Într-o postare pe o rețea de socializare, Petrișor Peiu publică lista statelor europene cu datorii guvernamentale enorme. România se află în top, cu cele mai scumpe împrumuturi, cu 7,22% pe an, dobânda pentru maturitatea de 10 ani, urmată de Polonia și Ungaria. Senatorul AUR spune că Europa se află în pragul unei crize uriașe a datoriilor guvernamentale din cauza dobânzilor foarte mari la care se împrumută statele membre și care sunt imposibil de susținut pe termen mediu.

Loading ...
România are cele mai scumpe împrumuturi
„Europa se află în pragul unei crize uriașe a datoriilor guvernamentale. Dobânzile catastrofal de mari la care se împrumută statele europene sunt imposibil de susținut pe termen mediu”, a scris Petrișor Peiu pe Facebook.
„România are cele mai scumpe împrumuturi, cu 7,22% pe an dobânda pentru maturitatea de 10 ani. Polonia plătește 6,3%, iar Ungaria 5,6% pentru aceeași maturitate. Italia și Franța plătesc și ele dobânzi de peste 4% pe an pentru a se putea împrumuta, iar Marea Britanie a depășit 5% pe an!
Obligațiunile emise de zona euro au ajuns la o dobândă incredibil de mare, de 3,89% pe an!
Toate aceste dobânzi uriașe sunt un semnal evident că statele europene se împrumută prea mult, mai mult decât pot suporta”, a avertizat senatorul AUR.
Recent, Petrișor Peiu a analizat rezultatul obținut de partidul AfD în Germania și a remarcat că succesul acestuia reprezintă
rezultatul politicile promovate în ultimii ani de Uniunea Europeană. El a mai precizat că UE a rămas în urma Statelor Unite și Chinei, în ceea ce privește creșterea economică.