Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan anulează recepția de Ziua Europei, după demiterea lui Bolojan. Care este explicația

Nicușor Dan anulează recepția de Ziua Europei, după demiterea lui Bolojan. Care este explicația

Olga Borșcevschi

Recepţia de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, care urma să aibă loc sâmbătă, a fost anulată, iar vizita preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, va fi reprogramată.

Evenimentul a fost anulat având în vedere evoluţiile de pe scena politică internă generate de adoptarea moţiunii de cenzură în Parlament.

„Această decizie a fost luată în considerarea contextului politic actual şi a evoluţiilor recente, care impun concentrarea totală a eforturilor instituţonale către identificarea unor soluţii pentru gestionarea actualei situaţii”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Nicușor Dan a anulat recepția de Ziua Europei din 9 mai unde trebuia să vină și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, potrivit G4Media.

Anularea recepției vine la o zi după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”.

Nicușor Dan a transmis că vor urma consultări pentru desemnarea unui nou premier. De asemenea, șeful statului a exclus posibilitatea alegerilor anticipate și a afirmat că România rămâne un stat stabil.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Hoț român, prins în cel mai neașteptat mod! A adormit în patul casei în care intrase la furat
Digi24
Manipulare sau divertisment: povestea controversată a reality show-ului care a scandalizat întreaga țară
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Adevarul
Ce alocație primesc, de fapt, copiii ucraineni, comparativ cu cei români? De unde vine mitul celor 3.800 de lei care circulă din nou pe rețelele de socializare
Mediafax
Cum îi atrage Kim Jong Un pe hackeri de partea regimului: apartamente, bani și o misiune specială
Click
Adevărul despre alocațiile copiilor ucraineni din România! Primesc 3.800 de lei pe lună?
Digi24
Vasluiul nu mai este cea mai săracă zonă a țării. Ce județ i-a luat locul
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Creierul uman își organizează emoțiile folosind o grilă hexagonală, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!