Prima pagină » Știri politice » Comitetul interministerial condus de Oana Gheorghiu a evaluat progresul reformei guvernanței corporative și jaloanele PNRR

Comitetul interministerial condus de Oana Gheorghiu a evaluat progresul reformei guvernanței corporative și jaloanele PNRR

Ruxandra Radulescu

Comitetul interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu a analizat, marţi, în şedinţă, stadiul implementării reformei privind îmbunătăţirea guvernanţei corporative a întreprinderilor publice şi ţintele şi jaloanele PNRR. Reprezentanţii ministerelor au prezentat informaţii actualizate cu privire la demararea proceselor de selecţie pentru conducerile întreprinderilor publice aflate în prima etapă de reformă, care include companii din domeniile energie şi transport, transmite Mediafax.

S-a stabilit că ministerele vor transmite Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanței Întreprinderilor (AMEPIP), până la sfârşitul acestei săptămâni, progresele realizate în acest proces sau, după caz, motivele pentru care au existat blocaje.

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătăţirea guvernanţei corporative a întreprinderilor publice, precum şi a ţintelor şi jaloanelor din acest domeniu aferente cererilor de plată 3, 4 şi 5 din Planul Naţional de Redresare şi Reformă au fost analizate, marţi, în cadrul Comitetului interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu, a anunțat Guvernul.

Reprezentanţii ministerelor au prezentat informaţii actualizate cu privire la demararea proceselor de selecţie pentru conducerile întreprinderilor publice, aflate în prima etapă de reformă, care include companii din domeniile energie şi transport.

”Ministerele responsabile de îndeplinirea acestui angajament, care corespunde unui jalon aferent cererii de plată număr 3 pentru care România a început să primească finanţare, vor transmite AMEPIP, până la sfârşitul acestei săptămâni, progresele realizate în acest proces sau, după caz, motivele pentru care au existat blocaje”, se precizează în comunicatul oficial.

De asemenea, la şedinţa de lucru de la Palatul Victoria a fost analizată situaţia mandatelor interimare la nivelul consiliilor de administraţie şi conducerilor executive în raport cu opţiunile existente pentru selectarea managementului pe criteriile guvernanţei corporative.

”Având în vedere angajamentul României privind reducerea numărului întreprinderilor publice la care există management provizoriu, inclusiv la nivel local, s-a stabilit ca AMEPIP să continue dialogul cu reprezentanţii acestor companii pentru a oferi expertiză pentru demararea procedurilor de selecţie în baza legislaţiei privind guvernanţa corporativă”, subliniază Executivul.

O altă temă aflată pe agendă a fost legată de posibila orientare pentru o serie de întreprinderi analizate, inclusiv restructurare, reorganizare sau alte opţiuni.

”În ceea ce priveşte cererea de plată numărul 4, unul dintre jaloanele asupra căruia Guvernul s-a angajat este realizarea unui tablou de bord ce colectează date standardizate despre întreprinderile publice. Acest tablou de bord se regăseşte pe site-ul Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performaneţei Întreprinderilor Publice”, mai transmite Guvernul.

La reuniunea de lucru de la Palatul Victoria au participat vicepremierul Oana Gheorghiu, vicepremierul Tánczos Barna, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, ministrul Economiei, Irineu Darău, secretarul general al Guvernului, Ştefan-Radu Oprea, reprezentanţi ai ministerelor Energiei, Muncii, Agriculturii, Dezvoltării.


FOTO: Guvern

Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări