Prima pagină » Actualitate » Fiul lui Dan Șucu, director în cadrul unui mare dezvoltator imobiliar. Matei Șucu a renunțat recent la fotbal pentru a se ocupa de afaceri

Fiul lui Dan Șucu, director în cadrul unui mare dezvoltator imobiliar. Matei Șucu a renunțat recent la fotbal pentru a se ocupa de afaceri

Fiul lui Dan Șucu, director în cadrul unui mare dezvoltator imobiliar. Matei Șucu a renunțat recent la fotbal pentru a se ocupa de afaceri
Matei și Dan Șucu / FOTO - Profimedia

Gigantul dezvoltator imobiliar Redport, fondat de Cosmin Savu Cristescu, și-a constituit un advisory board din care face parte și fiul patronului de la Rapid, potrivit Prosport. Matei Șucu a preluat rolul de non-executive director.

De altfel, apar nume importante în consiliul consultativ al Redport, rolul lor fiind acela de a spriji compania în procesul de scalare a business-ului și de pregătire pentru accesare unor noi piețe de capital la nivel internațional.

Redport și-a creat un consiliu consultativ din care fac parte Oschrie Massatschi, care va ocupa funcţia de preşedinte al structurii, Florin Cîţu, fost prim-ministru şi fost ministru de finanţe, şi Roberto Musneci, fost country president al GSK România şi Europa de Sud-Est, potrivit ZF.ro.

Sunt nume importante cu o experiență vastă. Florin Cîțu vine cu un know-how pe zona de finanțări suverane, piețe financiare și politică monetară. Roberto Musneci are experiență în consultanță guvernamentală și strategii corporative, în timp ce Oschrie Massatschi a atras finanțări de peste 20 de miliarde de euro la Aroundtown SA.

Dan Șucu investește sume uriașe de bani în imobiliarele din România, alături de Redport, iar poziționarea fiului său într-un rol important consolidează poziția familiei în cadrul companiei.

Dan Șucu schimbă Rapidul din temelii: Gâlcă antrenor, Marian Copilu – președinte!

Dan Șucu / Sursa FOTO: Prosport

Redport și Dan Șucu pregătesc deja în zona Străulești un proiect imobiliar uriaș, un ansamblu rezidențial cu peste 250 de apartamente, iar primele vor fi date în folosință chiar în 2026.

Matei Șucu a renunțat recent la fotbal pentru afaceri

Fiul acționarului majoritar de la Genoa și Rapid a decis să renunțe la sportul pe care l-a făcut de mic, la scurt timp după ce semnase primul său contract de fotbalist profesionist cu gruparea din Giulești, pentru a se dedica afacerilor familiei sale.

Celebrul dezvoltator imobiliar e implicat activ și la Rapid, devenind unul dintre sponsorii principali ai clubului de când colaborează în proiecte imobiliare cu celebrul milionar, mai scrie sursa citată.

„Suntem bucuroși și mândri, în același timp, să ducem parteneriatul cu Rapid la următorul nivel și să devenim sponsor oficial al clubului. Ne unesc valori comune, ne dorim să facem performanță și suntem conduși de pasiune în tot ceea ce facem. Parteneriatul Redport –Rapid este despre performanță, pasiune, rezultate și, în primul rând, despre marile familii pe care le reprezentăm: Rapid și Redport!” – a declarat Bogdan Gubandru, COO al Redport.

Autorul mai recomandă:

Susținătorul lui Nicușor Dan și al lui Ilie Bolojan, omul de afaceri Dan Șucu, critică măsurile luate de Guvern: „Sunt multe industrii care simt în clipa de față mugurii unei crize”

Sfatul lui Gigi Becali pentru soția lui Dan Şucu: „Să se roage, dar să stea acasă! Să nu meargă pe stadion”. În ce context a fost transmis mesajul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
O româncă din Spania a dat lovitura în Zaragoza. Fenomenul „Plaxinta” a adunat mii de clienți: „Suntem uimiți”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump a anunțat un acord cu Putin privind un armistițiu în sectorul energetic
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!