EXCLUSIV | Cum plănuia ofițerul antidrog Robert Badea să-și asasineze șeful ca să-l scape de pușcărie pe traficantul Marian Bejan. „Păi hai să-l facem!”

EXCLUSIV | Cum plănuia ofițerul antidrog Robert Badea să-și asasineze șeful ca să-l scape de pușcărie pe traficantul Marian Bejan. „Păi hai să-l facem!”
Publicat: 07/10/2022, 20:08
Actualizat: 07/10/2022, 21:17

Stenogramele unor discuții care au avut loc între comisarul șef Robert Badea, la momentul respectiv ofițer la BCCO București, și crudul traficant de droguri și de carne vie Marian Bejan arată cum fostul polițist plănuia să-și elimine șeful. Dialogul șocant dintre ofițerul de poliție și infractorul deosebit de periculos a avut loc după ce fostul ministru al Internelor Marcel Vela a făcut public faptul că un polițist are legături cu traficanții de stupefiante.

Marcel Vela anunța în 13 februarie 2020, când era ministru al Afacerilor Interne, că în Poliție există „un ofițer BCCO care s-a apropiat prea mult de infractori”. Vela avea în acest sens un raport al Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI), însă informația nu era una destinată publicității.

Fostul ministru de Interne nu i-a pronunțat atunci numele, însă la nivelul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București se cunoștea foarte bine faptul că este vorba despre comisarul șef Robert Badea. Acesta fusese adus la Antidrog după ce, inițial, lucrase pe linia combaterii traficului de persoane.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gândul, că Badea începuse să lucreze în cluburi, sub acoperire, amestecat printre agenții de pază, însă, în cele din urmă, ajunsese să facă parte din grupările pe care, în realitate, fusese trimis să le destructureze.

Așa ar fi ajuns Robert Badea în solda liderului interlop Marian Bejan, care, din traficant de persoane, devenise unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața drogurilor din București și ajunsese să distribuie cantități mari de cocaină în principalele discoteci.

Anunțul făcut de Vela a sunat alarma în gruparea condusă de Marian Bejan, iar omul său de legătură din BCCO a intrat în panică.

Stenograma unei discuții pe care Robert Badea a purtat-o cu Marian Bejan, în 27 iunie 2020, demonstrează că polițistul nu mai făcea față stresului. Pe fondul tensiunii provocate de perspectiva unei eventuale arestări, acesta îi spune lui Bejan că șeful său trebuie omorât și că, dacă nu ar fi avut un copil de crescut, ar fi făcut-o cu mâna lui.

Interceptarea, care este atașată la rechizitoriul prin care cei doi au fost trimiși în judecată, dovedește că Marian Bejan era și el apăsat de situație, mai ales că Badea îi spusese faptul că șeful său încearcă să-i probeze pe amândoi și să-i trimită la închisoare. Totuși, dacă prietenul său polițist lăsa de înțeles că șeful de la Antidrog trebuie asasinat, Marian Bejan s-a rezumat la tăierea tendoanelor.

„Îmi vine să tai numai tendoane”

Ofițerul la care se face referire este unul dintre cei mai apreciați și activi anchetatori de la Antidrog, dar pentru protecția lui și a familiei sale, nu-i vom face publică identitatea.

BADEA Robert: Ce faci, viața mea?
BADEA Robert: Cum ești?
BADEA Robert: Ce ai mai făcut cu mașina?
BADEA Robert: Ești bine? Ai reușit ceva?
BADEA Robert: Ce zice divinitatea?
BADEA Robert: Toate bune?

BEJAN Cristian Marian: Mesaj vocal cu următorul conținut: ”Bine frate, am dormit la un prieten, la hotel, acuma sunt în drum spre Brașov … toate bune. În rest, încerc să mă relaxez așa psihic, să nu bag nimic în seamă, astăzi … de mâine intru în priză, știi … Așteptăm să vedem ce se mai întâmplă, mai aflăm chestii noi, azi, mâine, știi … Tu ce faci? ”

BADEA Robert: Eu acasă
BADEA Robert: Cuminte
BADEA Robert: Să moară mama
BADEA Robert: Atât
BADEA Robert: Dacă nu îl aveam pe Alex (fiul său), cred ca făceam ceva rău

BEJAN Cristian Marian: Mesaj vocal cu următorul conținut: ”Stai frate să vedem de unde se trage și o luăm ușor. Lua-te-aș în p..lă că și io am stat după tine atâta timp. Trebuie să ne înjurăm amândoi. Trebuie să ne înjurăm amândoi, frate. Tu ești nebun la cap, am niște nervi, acuma cine dracu ne-a mai făcut manevra acuma, acuma, acuma, acuma cine a făcut manevra? Nu știu de unde vine manevra acuma de s-apasă așa tare pedala. Și de ce? Ești nebun la cap ? Stai cuminte … stai liniștit, vezi de treaba ta, mai avem oleacă, o să scoatem noi capu’, sub o formă sau alta tot îl scoatem … stai liniștit … pe mine m-or disperat, îmi vine să tai numai tendoane … ne-au disperat. Tre’ să … ce să zic acuma, în timpu ăsta, trebuie să fim mega-mega-mega- mega-mega-mega atenți că se încearcă orice acuma”.

BADEA Robert: Pai manevra… e aceeași
BADEA Robert: Că nu au reușit nimic
BADEA Robert: Și dau din colț în colț
BADEA Robert: Sunt și ei disperați
BADEA Robert: Că au cheltuit bani
BADEA Robert: Au căutat
BADEA Robert: Și încă mai caută

BEJAN Cristian Marian: Mesaj vocal cu următorul conținut: ”Păi o fi aceiași, dar din partea cui vine acuma ? Și de ce acuma ? Asta e întrebarea. Da’, aflu. Mi-a promis și … ăsta acuma că o să-mi zică. O să aflăm exact, ceas o să aflăm … îți spune fratilii tău, îți garantez că o să aflăm de unde pleacă acuma”.

BADEA Robert: Că nu le-a pus nimeni frână
BADEA Robert: Frate, (numele ofițerului) dă de disperare
BADEA Robert: Tot ce poate acum
BADEA Robert: Că nu i-a ieșit nimic nici cu mine, nici cu tine
BADEA Robert: Pe de altă parte, procurorii DIICOT le-au cerut explicații
BADEA Robert: Și el tot zice că facem, că dregem, că acum ne probează etc
BADEA Robert: Îmi spun colegii mei mie că e ca un leu în cușcă. E disperat.

BEJAN Cristian Marian: Mesaj vocal cu următorul conținut: ”Aaa, am înțeles, am înțeles, am înțeles, am înțeles, am înțeles, am înțeles (înjurături). Doamne, Doamne, Doamne, Doamne, Doamne dacă ar avea ăsta mintea noastră, Doamne, Doamne, Doamne, Doamne, Doamne … lasă-l că e bine cu frâna … gen că nu o pus nimeni frână, că știi de ce … vede și alți oameni că suntem cuminți, ceas … nu facem nimic, ai înțeles ? Hai că-i bine. Și când se pune, se pune frumos și cu certitudine, nu se pune … ai înțeles ? Mai bine … Băga-mi-aș … să-mi bag … să ne abținem să nu mai înjurăm la lume că nu-i bine … ai înțeles? Că nu-i bine deloc să înjurăm la lume … că spune lumea că înjurăm și pe alții și pe alții și pe alții… hai să mai stăm așa liniștit cât putem … mamă, mamă …”

BADEA Robert: Păi hai să-l facem
BADEA Robert: Și îl punem pe butuci

BEJAN Cristian Marian: Mesaj vocal cu următorul conținut: ”Ai puțină răbdare ! Ai puțină răbdare!”

BADEA Robert: Am

BEJAN Cristian Marian: Mesaj vocal cu următorul conținut: ”Fă-mă să înțeleg și io un lucru. De ce ăsta face toate astea? Da’, în numili lui sau doar trimite el … el are voie să trimită scrisori și să redeschidă dosare, să înceapă dosare, să sune, să … deci el, de exemplu, io cum mă gândesc … are o bază de date și spune … băi, uite, fapta lu Ghiță e acolo, acolo, acolo … nu ? Ok. Are acces la baza de date, are acces să facă asta. Da’, cui i se adresează ei, de sună ei și activează toate problemele mele, de exemplu … că sună la IGP, la Galați, la Focșani, să facă toate chestiile astea. Sună vreun procuror? Să făce vreo cerere la vreun procuror și procurorul sună acolo sau sună el să spună … băă, băga-mi-aș p…la în morții voștri, faceți acolo, vă sparg sau cutare ? Cum funcționează lucrurile astea, că nu le știu, nu înțeleg nimic?”

BADEA Robert: Are voie să informeze pe toată lumea
BADEA Robert: El fiind șef, sună și informează
BADEA Robert: Având lumea boala pe noi, e simplu.

Cristian Bejan, supranumit și “lordul drogurilor” este considerat ca fiind unul dintre cei mai periculoși interlopi români ai momentului. Deosebit de violent, acesta obișnuia să-și elimine, fără milă, concurența sau dușmanii. În acest sens, Bejan este acuzat că se află în spatele a numai puțin de patru tentative de omor.

Reținut după ce a comandat asasinarea unui rival albanez, în Elveția

Procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au descins, joi, în luxosul apartament de pe Șoseaua Nordului, din București, în care Bejan își executa arestul la domiciliu.

Anchetatorii au pus în executare un mandat de percheziție emis de instanță într-un dosar vechi de 10 ani, aflat în instrumentarea autorităților elvețiene. Conform DIICOT, este vorba despre o tentativă de omor comisă din ordinul lui Bejan, care viza un proxenet albanez cu afaceri în zona cantonului Ticino.

Avea în casă bani și diamante

Oamenii lui Marian Bejan au fost prinși de autoritățile elvețiene, arestați și, în cele din urmă, condamnați definitiv. În timp ce aceștia se aflau în detenție, liderul interlop originar din Bârlad le-ar fi trimis bani, din România, pentru a-i convinge să mintă în așa fel încât să limiteze cât mai mult gradul său de participare la faptă.

În urma percheziției de joi, polițiștii și procurorii au găsit în locuința în care stătea Bejan 43.000 de euro, diamante, bijuterii din aur și mai multe documente.

Procurorii au date cu privire la faptul că, lăsat de instanță să stea acasă, Marian Bejan a continuat să-și dirijeze afacerile, mai ales că apartamentul din Sectorul 1 se transformase într-un loc de întâlnire cu alți lideri interlopi violenți, așa cum sunt membrii clanului Duduianu.


CITEȘTE ȘI:

Cel mai periculos traficant de droguri din România o hărțuia pe o celebră avocată! Relațiile lui se întindeau până la vârful Administrației Penitenciarelor. Denunț uluitor scris de temutul lider interlop Bebino! (EXCLUSIV)

Legătura dintre cel mai periculos traficant de droguri din România și asasinarea lui Emi Pian. Cine era, de fapt, tânărul care a înfipt cuțitul în fostul lider interlop (EXCLUSIV)

Cel mai periculos traficant de droguri din România a încercat să scape de la pușcărie împreună cu cinci complici. Printre aceștia, a fost și ofițerul antidrog Robert Badea (EXCLUSIV)

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Ramona Olaru, fără chiloți în public. Dialog bizar cu Alina Pușcaș
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Ce se întâmplă în Rusia după masacrul de la sala de concerte din Moscova. Bilanțul...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
A fost găsită prima așezare Homo sapiens de după părăsirea Africii