Prima pagină » Actualitate » 15 ani de la MOMENTUL „Iliescu – Constantinescu – Gorbaciov”! Povestea din spatele vizitei ultimului lider URSS la București!

15 ani de la MOMENTUL „Iliescu – Constantinescu – Gorbaciov”! Povestea din spatele vizitei ultimului lider URSS la București!

Au trecut 15 ani, de când, pe 14 aprilie 2010, Mihail Gorbaciov, ultimul lider al fostei URSS, ajungea pentru a treia oară pe meleaguri românești. O vizită – fulger la București, într-o Românie capitalistă, altfel de cum o cunoscuse până atunci, în oglinda tenebrelor epocii comuniste. Revenind la momentul 2010, presa vremii a scris cu efervescență despre participarea oficialului rus la un eveniment – catalogat de opinia publică ca fiind “cea mai spectaculoasă lansare a unui ziar” – și la care au fost prezenți, în calitate  de oaspeți de onoare, trei foști președinți: Mihail Gorbaciov, Ion Iliescu și Emil Constantinescu.

Alături de cei trei foști șefi de stat au participat și alte personalități din diverse domenii, emblematice pentru România anului 2010.

Evenimentul, relatat de fiecare dată pe măsura notorietății și greutății persoanelor implicate – păstrează și astăzi, în 2025 – o notă de mister, dintr-o poveste, care a suscitat mereu întrebări, niciodată complet decriptate.

Ion Iliescu, primul președinte postdecembrist din România ( n.r – 1992–1996 și 2000–2004), a fost condus joi, la vârsta de 95 de ani, pe ultimul drum, după o lungă suferință. Reamintim că și Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a murit în 2022, la vârsta de 91 de ani.

GÂNDUL readuce în atenția publică bucăți de istorie, relatând momente – cheie din culisele vizitei lui Mihail Gorbaciov la București și despre întâlnirea acestuia cu Ion Iliescu. 

Amintiri din culisele unui vizite pentru posteritate

Un martor apropiat evenimentului a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, că prezența lui Mihail Gorbaciov la București în 2010 a reprezentat un demers pur comercial, acela de a da notorietate lansării ziarului Puterea.

Interlocutorul nostru, care a preferat să-și păstreze anonimatul, a povestit că președintele Mihail Gorbaciov a venit la București, contractat printr-o „firmă de la Londra, care avea legatură cu agentul său personal.”

Deși asupra onorariilor plătite pentru aducerea lui Mihaeil Gorbaciov în România s-au vehiculat mai multe cifre, sumele reale ale evenimentului au rămas mereu confidențiale, existând clauze clare și un contract asumat între părți.

„Ziarul, proaspăt, ieșit din tipare, dus cu elicopterul și înmânat lui Gorbaciov”

„Un om simplu, fără ifose și fără excentricități”, așa a fost descris Mihail Gorbaciov, de către martorul apropiat evenimentului, consultat de Gândul.

Numărul impresionant de personalități publice – printre care și doi foști președinți ai României, Ion Iliescu și Emil Constantinescu-  atmosfera elegantă, deliciile gastronomice, reprezentative pentru bucătăria românească, au făcut din momentul „Gorbaciov 2010”, unul, nu doar reușit – așa cum ne-a povestit sursa citată – ci o vizită emblematică în istoria României. 

„Președintele Gorbaciov a venit cu o cursă privată, în timp ce ziarul proaspăt ieșit din tipare a fost adus cu elicopterul și înmânat acestuia. Au fost invitate mai multe personalitați – de la președinți până la oameni politici și oameni de afaceri, iar sindrofia s-a ținut la restaurantul Clubul Diplomaților. 

A urmat, apoi, o masă restrânsă cu mai mulți oameni de afaceri, toți doritori să păstreze o amintire pentru posteritate cu un lider extrem de important. Președintele Mihail Gorbaciov a fost super decent, nu a avut niciun fel de excentricități. Din ce îmi amintesc eu, a avut propria echipă de pază și de securitate”, mărturisește interlocutorul Gândul. 

Mihail Gorbaciov s-a întâlnit, în cadrul acestui dineu privat, cu mai mulți oameni de afaceri din România, printre care îi  amintim pe Thierry Millet, Ion Țiriac, Nicolae Badea, Bobby Paunescu, Ovidiu Tender, dar și ambasadori și CEO-uri ai marilor corporații. 

Gorbaciov nu s-a abținut să facă și mici glume, pentru a destinde atmosfera.

„Credeam că eu sunt cel mai bătrân, dar Emil Constantinescu, aici prezent, este mai bătrân decât mine”, a glumit ultimul lider al fostei URSS, la întâlnirea de la București din 2010.

Un lucru este însă cert. Sarmalele românești l-au cucerit iremediabil pe Gorbaciov, care ar fi exclamat fără dubii: ”Domnilor, iată o mâncare pe cinste!”, după cum a povestit omul de afaceri, Adrian Thiess, într-un interviu pentru Libertatea. 

Vizitele lui Mihai Gorbaciov în România

Mihaeil Gorbaciov a ajuns de trei ori în România. Prima vizită la București a avut loc în 1987, la doi ani după ce preluase conducerea Uniunii Sovietice. A revenit apoi doi ani mai târziu, în iulie 1989, când Bucureștiul a găzduit lucrările Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia. 

În aprilie 2010, Mihail Gorbaciov –  considerat una dintre personalitățile politice cu o contribuție extrem de mare la căderea comunismului în Europa de Est –  a vizitat din nou România, pentru a participa la lansarea unui ziar, la București.

Născut pe 2 martie 1931, Mihail Sergheevici Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990. A fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la 11 martie 1985.

La 54 de ani, a devenit primul lider al Partidului Comunist, născut după victoria Revoluţiei Bolşevice din 1917.  În plus, Gorbaciov a fost considerat unul dintre liderii URSS cu o viziune liberală, după ce a introdus programul ”Perestroika” de reforme economice.

Ce a rămas după întâlnirea Iliescu – Gorbaciov din 2010

Mihaei Gorbaciov a declarat cu ocazia vizitei din 2010, într-un interviu pentru Știrile Pro TV, că s-a cunoscut cu Iliescu doar ”în ultima etapă a desfășurării evenimentelor” din decembrie 1989, când dictatorul Ceaușescu a fost dat jos de la putere. ”Nu ne-am cunoscut înainte”, concluziona fostul lider sovietic.

Fostul președinte al URSS a spulberat și o altă informație care a stârnit multe controverse și discuții, confirmând faptul că Ion Iliescu nu a sunat la Moscova în decembrie 1989, ca să ceară intervenția armatei ruse, așa cum s-a vehiculat în România.

Mihail Gorbaciov a mai afirmat că, ideea potrivit căreia ar fi decis, la Malta, împreună cu George Bush, înlăturarea regimului din România, este un mit, respingând ideea că ar fi existat vreodată astfel de discuții.

„Nu este adevărat, nu a existat o astfel de discuție. Nu credeți în miturile și zvonurile care se aud!”

„Cetățenii au acționat pentru a-și apăra drepturi suverane”

Fostul lider sovietic a pus desfășurarea evenimentelor petrecute în 1989 în România, pe seama problemelor care apăruseră, la acea vreme, între societate și putere.

„Societatea a simțit că există schimbări pașnice în țările dimprejur și cetățenii au acționat, pentru a-și apăra drepturi suverane. Acest lucru nu a fost pe placul puterii și astfel s-a ajuns în situația care a urmat”, a precizat Mihail Gorbaciov.

La rândul său, Ion Iliescu mărturisea, în 2010, după întâlnirea cu fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, că i-a sugerat acestuia să mai spargă din „prejudecățile și fabulațiile” potrivit cărora, în decembrie 1989, „n-ar fi fost Revoluție” și că noul regim ar fi cerut „să vină rușii.”

„Soții Ceaușescu, împușcați ca niște animale sălbatice”

Mihail Gorbaciov a vorbit și despre vremurile de dinainte de 1989, dar și despre împușcarea soților Elena și Nicolae Ceaușescu, pe care a catalogat-o ca fiind „de neînchipuit.”

„România a fost pentru mine o țară nouă. Când am venit prima dată aici, mă simțeam un pic incomod, voiam să mă întâlnesc, să vorbesc, iar lumea pleca de lângă mine, fugea de mine. Așa erau timpurile. Ați avut istoria dumneavoastră, foarte serioasă, importantă. Chiar și când vorbim de Ceaușescu, a cărui viață s-a terminat destul de dramatic, nu aș vrea ca nici în cele mai grele situații să se hotărască lucrurile astfel.

Există judecătorie, există instituții, presă, trebuie ca astfel de lucruri să fie discutate. Dar, când văd aceste cadre, că pur si simplu i-au împușcat ca pe niște animale sălbatice, este de neînchipuit. Dar el a permis această situație, în care oamenii să înceapă să împuște ca la vânătoare. Asta este inacceptabil. Dar viața continuă, iar la dumneavoastră viața este înainte”, a afirmat fostul lider sovietic.

Istoria, după Ion Iliescu

Moartea lui Ion Iliescu, la vârsta de 95 de ani, a stârnit un val de reacții, atât la nivelul clasei politice, cât și la nivelului omului de rând. Fiecare păstrează și duce cu el o anumită secvență și o bucată de istorie în legătură cu fostul președinte. Admirat sau criticat, controversat sau deschizător de drumuri, moartea și viața lui Ion Iliescu continuă să stârnească discuții aprinse.

Întâlnirea Iliescu – Gorbaciov din 2010 a fost una în care „tezele” și „miturile” despre implicarea URSS sau a serviciilor secrete străine în Revolutia din 1989 au fost infirmate, atât de către fostul lider sovietic, cât și de fostul președinte al României.

Rămâne de văzut ce ne va arăta istoria și cum o vor decripta istoricii, după moartea primulului președinte al României postdecembriste. Astăzi, la mortea lui Ion Iliescu, rămâne o Românie fragmentată și o scenă politică dezbinată.


Sursă foto Colaj Mediafax / Agerpree / Mediaconsulta.co

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
TikTok anunță un megaproiect în Brazilia