Prima pagină » Actualitate » Victor Ciutacu reacționează la demisia lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3: „E o politică deliberată de a ne scoate de pe sticlă”

Victor Ciutacu reacționează la demisia lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3: „E o politică deliberată de a ne scoate de pe sticlă”

Victor Ciutacu reacționează la demisia lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3:

Duminică, lumea mass-media a fost bulversată de o demisie bruscă. După 16 ani petrecuți la Antena 3 CNN, jurnalistul Răzvan Dumitrescu a anunțat, în direct, plecarea sa din post. Mai mulți colegi de breaslă notorii, printre care și Victor Ciutacu, au comentat plecarea neașteptată.

Răzvan Dumitrescu era una dintre vedetele televiziunii de știri, iar plecarea sa intempestivă, anunțată în direct la emisiunea Subiectiv de duminică seara, difuzată la Antena 3 CNN, a luat prin surprindere.

O demisie surprinzătoare

„De 16 ani, realizez emisiuni la Antena 3, apoi la Antena 3 CNN. Au fost 16 ani intenși, conectat non-stop la evenimentele pe care le-am trăit împreună, cu sentimente contradictorii, cu emoție, alteori cu stupoare, revoltă sau furie. Reacții absolut normale la situații mai puțin normale sau chiar anormale, pe care vi le-am prezentat în tot acest timp. Vă mulțumesc pentru atenția pe care mi-ați acordat-o și pentru încrederea pe care am simțit-o, în toți acești ani, din partea dumneavoastră”, a spus jurnalistul în ultima sa intervenție pe post.

Ciutacu: „E o politică deliberată de a ne scoate de pe sticlă”

Anunțul a provocat o serie de reacții în spațiul public, inclusiv din partea jurnalistului Victor Ciutacu. Vedeta România TV a comentat plecarea într-o postare care critică o tendință tot mai largă în televiziuni. Și anume dispariția jurnaliștilor care au participat într-un fel sau altul la momentul Revoluției din 1989. 

Răzvan Dumitrescu. Foto: Facebook

Ciutacu consideră că retragerea lui Dumitrescu este indiscutabil „o pierdere pentru televiziune”, dar o înscrie într-o direcție nefastă care ia amploare în industria mass-media.

„Altceva mă interesează în povestea asta. Mai exact, politica deliberată și coordonată de a scoate de pe sticlă generația noastră, a celor care au intrat în presă în primii ani de după Revoluție”, notează acesta, sugerând o schimbare de generații în televiziune, pe care o pune într-o cheie critică.

Un cumul cinic de motive

„Realitatea e alta. În esență, noi, cei vechi, trebuie să ne luăm viteză pentru un cumul cinic de motive. Suntem cam ultimii care mai fac presă după reguli, gândesc, au personalitate, au surse și informații, știu și respectă interesele patronale și politice, dar nu înghit pe nemestecate înaltele comandamente. Pentru că, pe scurt, noi suntem mult mai greu manevrabili și, deloc lipsit de importanță, mai scumpi. Tuturor ni se caută și/sau ni se pregătesc înlocuitori. Care, odată ce ajung titulari pe post, ce să vezi, cu extrem de puține excepții, nici nu ridică acul pe graficele de audiență, nici nu împrospătează aerul în incintă, nici nu aduc public nou. Dar sunt dornici de afirmare, de parvenire și sunt infinit mai docili”, a scris cunoscutul jurnalist pe contul său de Facebook.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian: Capcana din București: apartamente ÎNCHIRIATE în clădiri interzise
Digi24
Imagini de necrezut la Cupa Mondială: Jude Bellingham l-a pălmuit pe Valentin Barco, după Anglia - Argentina 1-2
Cancan.ro
Anunț de ULTIMĂ ORĂ pentru românii care merg în Grecia! S-a declarat stare de urgență pe 7 insule 😲
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Șeful Uniunii Barourilor explică decizia CJUE în cazul prescripției penale: „Instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de ÎCCJ”
Mediafax
Ciucu: Apartamentul meu cu 3 camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu
Click
Romanița Iovan, mândră de fiul ei! Ce facultate urmează Albert în Anglia: „Multe dintre ele nu le înțeleg”
Digi24
Situație hilară la Cupa Mondială: Argentinienii au găsit notițele făcute de Pickford pentru loviturile de departajare
Cancan.ro
DOLIU în politică! A murit Sergiu Chifu, fost consilier și om de afaceri
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
KIA România atacă unul dintre cele mai mari avantaje ale Dacia
Descopera.ro
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
Care mai sunt obiceiurile de vacanță ale românilor?