Secretarul american de stat Marco Rubio a avertizat că Iranul reprezintă o amenințare foarte mare pentru Statele Unite și că refuzul său de a discuta despre programul de rachete balistice reprezintă „o mare problemă”, relatează Anadolu Agency.
În cadrul unei vizite efectuate, miercuri, în statul insular din Caraibe Saint Kitts și Nevis, Rubio a încercat să întărească justificarea unei posibile intervenții armate împotriva Iranului, la o zi după ce președintele american Donald Trump a acuzat Teheranul că are intenții „sinistre” în ceea ce privește programul său nuclear.
„Este important să ne amintim că Iranul refuză, refuză să discute despre rachetele balistice cu noi sau cu oricine altcineva, iar asta este o mare problemă”, a declarat el, în fața reporterilor de pe insula St. Kitts, unde a participat la o reuniune a liderilor Comunității Caraibiene (CARICOM).
„Iranul reprezintă o amenințare foarte mare pentru Statele Unite și asta de foarte mult timp… În primul rând, după ce programul lor nuclear a fost distrus, li s-a spus să nu încerce să-l repornească. Și iată-i, îi vedem că încearcă mereu să reconstruiască elemente ale acestuia.
„În prezent nu îmbogățesc uraniu, dar încearcă să ajungă în punctul în care vor putea face acest lucru”, a adăugat el.
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că Iranului nu are nevoie de îmbogățirea proprie a uraniului pentru dezvoltarea energiei nucleare.
„Nu e nevoie să îmbogățească uraniu pentru a avea energie nucleară. De altfel, nici nu au nevoie de energie nucleară – au destul gaz natural. Dar dacă ar dori energie nucleară, ar putea-o obține în același mod ca și alte țări. Faptul că refuză să o obțină în acest fel, faptul că insistă nu doar asupra îmbogățirii, ci a îmbogățirii în locuri aflate în interiorul munților… Cred că ar fi nevoie să fii lipsit de bun simț ca să nu înțelegi ce înseamnă asta sau ce ar putea însemna”, a subliniat secretarul de Stat al SUA
Secretarul de Stat al SUA a subliniat că Iranul deține deja arme capabile să ajungă în cea mai mare parte a Europei. Cu toate acestea, raza de acțiune a rachetelor iraniene, spune el, continuă să crească în fiecare an.
Rubio a observat că îl uimește faptul că Iranul, aflat sub sancțiuni, cu o economie slabă și o populație suferindă, „investește în fiecare an în rachete cu o rază de acțiune tot mai mare”.
El a subliniat că o astfel de tendință reprezintă „o amenințare nesustenabilă, care nu poate fi tolerată”.
„Încearcă să creeze rachete balistice intercontinentale. De exemplu, ați văzut cum încearcă să lanseze sateliți în spațiu. Ați văzut cum măresc raza de acțiune a rachetelor pe care le dețin deja.
Și este evident că se află pe o cale care, într-o zi, le va permite să dezvolte arme capabile să ajungă pe teritoriul Statelor Unite. Deja au arme capabile să ajungă în cea mai mare parte a Europei. Iar raza de acțiune continuă să crească în fiecare an în mod exponențial, ceea ce mă uimește. Pentru o țară aflată sub sancțiuni, cu o economie distrusă și o populație suferindă, și totuși găsesc fonduri pentru a investi în rachete cu o rază de acțiune tot mai mare în fiecare an, aceasta este o amenințare nesustenabilă, care nu poate fi tolerată”, a declarat el.
Comentariile au fost făcute pe fondul tensiunilor crescute dintre SUA și Iran, determinate de disputele privind dezvoltarea rachetelor și ambițiile nucleare ale Teheranului, precum și de reluarea discuțiilor indirecte la Geneva pentru a aborda aceste probleme.
Washingtonul a insistat asupra limitării programului de rachete balistice al Iranului, alături de restricții privind îmbogățirea nucleară, o cerere la care Teheranul s-a opus până în prezent.
Republica islamică deținea „mii de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune” care amenințau forțele americane, bazele și partenerii acestora din regiune, a afirmat șeful diplomației americane. Teheranul deținea, de asemenea, mijloace navale care „amenință transportul maritim și încearcă să amenințe Marina SUA” și arme convenționale „concepute pentru a ataca SUA”, a adăugat Rubio.
Cu toate acestea, Rubio a declarat că discuțiile de joi de la Geneva, la care vor participa negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner din partea americană, se vor concentra „în mare măsură pe programul nuclear” și că Washingtonul speră „să se înregistreze progrese”.
Liderii iranieni insistă că programul lor nuclear are scopuri exclusiv pașnice și că orice acord trebuie să recunoască ceea ce ei descriu ca fiind dreptul Iranului, în temeiul tratatului de neproliferare nucleară, de a îmbogăți uraniu. Teheranul a mai declarat că nu va accepta cererile separate ale SUA de a-și restricționa programul de rachete balistice sau de a-și reduce sprijinul acordat grupurilor armate anti-Israel.
Comentariile secretarului de stat au venit după ce Iranul a amenințat că va escalada orice conflict cu SUA în cazul unui atac american. În pregătirea unei potențiale acțiuni militare, SUA au adunat cea mai mare forță navală din Orientul Mijlociu de la invazia Irakului din 2003 și au crescut semnificativ numărul de avioane de luptă pe care le au pe uscat și pe mare în regiune.
Rubio și-a exprimat speranța că negocierile de astăzi de la Geneva vor fi productive, dar a subliniat că acestea ar trebui privite în primul rând ca „o oportunitate de dialog”.
„Nu cred că diplomația va fi niciodată scoasă de pe ordinea de zi. Președintele (Trump n.r.)dorește soluții diplomatice. Le preferă. Le preferă foarte mult. Acesta este lucrul pe care îl dorește cel mai mult.
Prin urmare, nu aș descrie ziua de mâine altfel decât o nouă rundă de discuții și, sper, vor fi productive. Dar, în cele din urmă, va trebui să vorbim nu doar despre programul nuclear.
Cu toate acestea, chiar dacă nu vom reuși să facem progrese în ceea ce privește programul nuclear, va fi dificil să avansăm și în ceea ce privește rachetele balistice. Prin urmare, nu aș numi ziua de mâine altceva decât o nouă oportunitate de dialog”, a declarat el.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: