Prima pagină » Actualitate » Ciprian Pamfile și-a pregătit îndelung atacul. Mesaje de susținere pentru Călin Georgescu și de mobilizare a „1.000 de Lupi”

Ciprian Pamfile și-a pregătit îndelung atacul. Mesaje de susținere pentru Călin Georgescu și de mobilizare a „1.000 de Lupi”

Ciprian Pamfile și-a pregătit îndelung atacul. Mesaje de susținere pentru Călin Georgescu și de mobilizare a „1.000 de Lupi”

Ciprian Ștefan Pamfile, bărbatul dovedit de anchetatori drept unul dintre principalii instigatori ai violențelor de la protestul fermierilor și oierilor din Piața Victoriei, și-a pregătit îndelung prezența turbulentă în mijlocul confruntărilor cu jandarmii. Postările publicate de acesta în ultimele luni arată o mobilizare perseverentă a adepților săi, pe care îi numește „Lupii României”, dar și numeroase mesaje de susținere pentru Călin Georgescu.

Înaintea protestului tensionat din 15 septembrie, discursul acestuia a devenit evident: chemări insistente în stradă și mesaje despre confruntarea cu forțele de ordine. În prezent, Pamfile este inculpat și se află în arest la domiciliu.

Sondaj Gândul


Crezi că Guvernul Siegfried Mureșan va trece de votul Parlamentului?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Recrutarea începuse din august. Cerea „1.000 de Lupi”

Pamfile ( 36 de ani) este unul dintre oamenii foarte activi în zona „suveranistă” a rețelelor sociale. Contul său de TikTok avea înainte de intervenția autorităților aproape 40.000 de urmăritori. În numeroase postări își arată susținearea pentru liderul suveranist Călin Georgescu și participa la acțiuni organizate în sprijinul fostului candidat la prezidențiale. Totuși, la ieșirea de la audieri, Pamfile a cerut presei să nu îl asocieze pe Georgescu cu propriile acțiuni.

Context.ro arată că Pamfile posta încă din august mesaje prin care încerca să strângă „1.000 de Lupi”. Chema „bărbați curajoși” care să iasă în stradă și să participe la acțiunea pe care o pregătea. Pamfile vorbea despre strângerea a 1.000 de bărbați curajoși, dispuși să meargă „până la capăt” pentru Hristos și pentru cauza lui Călin Georgescu. Grupul era denumit de el „Lupii României”. Discursul său vorbea despre o „chemare” sfântă, eroi, luptă și sacrificiu.

Potrivit minutei instanței, Pamfile are studii gimnaziale, nu are ocupație și este cunoscut cu antecedente penale.

Îndemnuri la confruntare cu vidanje și tractoare

Cu câteva zile înainte de manifestația din 15 septembrie, mesajele au devenit mai directe. Pamfile le cerea urmăritorilor să vină la București inclusiv cu tractoare și vidanje. Cu o zi înaintea protestului le transmitea că le-a lăsat „semne” în clipurile sale de pe rețele.

Într-un alt live vorbea despre posibilitatea confruntării cu forțele de ordine: „Mai bine ne batem cu jandarmii, decât cu rușii”. Imediat după aceea spera să nu se ajungă la o asemenea confruntare. Un alt mesaj era mobilizator: „Blocați tot! Ei au gaze, noi le dăm ce trebuie!” Pamfile se afla în Piața Victoriei din seara precedentă manifestației. Își chema adepții să vină fizic în stradă cu orice dotări pot.

Procurorii au deschis un dosar pentru instigare publică în legătură cu mesajele difuzate înaintea protestului. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în cadrul anchetei mai ample privind tensiunile din Piață.

„Lup” la bustul gol în mijlocul violențelor

Pe 15 septembrie, a fost prezent în zona în care protestul a luat amploare. Imaginile surprinse în Piața Victoriei îl arată la bustul gol în timpul confruntărilor dintre manifestanți și jandarmi. Anchetatorii l-au indicat drept unul dintre principalii instigatori.

O parte dintre participanți au atacat forțele de ordine. Potrivit Parchetului, asupra jandarmilor au fost folosite țevi metalice, bâte, bucăți de bordură, sticle și garduri metalice. 10 jandarmi au fost răniți, autospeciale și alte bunuri fiind avariate. Pe de altă parte, jandarmii au gazat în mod repetat manifestanții.

Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Ciprian Ștefan Pamfile. Judecătoria Sectorului 1 a respins solicitarea și a decis plasarea lui în arest la domiciliu pentru 30 de zile, până la 15 octombrie inclusiv. Instanța i-a impus purtarea permanentă a unui dispozitiv electronic de supraveghere și i-a interzis folosirea rețelelor sociale, inclusiv Facebook, Instagram și TikTok. Hotărârea putea fi contestată.

Pamfile intrase în atenția procurorilor chiar înainte de incidentele din Piața Victoriei. În 12 octombrie 2025, acesta a pătruns pe teren în timpul meciului România-Austria de pe Arena Națională. Ulterior a susținut că a făcut-o pentru a-și arăta tatuajul cu Iisus Hristos de pe piept și a transmite un mesaj religios. Jandarmeria l-a amendat cu 500 de lei și i-a interzis accesul pe stadioane timp de un an.

Pamfile participase anterior și la proteste anti-Covid și antivaccinare, ulterior devenind o prezență constantă la manifestațiile de susținere a lui Călin Georgescu.

Mesaje cu referințe la extrema dreaptă

În mod evident, discursul său online amestecă frecvent politica, istoria și religia. În materialele sale invocă o „chemare”, despre îndeplinirea „voii Domnului” și despre o luptă pe care el și „Lupii României” ar trebui să o ducă împotriva celor pe care îi numește „trădători”.

În imaginile video de pe rețele, Pamfile apare în secvențe de promovare a lui Călin Georgescu și a unor mesaje favorabile Mișcării Legionare. De asemenea, mai spune sursa citată, este apropiat și de gruparea naționalistă NOI Românii, ai cărei membri au apărut în materiale asociate unor simboluri neonaziste și de extremă dreaptă.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pact istoric pentru Arctica. „Bun pentru NATO și Europa”, reacționează europenii
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
„Marele Râu Artificial”. Ce se afla sub nisipul deșertului Sahara
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
EXCLUSIV Răspunsul premierului desemnat Siegfried Mureșan, întrebat dacă a fost nominalizat pentru a pica și a-i face loc lui Grindeanu
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Răspunsuri la întrebările pe care le-ar putea avea părinții despre nou-născuți, oferite de un medic specialist
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!