Prima pagină » Actualitate » Monica Macovei a pierdut procesul intentat României la CEDO. Curtea a declarat cererea inadmisibilă

Monica Macovei a pierdut procesul intentat României la CEDO. Curtea a declarat cererea inadmisibilă

Bianca Dogaru
Monica Macovei a pierdut procesul intentat României la CEDO. Curtea a declarat cererea inadmisibilă

Monica Macovei, fostul ministru al Justiției și fost europarlamentar, a pierdut procesul intentat împotriva României la CEDO după ce AEP i-a acordat sancțiuni pentru nerespectarea normelor de finanțare a campaniei electorale din 2014. Potrivit Mediafax, Curtea a declarat cererea inadmisibilă. 

În ianuarie 2015, AEP a constatat patru încălcări ale legii privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale. Prin două decizii din 12 februarie 2015, instituția i-a aplicat Monicăi Macovei amenzi și măsuri de confiscare. Sancțiunile au vizat, printre altele, acceptarea unor donații sub formă de materiale de campanie și utilizarea unui împrumut în campanie.

Macovei a contestat sancțiunile în instanță. În iunie 2016, Tribunalul București a menținut o parte dintre măsuri, pe motiv că au fost legale și că faptele au avut un pericol social semnificativ.

În 2017, aceasta s-a adresat CEDO. A invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil și principiul „nicio pedeapsă fără lege”. Curtea a analizat dacă amenzile și confiscările pot fi considerate sancțiuni de natură penală. Judecătorii au ținut cont de trei criterii: cum sunt încadrate faptele în dreptul românesc, natura lor și severitatea sancțiunilor.

CEDO a stabilit că, în România, faptele au fost încadrate drept contravenții electorale, nu infracțiuni. Sancțiunile au fost aplicate de o autoritate administrativă și au fost analizate de instanțe de contencios administrativ, nu de instanțe penale.

De asemenea, Curtea a arătat că amenzile nu puteau duce la închisoare, nu erau trecute în cazierul judiciar și nu atingeau nivelul maxim prevăzut de lege. În plus, măsurile de confiscare au fost considerate forme de control al dreptului de proprietate, nu pedepse penale.

Pe baza acestor argumente, CEDO a decis că nu a existat o „acuzație în materie penală” și că prevederile invocate de Monica Macovei nu se aplică în acest caz. Prin urmare, capetele de cerere au fost declarate inadmisibile.


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Revoltă în jurul lui Bolojan: contestatarii lansează un manifest împotriva „neoprogresismului”
Digi24
Cum a ajuns mult temuta „armă-minune” a lui Putin „teroarea barăcilor”: Racheta Oreșnik, un simbol al amenințărilor deșarte ale Rusiei
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Prosport.ro
lie Năstase, atacat pentru că ar primi pensie 6.800 de euro de la statul român: „Bolojan nu vede!”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
Mediafax
JD Vance dă vestea care face înconjurul Americii: „Suntem binecuvântați”
Click
Vedetele au revenit la muncă, pe Litoral! „Nu prea au patronii bani, dar tot merită”
Digi24
Unde se află Liberland, teritoriul din Europa nerevendicat de nicio țară și asociat cu unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii
Cancan.ro
Misterul sosiei Shakirei la CM 2026 a fost deslușit în finală: 'Chiar a fost o impostoare'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Adelina Chivu la 44 de ani. Soția antrenorului lui Inter, transformare uimitoare!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
După sute de KM cu acest Audi, există un lucru pe care nu îl mai putem ignora
Descopera.ro
Câți copaci există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Descopera.ro
De ce este important detartrajul regulat pentru prevenirea afecțiunilor gingivale (P)