România se află pe prima poziție în clasamentul ratei șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană. În ansamblu, rata șomajului a crescut în România în trimestrul al doilea al anului 2026 și a ajuns la 6,8%, cu 0,3 puncte procentuale peste nivelul înregistrat în primele 3 luni ale anului, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Românii vor să lucreze, peste 60% din populație având un loc de muncă în această vară, comparativ cu primul trimestru al anului 2026. Datele INS arată însă o creștere a șomajului, care a ajuns în luna septembrie la 6,8%.
Datele statistice arată că peste 60% din populația României a avut un loc de muncă în această vară, în creștere față de primele luni ale anului. Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS) atestă faptul că mai mulți bărbați se află în câmpul muncii, în comparație cu numărul femeilor.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F11%2F1-18.jpeg)
Sursa FOTO: Facebook
Pe de altă parte însă, numărul tinerilor care au un loc de muncă este în scădere. În categoria persoanelor cu vârste între 15 și 24 de ani, rata celor angajați a scăzut cu 3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit INS, rata șomajului a crescut în această vară față de primul trimestru al anului în curs. Datele arată că 7% dintre femei au primit indemnizație de șomaj, în timp ce în rândul bărbaților s-a înregistrat o rată de 6,6%.
Și între mediul urban și cel rural se înregistrează diferențe. Astfel, cei din mediul rural au o rată a șomajului de două ori mai mare. 10,1% dintre persoanele care stau la țară nu au un loc de muncă, față de doar 4% dintre cetățenii de la oraș care stau acasă. De adăugat că șomajul a fost ușor mai ridicat în rândul femeilor: 7%, comparativ cu 6,6% în cazul bărbaților.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fb6b7f4d2-f7d5-4f47-af64-67b65e237eed.jpg)
Dintre toate categoriile de vârstă, rata șomajului a atins cel mai ridicat nivel în rândul tinerilor, în al doilea trimestru al anului 2026. Concret, datele prezentate în graficul din raportul INS arată că rata de ocupare a tinerilor a scăzut constant: de la 18,7% în trimestrul al doilea din 2025 la 16,5% în primul trimestru din 2026 și la 15,3% în perioada aprilie – iunie.
Potrivit unei analize din această vară bazată pe date Eurostat, România se află printre țările cu cea mai redusă rată a șomajului în rândul absolvenților de studii superioare.
De asemenea, avem cei mai mulți tineri fără job și fără școală la nivelul Uniunii Europene.