Prima pagină » Actualitate » Țara europeană cu cele mai bune orașe din lume pentru iubitorii de mâncare. Și e o distanță de doar câteva ore cu trenul între ele

Țara europeană cu cele mai bune orașe din lume pentru iubitorii de mâncare. Și e o distanță de doar câteva ore cu trenul între ele

Țara europeană cu cele mai bune orașe din lume pentru iubitorii de mâncare. Și e o distanță de doar câteva ore cu trenul între ele
FOTO - Caracter ilustrativ: Profimedia

Șapte dintre orașele unui stat european au fost desemnate de „Titan Travel”, un operator de turism britanic cu servicii de top, drept cele mai bune pentru cei care vor să învețe să descopere tradițiile locale. Este vorba despre Italia, care se dovedește a fi paradisul pentru pasionații de gastronomie.

Conform studiului realizat de compania de turism, Florența ocupă primul loc în topul orașelor ideale pentru cursuri de gătit și explorarea gastronomiei italiene. Aici, există 231 de cursuri de gătit disponibile, dintre care 74% au primit evaluări de patru stele sau mai mult, potrivit express.co.uk. Dar aceste oraș mai e renumit și pentru artă sau istiorie.

Pe lista completă a celor mai bune orașe italiene pentru iubitorii de gastronomie se mai regăsesc Palermo, Bologna, Roma, Veneția, Napoli și Milano. Iar avantajul major este apropierea dintre aceste destinații, care le permite turiștilor să viziteze mai multe locații într-o singură călătorie.

5 idei rapide de mancare pentru post, sursa foto: Envato

Sursa foto – caracter ilustrativ: Envato

De exemplu, Florența și Bologna se află la doar 35 de minute distanță cu trenul, iar Bologna și Veneția la o oră și jumătate. Totodată, călătoria între Florența și Roma sau între Roma și Napoli durează aproximativ o oră și jumătate, iar între Milano și Bologna doar o oră.

Cassie Strickland, Product Manager la Titan Travel, a explicat motivul pentru care turismul culinar este tot mai apreciat.

„Astăzi, călătorii vor să facă mai mult decât să vadă obiectivele turistice. Vor să experimenteze cu adevărat o destinație. Mâncarea este un mod fantastic de a face asta, pentru că te conectează direct la viața și tradițiile locale. Participarea la un curs de gătit în străinătate îți permite să faci ceva, să înveți ceva și să te întorci cu o abilitate valoroasă. Cele mai pline de satisfacții experiențe provin, de obicei, de la bucătari locali și din bucătăriile de familie, unde nu doar că vei învăța rețetele, dar vei auzi și poveștile din spatele lor”, a precizat ea.

Autorul mai recomandă:

De ce nu e bine să pui leuștean în toate ciorbele sau în anumite supe. Explicațiile specialiștilor în gastronomie sunt clare

Mâncare gătită acasă, la supermarket sau la restaurant? Care variantă este mai avantajoasă, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic

Cele 5 mâncăruri pe care să nu le comanzi niciodată la restaurant, potrivit experților în gastronomie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
„Copleșit de iubirea voastră”: Reacția lui Călin Georgescu din spatele gratiilor
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Ce se întâmplă doctore
Un bebeluș de doar 11 zile, diagnosticat cu o tumoră cerebrală după ce medicii au observat o infecție minusculă la o unghie. Prin ce coșmar a trecut familia
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ