Prima pagină » Actualitate » Un bărbat din Bihor a fost reținut, după ce a ucis câinele ciobănesc al unui vecin

Un bărbat din Bihor a fost reținut, după ce a ucis câinele ciobănesc al unui vecin

Oana Zvobodă
Un bărbat din Bihor a fost reținut, după ce a ucis câinele ciobănesc al unui vecin

Un bărbat de 23 de ani din comuna Tarcea, județul Bihor, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a ucis câinele ciobănesc al unui vecin.

„Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Tarcea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, se arată în comunicatul poliției.

Tânărul ar fi lovit cu o bâtă, în zona abdominală, câinele ciobănesc, iar animalul a murit.

„Se pare că, în 5 ianaurie, în jurul orei 12.00, în timp ce circula cu căruța pe o pășune din localitatea Tarcea, tânărul a aplicat o lovitură cu o bâtă, în zona abdominală, unui câine ciobănesc, de talie medie, de 4 ani, aparținând unui localnic.

În urma loviturii, animalul a murit”, conform poliției.

Polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Un bărbat din București s-a predat Poliției cu bagajele făcute după ce și-a ucis fratele

Suspiciune de crimă la Corbeanca. Un bătrân a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Fiul victimei a fost reținut de polițiști

Un ofițer de la „Vasile Lascăr” din Câmpina a fost reținut pentru tentativă de viol asupra unui elev al școlii de poliție

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli