Prima pagină » Actualitate » ANAF se face din nou de râs. A publicat, în octombrie, o listă cu datornici din august. Primar, scos dator, spune că fiscul are să-i dea lui bani

ANAF se face din nou de râs. A publicat, în octombrie, o listă cu datornici din august. Primar, scos dator, spune că fiscul are să-i dea lui bani

Luiza Dobrescu

ANAF are să dea bani unei primării din Argeş însă a uitat cu desărvârşire de acest aspect. În schimb, n-a omis respectiva instituţie de pe lista datornicilor, deşi aceasta figurează fără restanţe, în realitate. 

Primăria Valea Iaşului din Argeş s-a trezit peste noapte datoare la ANAF, deşi avea toate obligaţiile fiscale achitate la zi. Situaţia l-a enervat cum nu se poate mai rău pe primarul Cristian Enescu, mai ales că, spune acesta pentru Gândul, fiscul avea datorie la primărie şi nu invers.

Practic, ANAF a publicat în octombrie o listă cu datornici, valabilă la nivelul lunii august 2025. Potrivit respectivei centralizări, 500 de instituţii din ţară, printre care primării de oraşe şi comune, dar şi şcoli şi grădiniţe, sunt datoare la stat.

Printre acestea se află şi Primăria Valea Iaşului din Argeş, care figurează la fisc cu o datorie de 5 miliarde de lei vechi. Însă, ANAF a uitat de datoria pe care o are către primărie  şi care ajunge la aproape 1.000.000 de lei, după cum declară primarul Enescu.

„ANAF avea să plătească către UAT Valea Iaşului între 800 şi un milion de roni. Banii ăştia îi dă după 9 luni, 10 luni, mă duc şi mă rog de ei. Cam aşa face în fiecare an; la sfârşitul lunii septembrie-octombrie virează banii”, a declarat, pentru Gândul primarul din Valea Iaşului.

Primarul Enescu spune că nu ar fi putut să semneze un contract de 2 milioane de lei, cu Ministerul Energiei, pentru un proiect legat de eficientizarea energetică prin care va fi achiziţionată o centrală fotovoltaică de 300 KW pentru localitate, dacă nu era la zi cu datoriile către stat.

Iar acest lucru ar fi putut să fie observat din certificatul fiscal al instituţiei care este scos chiar de la ANAF, mai spune primarul Cristian Enescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lidera AfD îl pune la zid pe Merz după dezastrul electoral al CDU: „Trebuie să-și asume consecințele”
Digi24
Putin vrea să-i determine pe aliați să abandoneze Ucraina. Ce mutare face Kremlinul chiar înainte de reuniunea ONU din SUA (ISW)
Cancan.ro
Mărturii din iad: A venit SMURD-ul după ce a leșinat. Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-ar fi terorizat actuala soție!
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Mediafax
Traian Băsescu, dezvăluiri despre Siegfried Mureșan: „Eu l-am inventat ca om politic”
Click
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut după injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Sondaj sumbru: Cât mai trăiesc românii după ce ies la pensie?
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania