Prima pagină » Actualitate » Cine sunt italienii care au dat o lovitură de 3,6 miliarde de lei și vor construi Autostrada care trece Prutul. CNIR anunță oficial contractul

Cine sunt italienii care au dat o lovitură de 3,6 miliarde de lei și vor construi Autostrada care trece Prutul. CNIR anunță oficial contractul

Cine sunt italienii care au dat o lovitură de 3,6 miliarde de lei și vor construi Autostrada care trece Prutul. CNIR anunță oficial contractul

Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că a fost desemnat constructorul care se va ocupa de ultimul tronson al Autostrăzii Unirii, cu o lungime de 15,5 kilometri. Contractul valorează 3,57 de miliarde de lei, fără TVA. Durata de realizare a lucrării este de aproape patru ani, iar proiectul include, de asemenea, 14 poduri și pasaje, 2 tuneluri și 2 noduri rutiere. 

A fost desemnat constructorul pentru ultimul tronson al Autostrăzii Unirii

„Reușim, astăzi, un moment de referință pentru proiectul Autostrăzii Târgu Mureș-Iași-Ungheni: stabilirea câștigătorului pentru ultimii kilometri care vor fi construiți în România, dar și primul tronson de autostradă de peste Prut, o premieră pe care o marcăm în cadrul Programului SAFE”, a precizat CNIR.

Asocierea de firme din Italia, ITINERA SPA (Lider)-ICM S.P.A, SAIPEM S.P.A a câștigat contractul pentru acest proiect, valoarea sa fiind de 3,57 de miliarde de lei fără TVA. 

„În mai puțin de trei luni de la depunerea ofertelor, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 dintre Iași și Podul peste Prut de la Ungheni, proiect care include și realizarea unui segment de autostradă cu o lungime de 5 kilometri în Republica Moldova”, mai precizează Compania Națională de Investiții Rutiere. 

Durata totală de realizarea a acestui contract va fi de 46 de luni, 10 luni pentru etapa de proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. În cadrul acestui proiect a fost prioritizat segmentul de autostradă cu o lungime de 2,77 km dintre nodul rutier Golăiești și Podul peste Prut de la Ungheni, cu lucrări avansate. 

Recomandările autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
DRAMA neștiută a lui Presley Gerber. Afecțiunea de care suferea fiul lui Cindy Crawford, mort la 27 de ani
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
Reînarmarea Germaniei sperie Europa: „Știm unde poate duce asta pe mâna extremei drepte”
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Digi24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Cancan.ro
SECRETUL de la înmormântarea Prințesei Diana iese la iveală după aproape 30 de ani! Dorința care nu i-ar fi fost respectată
Ce se întâmplă doctore
Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Card de credit sau credit de nevoi personale: ce aleg utilizatorii care au deja cont bancar (P)
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!