Prima pagină » Sport » CFR Cluj a vândut un jucător cu 1,5 milioane de euro în Ucraina! Ce spune Daniel Pancu

CFR Cluj a vândut un jucător cu 1,5 milioane de euro în Ucraina! Ce spune Daniel Pancu

CFR Cluj a vândut un jucător cu 1,5 milioane de euro în Ucraina! Ce spune Daniel Pancu

CFR Cluj şi gruparea ucraineană FC Polissya Zhytomyr au ajuns la un acord privind transferul definitiv al mijlocaşului Lindon Emerllahu la formaţia ucraineană.

Conform surselor Gândul se pare că suma de transfer ar fi de 1,5 milioane de euro.

CFR Cluj a vândut un jucător cu 1,5 milioane de euro în Ucraina! Ce spune Daniel Pancu

Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a ajuns în Gruia iarna trecută şi a fost văzut rapid ca fiind unul dintre cei mai buni mijlocaşi ai campionatului nostru.

În tricoul alb-vişiniu a bifat 41 de apariţii, a marcat 6 goluri şi a oferit 3 pase decisive.

Sezonul trecut, acesta a contribuit la câştigarea Cupei României pentru echipa antrenată, la acea vreme, de Dan Petrescu.

„Mulțumim, Lindon Emerllahu! Pe această cale dorim să îi mulțumim pentru munca depusă la CFR Cluj și îi dorim mult succes în carieră!”, se arată în comunicatul clujenilor.

Polissya Zhytomyr e pe locul 3 în campionatul Ucrainei, cu 30 de puncte, la cinci lungimi în spatele liderului Cherkasy.

Pancu, nervos pe unii dintre jucători

Antrenorul Daniel Pancu s-a plâns că există jucători care s-au dat „loviți” pentru a nu face deplasarea la ultimul meci de campionat, 1-0 cu FC Botoșani.

„Accidentați subit, ecografii făcute și nu ieșea nimic pe la ecografii, la alții ieșea, alții erau răciți dintr-o dată. Sunt lucruri grave, dar reflectă jumătatea asta de an de la CFR. Pentru că s-a ajuns în situația asta, s-au întâmplat multe lucruri de care eu în nici un caz nu sunt răspunzător. Sunt jucători, cazuri reale.

Nu se vede nimic pe nici o ecografie, dar jucătorul spune în continuare că… Sunt doi în situația asta. Nu vă dau nume. N-are nici un sens. Le-aș face rău și nu-mi doresc. Nu eu, clubul e trădat, suporterii.

Pentru că clubul îi plătește. În mod normal ei trebuiau să facă ce a făcut Korenica, să vină cu noi. Măcar să avem la număr jucători care să vină pe banca de rezerve”, a declarat Daniel Pancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!