Prima pagină » Știri externe » Concediat pentru că nu a vrut să dea mâna cu șeful. Ce a pățit un tânăr din Olanda

Concediat pentru că nu a vrut să dea mâna cu șeful. Ce a pățit un tânăr din Olanda

Concediat pentru că nu a vrut să dea mâna cu șeful. Ce a pățit un tânăr din Olanda

Un angajat în vârstă de 21 de ani a fost concediat de companie după doar două zile. Motivul, nu a vrut să dea mâna cu șeful său din considerente religioase.

După ce compania a luat decizia de a-l concedia, tânărul a inițiat demersuri legale pentru discriminare religioasă și a primit despăgubiri în valoare de 34.000 de euro, relatează Blic, citat de Pro Tv.

Concediat pentru că nu a vrut să dea mâna cu șeful său

Tânărul de 21 de ani, expert în sisteme informatice, s-a angajat la 1 iunie 2025 într-o companie care oferă suport la distanță, iar două zile mai târziu și-a pierdut locul de muncă. acest caz a declanșat limite despre dreptul la muncă și libertatea religioasă.

Cariera lui a fost întreruptă după numai două zile, nu din cauza unei erori profesionale, ci pentru că a făcut un simplu gest, însă controversat.

În timp ce se făcea prezentarea introductivă, șeful echipei i-a întins mâna pentru a îl saluta, dar tânărul a refuzat contactul, el a explicat că motivul este legat de convingerile sale religioase profunde.

Atmosfera din încăpere s-a schimbat instant, iar compania a reacționat ferm. În ciuda unui e-mail în care tânărul și-a explicat în detaliu gestul, contractul său a fost reziliat în aceeași după-amiază, motivul oficial invocat fiind „nerespectarea așteptărilor companiei”.

Cazul băiatului a ajuns în instanță

Tânărul nu a renunțat și a dus cazul în instanță, el a susținut că a fost victima unei discriminări religioase. Instanța a fost nevoită să găsească un echilibru între protocolul companiei și dreptul la libertatea religioasă.

Verdictul a fost unul clar – concedierea sa a fost ilegală și complet nejustificată. Instanța a arătat că activitatea sa, limitată la lucrul cu sisteme la distanță, nu presupunea contact fizic cu colegii sau clienții, astfel că strângerea mâinii nu era esențială pentru îndeplinirea atribuțiilor.

Despăgubiri în valoare de 34.000 de euro

Instanța a dispus plata unor despăgubiri în valoare de 34.000 de euro, sumă care acoperă prejudiciul material și moral suferit de tânăr.

Recomandările autorului:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
OFF The Record. Judecător Bogdan Mateescu: Jalonul PNRR privind pensiile magistraților putea fi reglat în 5 minute
Digi24
Un general rus i-a trimis soției poze cu urechi tăiate ale prizonierilor ucraineni: „Voi aduna o ghirlandă și ți-o voi face cadou”
Cancan.ro
Concurentul de la Desafio săltat de mascații de la DIICOT pentru posesie de droguri
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Reforma „uitată” pe care România e obligată să o facă. „E momentul să pună în ordine haosul intenționat întreținut de guvernanți”
Mediafax
Macron reacție dură către Meloni, după declarațiile despre incidentul de la Lyon
Click
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Digi24
Explicație halucinantă a românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Cum și-a justificat gestul în fața polițiștilor
Cancan.ro
Temutul Ghenosu, reținut de DIICOT! Ce acuzații i se aduc interlopului 😲
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Vedetele din România au strălucit la Balul Mascat Bridgerton din București. Adelina Pestrițu și Nicole Cherry au atras toate privirile
Promotor.ro
Au voie polițiștii de la Locală să oprească mașini pentru control? Ce abateri rutiere pot sancționa aceștia în 2026
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Thomas Wedders, bărbatul cu cel mai mare nas din lume. De ce nu a primit recordul Guinness?