționale, forumul suprem al regimului pe care-l conduseseră.
Criticii acestui proces l-au asemănat cu procesele staliniste, fiind chiar denumit ultimul proces stalinist din Europa, în vreme ce adepții săi l-au considerat un proces revoluționar, generat de starea de spirit revoluționară a populației și de luptele de stradă care încă mai continuau.
Nicolae și Elena Ceaușescu au fost, într-un final previzibil, condamnați la moarte.

Locul execuției | Sursa – Rezistența Urbană
Cei doi au fost executați la ora 14:45, în incinta unității militare din Târgoviște, informația fiind televizată în cursul aceleiași seri de Crăciun.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fcaptura-de-ecran-2025-12-24-152108.png)
Soții Ceaușescu au fost executați chiar în ziua de Crăciun, în 1989, în timpul Revoluției Române
Decizia a fost anunțată și prin comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial nr, 3 din 26 decembrie 1989:
„Luni, 25 decembrie 1989, a avut loc procesul lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar.
Capetele de acuzare au fost:
Pentru aceste crime grave săvîrşite împotriva poporului român şi a României, INCULPAŢII NICOLAE CEAUŞESCU ŞI ELENA CEAUŞESCU AU FOST CONDAMNAŢI LA MOARTE şi confiscarea averii. Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată”, s-a menționat în comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fcaptura-de-ecran-2025-12-24-160318.png)
Nicolae și Elena Ceaușescu au cerut să moară împreună, aceasta fiind ultima lor dorință. Iar această dorință li s-a îndeplinit.
Avea 31 de ani când i-a împușcat pe dictatorii comuniști Nicolae și Elena Ceaușescu, în 1989, de Crăciun.
„Căpitane, poți să faci asta?”, l-a întrebat ministrul. „Da”, i-a răspuns Boeru. „Ce puteam să spun?”, povestea fostul parașutist, pentru The Guardian.
Ionel Boeru știe că gloanțele lui i-au ucis pe dictatori, pentru că, atunci când a tras, unul dintre cei trei militari din pluton nu s-a putut mișca preț de câteva secunde, iar al doilea nu și-a pus arma la foc automat și a tras doar câteva gloanțe la rând.
„Sunt încă nervos atunci când vorbesc despre asta. Am curmat două vieţi. Este mare lucru. În război este ok, dar când omori oameni neînarmaţi, este mai dificil. Nu-i doresc nimănui aşa ceva”, spunea Ionel Boeru.

Locul execuției | Sursa – Rezistența Urbană
Locul unde soții Ceușescu au fost arestanți, condamnați și executați în urmă cu 32 de ani a fost transformat în expoziție, care respectă cu un grad mare de autenticitate atmosfera acelor vremuri.

Responsabilii au realizat chiar și un tur virtual al sălilor unde cuplul prezidențial comunist și-a aflat sfârșitul. (mai multe informații AICI)
RECOMANDAREA AUTORULUI: