România se afundă în criza economică, amplificată de spirala dobânzilor uriașe la creditele contractate de stat. Salariul minim ar putea crește din nou de la 1 ianuarie 2027, însă analistul economic Adrian Negrescu avertizează că o majorare bruscă ar putea afecta atât firmele, cât și angajații. Astfel, creșterea salariului minim, la 6 luni de la ultima majorare a acestuia, ar dezechilibra bugetele companiilor pentru anul viitor. Mai mult, există riscul de a se încuraja munca la negru. Analistul propune o soluție care, în viziunea sa, ar putea crește veniturile angajaților fără să distorsioneze mediul antreprenorial, deja afectat de măsurile de austeritate ale guvernului demis Bolojan.
Sondaj Gândul
Va reuși Trump să își impună politicile, chiar dacă nu are majoritatea în Congres?
Voturi totale: 7.769
Sindicatele solicită un salariu minim brut de 5.000 de lei, după ce, la 1 iulie 2026, acesta a fost majorat de la 4.050 la 4.325 de lei. O nouă creștere ar însemna un avans de aproximativ 15,6% în numai 6 luni.
În opinia analistului economic Adrian Negrescu, această situație ar putea determina companiile să amâne angajările și investițiile planificate. Expertul amintește estimările managerilor din industria prelucrătoare, construcții și servicii, potrivit cărora sunt anticipate reduceri de personal în lunile următoare.
Astfel, o creștere rapidă a cheltuielilor salariale ar putea duce, spune acesta, la restrângerea activității unor firme, reducerea locurilor de muncă sau extinderea muncii fără forme legale (la negru).
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fcolaj-muncitori.png)
„Ce se dă salariaților pe fluturaș se poate pierde rapid prin locuri de muncă mai puține. Dacă statul vrea cu adevărat să crească veniturile celor mai prost plătiți, cea mai eficientă soluție este să le reducă taxarea, nu să majoreze costul total al firmelor”, a explicat Adrian Negrescu, într-o postare pe Facebook.
Ca alternativă eficientă, pe lângă reducerea taxării, economistul propune introducerea unui mecanism stabil pentru modificarea salariului minim. În opinia sa, acesta ar trebui actualizat o singură dată pe an, decizia putând fi anunțată cu minimum 6 luni înainte de aplicare.
Într-un comentariu în exclusivitate pentru Gândul, Adrian Negrescu a argumentat de ce chestiunea salariului minim poate aduce mai mult rău decât bine în realitatea economică a țării.
Astfel, apreciază analistul economic, deși creșterea pensiilor și a salariului minim pe economie sunt teoretic măsuri bune, ele pot avea un efect advers care lovește mai ales companiile mici, expuse direct de politicile fiscale de austeritate ale guvernului demis Bol0jan.
„Singurele discuții pe care le vedem în spațiul public sunt cele legate de creșterea pensiilor și a salariului minim pe economie. Două măsuri de protecție socială, dar cu efect nociv pentru economie. Creșterea salarilui minim nu va face altceva decât să îngroape și mai mult micile companii care și așa se confruntă cu financiare uriașe în condițiile în care vânzările le-au scăzut iar veniturile lor sunt puse sub semnul întrebării.
Să crești salariul minim pe economie pentru a doua oară în ultimele 6 luni, să nu uităm că a mai fost crescut o dată de la 1 iulie, va fi o lovitură dramatică pentru microîntreprinderi în special, acolo unde nivelul de suportabilitate a taxelor a atins de mult un maxim istoric.
Expertul a amintit un efect real al acestei măsuri, citând un studiu foarte recent al Sierra Quadrant. Este vorba de creșterea numărului de microîntreprinderi care își declară insolvența, pe fondul scăderii vânzărilor și a inflației galopante, cea mai mare din Europa.
„Așa cum arăta studiul, nivelul maxim al insolvențelor va fi atins probabil în luna ianuarie sau feruaie 2026, atunci când vom vedea peste 6.000 de companii în situații de insolvență, ca urmare a blocajului financiar care a crescut foarte mult în ultimele luni. Firmele nu-și mai fac plățile la timp între ele și a dificultăților generate de scăderea vânzărilor și de inflație, care este cea mai mare gravă problemă pentru majoritatea companiilor din România.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fcati-bani-ii-sunt-necesari-unei-familii-cu-doi-copii-pentru-un-trai-decent-in-romania-salariul-minim-acopera-doar-jumatate-din-suma2-scaled.jpg)
Câți bani îi sunt necesari unei familii cu doi copii pentru un trai decent în România. Salariul minim acoperă doar jumătate din sumă
„Ideea unei noi creșteri a salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la doar 6 luni după ultima majorare, spune mai mult despre felul în care se fac politicile economice în România decât despre grija pentru salariați”, a mai explicat Negrescu pe contul său de Facebook.
„Salariul minim brut a urcat de la 1 iulie de la 4.050 la 4.325 de lei, după ce creșterea programată inițial pentru începutul anului a fost amânată. Acum, sindicatele cer 5.000 de lei de la 1 ianuarie, adică încă 15,6%. Două decizii majore privind costul muncii, la distanță de jumătate de an, sunt dovada cea mai clară că statul român nu are o strategie, ci doar reacții”, consideră consultantul.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2F548417707_10163253228546182_995769049342800975_n.jpg)
Analistul economic Adrian Negrescu
„Un antreprenor din comerț, din industria alimentară sau din servicii nu știe astăzi cât îl va costa un angajat din ianuarie. Nu știe dacă salariul minim va fi 4.325, 4.700 sau 5.000 de lei, și nici dacă suma neimpozabilă se mai păstrează. Fără aceste informații, cel mai prudent lucru pe care îl poate face este să amâne angajările și investițiile. Exact asta vedem deja în datele INS: managerii din industria prelucrătoare, construcții și servicii anticipează reduceri de personal în următoarele luni”, completează Negrescu.
„Calendarul ales nu putea fi mai prost. Economia iese greu dintr-o contracție, comerțul cu amănuntul a scăzut cu 5% în primele 8 luni ale anului, iar statul pregătește pentru 2027 o nouă ajustare bugetară de până la 1% din PIB. O creștere bruscă a costului muncii în acest context riscă să împingă o parte din salariați spre munca la negru sau spre normă parțială pe hârtie. Iar firmele care nu pot transfera costurile în prețuri vor ajunge să-și restrângă activitatea. Ce se dă salariaților pe fluturaș se poate pierde rapid prin locuri de muncă mai puține”, mai explică economistul.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F09%2Fsiij-1024x512-1.jpg)
Rectificarea bugetară
Statul român este repetent la predictibilitatea necesară mediului de afaceri, mai spune expertul. Antreprenorii au nevoie de predictibilitate, iar o creștere anuală pare a fi soluția cea mai viabilă.
Negrescu consideră că nivelul salariului minim trebuie corelat cu indicatori economici obiectivi, precum salariul mediu, productivitatea și inflația, nu stabilit în urma unor negocieri politice de ultim moment.
Acesta mai susține că un asemenea mecanism le-ar permite angajaților să își anticipeze veniturile și firmelor să își planifice investițiile.
„Relansarea economiei nu se face prin decizii luate de la o lună la alta, ci prin predictibilitate. Iar la acest capitol, statul român continuă să rămână repetent. Doar așa angajații pot avea încredere că veniturile lor vor ține pasul cu prețurile, iar angajatorii își pot planifica investițiile. Relansarea economiei nu se face prin decizii luate de la o lună la alta, ci prin predictibilitate. Iar la acest capitol, statul român continuă să rămână repetent”, a conchis Adrian Negrescu.