Fostul președinte al Poloniei, Lech Wałęsa, un simbol al luptei Europei de Est împotriva comunismului, a fost decorat de președintele României, Nicușor Dan, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
Șeful statului a semnat, joi, decretul de decorare a lui Lech Wałęsa. Decretul survine în semn de înaltă apreciere pentru meritele excepţionale avute la consolidarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale româno-polone.
În egală măsură, decorarea premiază şi contribuţia esenţială a disidentului la promovarea valorilor democratice în spaţiul est-european.
„În semn de înaltă apreciere pentru meritele excepționale avute la consolidarea și aprofundarea relațiilor bilaterale româno-polone. Precum și pentru contribuția esențială la promovarea valorilor democratice în spațiul est-european, Președintele Nicușor Dan a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce domnului Lech Wałęsa, fost Președinte al Republicii Polone”, a transmis Administrația Prezidențială.
Lech Wałęsa s-a născut pe 29 septembrie 1943. El este laureatul Premiului Nobel pentru Pace și una dintre figurile marcante ale disidenței anti-comuniste din Europa de Est. A fost liderul renumitului sindicat Solidaritatea, mișcare care a contribuit decisiv la căderea comunismului în Polonia în anul de grație 1989, precum și la sfârșitul Războiului Rece.
Pentru activitatea sa periculoasă pentru regim, Wałęsa a fost persecutat de guvernul polonez comunist. A fost președintele Poloniei între 1990 și 1995, fiind primul șef al statului ales democratic după comunism.
Şeful statului urmează să aibă, joi, o întâlnire cu acesta, la Centrul European Solidaritatea din Gdansk.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F06%2F8133217-mediafax_foto-alexandru_dobre-1-1280x853.jpg)
Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, sustine o declaratie de presa la Palatul Cotroceni, vineri, 29 mai 2026, la finalul sedintei Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
În prezent, preşedintele Nicuşor Dan se află în Polonia, unde participă la cea de a doua reuniune a Summitului Flancului Estic (Formatul Helsinki). Summitul este găzduit de Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk. La acesta vor participa preşedinţii României şi Lituaniei, precum şi prim-miniştrii Suediei, Finlandei, Estoniei şi Letoniei.