Prima pagină » Știri politice » Guvernul a publicat lista negociatorilor programului SAFE. De ce conduce șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, grupul de lucru

Guvernul a publicat lista negociatorilor programului SAFE. De ce conduce șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, grupul de lucru

Luiza Dobrescu
Guvernul a publicat lista negociatorilor programului SAFE. De ce conduce șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, grupul de lucru

Executivul a prezentat oficial componența grupului de lucru interministerial implicat în programul SAFE, mecanism european prin care România poate finanța proiecte și achiziții din domeniul apărării. Clarificările au venit în urma întrebărilor adresate de Gândul, în cadrul briefingului organizat la finalul ședinței de Guvern.

Cine face parte din grupul de lucru pentru programul SAFE

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a dezvăluit componența grupului de lucru interministerial constituit pentru acest program.

„Presupun că vă referiți la componența grupului de lucru interministerial. El este alcătuit după cum urmează: Mihai Jurca, șef al Cancelariei Prim-Ministrului, Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Andrei Răzvan Lupu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Radu Burnete, consilier prezidențial al Administrației Prezidențiale, Radu Dinel Miruță, viceprim-ministru și ministru al Apărării Naționale, Cornel Ion Pleșa, șeful Direcției Generale pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Cătălin Marian Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, Raed Arafat, secretar de stat, Marius-Haientz Patriche, director adjunct al Direcției Generale Protecție Internă, Ambrozie-Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Oana Silvia Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Răzvan Ionescu, director interimar al Serviciului Român de Informații. Toți cei pe care i-am menționat fac parte din grupul de lucru pe SAFE”, a declarat Ioana Dogioiu.

De ce conduce Mihai Jurca grupul de lucru

La întrebarea adresată de Gândul, privind motivele pentru care șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, coordonează acest grup de lucru, Ioana Dogioiu a explicat că responsabilitatea pentru program a fost atribuită instituțional Cancelariei Prim-Ministrului.

”De ce conduce domnul Jurca grupul de lucru pe SAFE? Pentru că, după cum știți, inițial, în baza unei hotărâri a CSAT, la propunerea premierului de atunci, Marcel Ciolacu, și ulterior formalizat printr-o Ordonanță de Urgență de anul trecut, cancelaria premierului se ocupă de acest progam SAFE.

Prin urmare, șeful cancelariei Prim-Ministrului, care s-a ocupat de coordonare, a devenit șeful grupului de lucru. Asta este tot”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

O persoană condamnată penal, în grupul de lucru care gestionează miliardele din programul SAFE

Secretarul general al Ministerului Economiei, Adriana Miron, a fost delegată de ministrul Economiei, Irineu Darău, să facă parte din grupul de lucru al programului SAFE. Miron a fost condamnată, în 2015, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

Ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, spune că Adriana Miron a fost reabilitată în 2020 și are „cazier curat”.

Regulamentul grupului permite fiecărui membru permanent să desemneze o altă persoană din cadrul instituției pentru participarea la ședințe în numele său.

Întrebat despre acest subiect, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat la B1 TV că nu are informații privind încălcarea procedurilor legale.

„Fiecare ministru şi-a format echipa pe care a considerat-o de cuviinţă, iar dacă la un anumit nivel al discuţiilor nu a participat el, şi-a delegat un înlocuitor. Şi fiecare ministru a făcut acest lucru aşa cum consideră de cuviinţă. Dar nu am semnale că oamenii care au fost delegaţi ca înlocuitor n-au respectat procedurile legale, n-au participat aşa cum prevedea acest regulament la discuţii sau s-ar fi întâmplat ceva care n-a fost la locul lui”, a declarat Ilie Bolojan.

AUTORUL RECOMANDĂ:

https://www.gandul.ro/politica/cum-a-intrat-adriana-miron-condamnata-la-inchisoare-cu-suspendare-in-cartile-safe-ce-o-recomanda-20898444


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Capcana parcărilor „gratuite” din Germania. Ce trebuie să știe șoferii români
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!