Prima pagină » Știri » Război între Crucea Roșie și Salvamont România, unic pe plan mondial. Care este miza

Război între Crucea Roșie și Salvamont România, unic pe plan mondial. Care este miza

Război între Crucea Roșie și Salvamont România, unic pe plan mondial. Care este miza
Crucea Roșie Română atacă în instanță Salvamont România, într-o dispută fără precedent pe plan mondial, avertizează salvamontiștii. Într-un amplu mesaj pe contul de socializare, Salvamont România acuză faptul că este învinuită pe nedrept de folosirea abuzivă a mărcii comerciale și obținerea de profit, în condițiile în care peste 80% din personalul său îl reprezintă voluntari care salvează vieți omenești.
În mesajul său, Salvamont România se declară profunt dezamagită de demersul inițiat de Crucea Roșie. Organizația amintește că acesta pune în pericol o colaborare excelentă de aproape o jumătate de secol. 

O cooperare frumoasă de peste 50 de ani, pusă în pericol

Salvamont România își arată profunda dezamăgire față de demersul început de către conducerea Societății Națională de Cruce Roșie din România de anulare în instanță a mărcii oficiale Salvamont, demers inițiat pe fondul unei istorii frumoase de aproape 50 de ani între cele două entități în care nu a existat niciodată vreun litigiu, aruncând practic la lada de gunoi o colaborare îndelungată foarte bună și cu rezultate excepționale, a scris Salvamont pe pagina proprie de socializare.
În toamna anului 2024, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a notificat Salvamont România, susținând că utilizarea simbolului „cruce roșie” în cadrul siglei Salvamont ar fi nelegală și solicitând renunțarea la actuala emblemă. În răspunsul nostru am subliniat faptul că activitatea de salvare montană din România este oficializată de peste 122 de ani, iar emblema „triunghiul Salvamont” a fost concepută în anii ’60 și consacrată legal, împreună cu denumirea oficială „Salvamont”, încă din anul 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 140/1969 privind prevenirea accidentelor turistice și organizarea acțiunilor de salvare în munți.
Sigla Salvamont reprezintă astăzi un simbol cu puternic caracter de notorietate publică și este profund asociată activității de salvare montană din România. Din acest motiv, ne este dificil să renunțăm la un element identitar construit și recunoscut de generații întregi de salvatori montani și turiști.

Sigla Salvamont nu poate fi confundată cu emblema internațională a Crucii Roșii sau cu cea a Societății Naționale de Cruce Roșie

Salvamont arată că sigla Salvamont nu poate fi confundată cu emblema internațională a Crucii Roșii sau cu cea a Societății Naționale de Cruce Roșie din România. Acestea au caracteristici grafice distincte: formă, structură, elemente vizuale și text descriptiv diferite.

FOTO – Facebook/Salvamont Argeș

Totodată, marca SALVAMONT beneficiază de recunoaștere legală în temeiul Legii nr. 84/1998, emblema SALVAMONT este protejată, protecția legală fiindu-i acordată după verificarea eligibilității din perspectiva controlului de legalitate efectuat de specialiștii din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), mai atrag atenția salvamontiștii.
Oficiul a examinat și aprobat toate procedurile de înregistrare de până acum, precum și în cea mai recentă, verificată inclusiv la nivel european și intrată în vigoare, pentru încă 10 ani, începând din data de 10.12.2021 si orice contestație ar fi putut constitui motiv de refuz de înregistrare a acestei mărci. (…) În cel puțin 19 state, serviciile de salvare montană utilizează în emblemele lor simboluri similare.

Salvamont, acuzată că ar fi folosit sigla în scopuri comerciale

Însă discuțiile telefonice și cele două adrese oficiale transmise conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România nu au condus la o soluție amiabilă. În cursul acestui an a fost înaintată în instanță cererea de anulare a siglei Salvamont, folosindu-se argumente pe care le considerăm nefondate și departe de realitate. În cadrul acțiunii sunt formulate acuzații potrivit cărora Salvamont ar utiliza sigla în scopuri comerciale, ar obține avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană.

Cum se apără societatea de voluntari

În replică, societatea subliniază că utilizatorii siglei Salvamont sunt angajați și voluntari care activează exclusiv în structuri publice, iar activitatea desfășurată are un singur scop: salvarea de vieți omenești.
Considerăm aceste afirmații profund nedrepte și lipsite de orice fundament, în condițiile în care Salvamont este un serviciu public de urgență, gratuit, aparținând administrațiilor publice locale și județene și integrat în Sistemul Național de Urgență.
În plus, mai spun aceștia, schimbarea siglei ar presupune costuri și eforturi logistice uriașe. Ar trebui înlocuite sau modificate peste 10.000 de echipamente de lucru, protecție și intervenție, individuale sau colective, inscripționate, utilizate de cei aproximativ 1.100 de salvatori montani din România, precum și inscripționările de pe autospeciale, baze de salvare și puncte de prim ajutor. Un asemenea proces ar necesita ani întregi și resurse financiare considerabile, observă reprezentanții Salvamont.
În aceste condiții, Salvamont România va continua toate demersurile legale necesare pentru apărarea siglei sale oficiale, simbol reprezentativ al activității de salvare montană din România, conchide organizația.

AUTORUL RECOMANDĂ

Cine era schiorul care a murit în avalanșa din Masivul Bucegi. Mesajul emoționant al DSU: „Transforma fiecare intervenție într-o lecție de curaj”

Crucea Roșie Română a deschis în Capitală un magazin social pentru ajutorarea refugiaților ucraineni. Cum va funcționa „Humanity concept store” de pe strada D.I. Mendeleev

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
David Popovici, de neoprit! Aur european la 100 m liber și record al competiției
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu