Prima pagină » Actualitate » Ce pensie va avea Mitică Dragomir dacă se elimină CASS şi i se adaugă şi veniturile de fost parlamentar

Ce pensie va avea Mitică Dragomir dacă se elimină CASS şi i se adaugă şi veniturile de fost parlamentar

Ce pensie va avea Mitică Dragomir dacă se elimină CASS şi i se adaugă şi veniturile de fost parlamentar

Mitică Dragomir este unul dintre beneficiarii de pensie care depăşeşte pragul minim  la care nu se aplică CASS. Alături de acesta sunt şi alte milioane de pensionari care se consideră discriminaţi au un motiv să se bucure, când va intra în vigoare ultima decizie a premierului Ilie Bolojan. 

Una dintre măsurile premierului, aplicată de la 1 ianuarie 2027, este şi eliminarea  obligativităţii CASS de 10% pensiilor ce depăşesc 3.000 de lei, ba chiar este posibil ca pragul să fie majorat la 4.000 de lei. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole.

De asemenea, şi CCR va decide dacă achitarea CASS la pensiile mai mari de 3.000 de lei respectă Constituția, miza fiind de 1 miliard de euro. Începând cu 1 ianuarie 2027, CASS-ul pentru aceste pensii va fi eliminat și va reveni indexarea punctului de pensie, scriu cei de la prosport.ro.

Tot ministrul Muncii a mai anunţat că se va relua indexarea punctului de pensie, înghețată în perioada 2025-2026. În plus, se vor acorda sume compensatorii pentru 2.8 milioane de pensionari cu venituri mici.

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal este beneficiarul unei pensii de peste 5.000 de euro, însă nu este foarte sigur că statul român îi va acorda sumele restante care i se cuvin de pe urma faptului că a fost parlamentar în două mandate, mai scriu cei de la prosport.ro.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

1.000 lei în plus la pensie, pentru toți acești 1.200.000 de pensionari români. Cine ia banii

Bolojan dă înapoi. CASS-ul pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminată. Indexarea punctului de pensie va reveni din 2027

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Judecătoare exclusă din magistratură după ce a ținut sute de dosare în așteptare. Unele sentințe, amânate peste un an
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Cancan.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Adevarul
Ce ofertă i-a făcut Grindeanu lui Bolojan. Numele dorit de PSD pentru șefia guvernului SURSE
Mediafax
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Click
Mădălina Apostol ar fi plecat din casa Monicăi Gabor după o ceartă. Ce s-ar fi întâmplat între cele două
Digi24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Cancan.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Ce se întâmplă doctore
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
Cum ne schimbă rețelele sociale modul în care ne amintim trecutul
Mediafax Italia
Carnea poate fi cu 50% MAI IEFTINĂ la supermarket. În ce zile apar CELE MAI BUNE OFERTE?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!