Administrația președintelui Donald Trump analizează opțiuni împotriva Iranului, care includ atacuri țintite asupra forțelor de securitate ale regimului de la Teheran și asupra liderilor, pentru a inspira protestatarii, au declarat mai multe surse pentru Reuters. Cu toate acestea, oficialii israelieni și arabi familiarizați cu regimul de la Teheran au declarat că loviturile aeriene izolate nu vor duce la înlăturarea liderilor clericali.
Două surse americane au declarat că Donald Trump a vrut să creeze condiții pentru schimbarea regimului din Iran după ce acesta a reprimat violent protestele din țară la începutul lunii ianuarie. Pentru a realiza acest obiectiv, Statele Unite analizează opțiuni pentru a ataca comandanții și instituțiile pe care Washingtonul le consideră responsabile pentru reprimarea violentă a protestelor, care au dus la moartea a mii de protestatari. Ulterior, aceste atacuri ar oferi oportunitatea protestatarilor să ia cu asalt clădirile guvernamentale și de securitate.

O altă opțiune pe care SUA o are pe masă constă în lansarea unui atac mai amplu, menit să aibă un impact de durată, posibil împotriva rachetelor balistice care pot ajunge la aliații SUA din Orientul Mijlociu sau asupra programelor Iranului de îmbogățire a uraniului.
Sosirea portavionului american Abraham Lincoln și a navelor de război ale SUA în Orientul Mijlociu în această săptămână a extins capabilitățile lui Trump de a lansa acțiuni militare asupra Iranului, după ce acesta a amenințat în repetate rânduri cu o intervenție militară.
Pentru oficiali arabi, trei diplomați occidentali și o sursă din Occident de rang înalt, ale căror guverne au fost informate despre aceste discuții, au declarat pentru Reuters că, în loc să scoată oamenii în stradă, astfel de atacuri ar putea slăbi o mișcare de protest care se află deja în stare de șoc după cea mai sângeroasă reprimare din partea autorităților de la Revoluția Islamică din 1979.
Grupul american pentru drepturile omului HRANA a estimat numărul morților legate de tulburări la 5.937, inclusiv 214 membri ai forțelor de securitate, în timp ce cifrele oficiale estimează numărul morților la 3.117.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fimagen_2026-01-26_164243424.png)
Portavionul american USS Abraham Lincoln
Donald Trump a îndemnat miercuri Iranul să se așeze la masa negocierilor și să încheie un acord privind armele nucleare. Mai mult, președintele american a avertizat că orice viitor atac va fi mai sever decât campania de bombardamente din iunie anul trecut, atunci când au fost atacate trei situri nucleare iraniene.
De cealaltă parte a baricadei, un oficial iranian a declarat pentru Reuters că Iranul „se pregătește pentru o confruntare militară, dar utilizează în același timp canalele diplomatice”.
Iranul, care susține că programul său nuclear este civil, era pregătit pentru un dialog „bazat pe respect și interese reciproce”, dar se va apăra „ca niciodată” dacă va fi presat, a declarat misiunea Iranului la Națiunile Unite într-o postare pe X miercuri.
În întreaga regiune a Orientului Mijlociu, din Golf și până în Turcia, mulți preferă o abordare precaută, de teama că tulburările din interiorul unei națiuni de peste 90 de milioane de locuitori, cu multe secte și grupări etnice, ar putea declanșa o instabilitate dincolo de granițele Iranului. Un Iran divizat ar putea intra într-un război civil așa cum s-a întâmplat cu Irakul după invazia americană din 2003 sau cu Siria.
Arabia Saudită, Qatar, Oman și Egipt au făcut lobby pe lângă Washington împotriva unui atac asupra Iranului. Prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, i-a spus președintelui iranian Masoud Pezeshkian că Riadul nu va permite ca spațiul său aerian sau teritoriul său să fie folosit pentru acțiuni militare împotriva Teheranului.
Pe măsură ce tensiunile dintre Statele Unite și Iran sunt în creștere, Turcia încearcă o mediere a conflictului și a propus o întâlnire trilaterală la cel mai înalt nivel, la care să participe SUA, Iran și Turcia. Președintele turc Recep Erdogan i-a propus această idee direct lui Donald Trump, subliniind că această criză ar trebui rezolvată prin diplomație, mai degrabă decât prin acțiuni militare.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fphoto_2026-01-29_13-22-37.jpg)
Această întâlnire ar putea avea loc prin videoconferință și ar pavea ca scop reluarea dialogului și prevenirea unui posibil atac american asupra Iranului, anunță publicația turcă Hürriyet.
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a purtat constant discuții atât cu partea americană, cât și cu cea iraniană. În doar 10 zile, turcii au inițiat patru contact critice între SUA și Iran.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, merge vineri în Turcia pentru a purta discuții cu partea turcă despre securitatea, comerțul și crizele regionale. Pe agenda discuțiilor se află și medierea conflictului dintre Washington și Teheran. Cu această ocazie, Turcia va sublinia opoziția față de orice acțiune militară împotriva Iranului și va face apel la dialog pe tema nucleară.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fphoto_2026-01-29_13-22-22.jpg)
În această săptămână, administrația Trump urmează să găzduiască oficiali de rang înalt din domeniul apărării și informațiilor din Israel și Arabia Saudită pentru a purta discuții despre Iran, scrie Axios. Israelienii merg la Washington pentru a împărtăși informații despre posibile ținte din Iran, în timp ce saudiții sunt foarte îngrijorați de un potențial război regional și încearcă să contribuie la negocieri cu soluții diplomatice.
Șeful serviciilor secrete militare israeliene, generalul Shlomi Binder, a avut marți și miercuri întâlniri cu înalți oficiali de la Pentagon, CIA și Casa Albă, au declarat doi oficiali americani. O sursă informată a declarat că Binder a venit în oraș pentru a informa administrația Trump cu privire la informațiile specifice pe care aceasta le-a solicitat despre Iran.
„Un «atac limitat» este o iluzie. Orice acțiune militară a SUA – de la orice origine și la orice nivel – va fi considerată un act de război, iar răspunsul va fi imediat, total și fără precedent, vizând inima orașului Tel Aviv și pe toți cei care susțin agresorul”, a scris Ali Shamkhani, consilier de top al liderului suprem al Iranului, pe X.
Recomandările autorului: