Prima pagină » Actualitate » Alexei Navalnîi a împlinit 47 de ani: ”Bineînțeles că mi-aș dori să nu fiu nevoit să mă trezesc în această gaură de IAD”

Alexei Navalnîi a împlinit 47 de ani: ”Bineînțeles că mi-aș dori să nu fiu nevoit să mă trezesc în această gaură de IAD”

Cristian Lisandru
Alexei Navalnîi a împlinit 47 de ani: ”Bineînțeles că mi-aș dori să nu fiu nevoit să mă trezesc în această gaură de IAD”
Alexei Navalnîi a împlinit 47 de ani

Disidentul rus Alexei Navalnîi a împlinit, în data de 4 iunie, 47 de ani. Criticul vehement al lui Vladimir Putin se afla în penitenciarul de maximă securitate, fiind condamnat la 9 ani de închisoare pentru fraudă fiscală, așteptând și sentința pe care judecătorii o vor da în noul proces – pentru ”activități extremiste” – care i-a fost intentat.

Alexei Navalnîi riscă 30 de ani de închisoare pentru o astfel de acuzație, iar acest nou dosar are câteva mii de pagini. (alte informații detaliate AICI)

Cel mai mare adversar politic al ”Țarului” de la Kremlin reușește să își păstreze, totuși, energia și tonusul, transmițând în mediul online că a fost chiar ”binedispus” în dimineața zilei sale de naștere, în pofida regimului strict la care este supus.

De-a lungul ultimelor luni, Navalnîi a fost trimis de cel puțin 15 ori la ”izolare” din cauza atitudinii sfidătoare pe care a manifestat-o în relația cu conducerea închisorii, dar a dat de înțeles, de fiecare dată, că tot ceea ce nu te omoară are rolul de a te face mai puternic.

”În dimineața zilei de naștere trebuie să fii sincer cu tine însuți”

Duminică, 4 iunie, au fost arestate zeci de persoane care participa la demonstrațiile pro-Alexei Navalny desfășurate în mai multe orașe rusești, inclusiv Moscova și Sankt Petersburg.

Demonstranții au scanda lozinci în favoarea disidentului rus și au declarat că acesta este condamnat la închisoare doar pentru că l-a sfidat pe Vladimir Putin, iar liderul rus se teme, de altfel, de influența din ce în ce mai mare a lui Navalnîi.

Mai mult, reprezentanți ai echipei lui Alexei Navalnîi susțin că regimul dur la care este supus Navalnîi în penitenciarul de maximă siguranță nu are ca scop decât distrugerea moralului acestuia, ceea ce încă nu s-a întâmplat.

”În dimineața zilei de naștere trebuie să fii sincer cu tine însuți, așa că îmi pun întrebarea: sunt într-adevăr într-o dispoziție bună sau mă forțesc să mă simt așa?

Răspunsul meu este următorul: chiar sunt. Să recunoaștem, bineînțeles că mi-aș dori să nu fiu nevoit să mă trezesc în această gaură de iad și în schimb să iau micul dejun cu familia, să primesc sărutări pe obraz de la copiii mei, să desfac cadourile…

Dar viața funcționează în așa fel încât progresul social și un viitor mai bun pot fi realizate doar dacă un anumit număr de oameni sunt dispuși să plătească prețul pentru dreptul lor de a avea credință”, a transmis Alexei Navalnîi.


Citește și:

EXCLUSIV | Doi foști parteneri de afaceri se luptă pentru 30.000 €: ”Am crezut în el, nu m-am gândit că poate fi un țepar!”/ ”Am avut o înțelegere…”

EXCLUSIV | Puiu Popoviciu, după ce CAB i-a suspendat pedeapsa din dosarul ”Băneasa”: ”Normalitate, sper să am în sfârșit o judecată dreaptă”  

Judecat pentru ”justificarea terorismului”, activistul rus Mikhail Krieger a cântat imnul rezistenței ucrainene în fața instanței

Disidentul rus Alexei Navalnîi, trimis pentru a 15-a oară la ”IZOLARE”: ”Mă întorc în singurătate”

EXCLUSIV | Condamnat pe viață, criminalul Passaris se plânge că îi sunt încălcate drepturile! Ce le-a cerut ”Fiara din Balcani” judecătorilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții lui Alexandru Andrei Chelmu, fiul lui Sorin Chelmu. Totul a pornit de la o durere de cap
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli