EXCLUSIV | Giovani Becali dezvăluie cine i-a cântat la petrecerea de 70 de ani și de la cine a primit cel mai frumos cadou: ”Au pus mână de la mână și mi-au cumpărat asta. O port forever”

Ioan Becali a fost și rămâne un om de succes, realizările în plan profesional fiind completate, sufletește, de o familie pe care o prețuiește. ”Pensionarul fericit” Ioan Becali – așa cum se definește chiar el în timpul interviului acordat Gândul – trăiește nu numai bucuria de a fi soț și tată, dar și pe aceea de a fi bunic. Este cuprins de nostalgie atunci când spune că fetele sale au crescut mari, iar una dintre ele i-a adus o nepoțică, Esme Giselle, în jurul căreia ”gravitează” întreaga familie.

Tatăl fetiței este englez, iar mama are și sânge columbian în vene, nu numai românesc. Giovani Becali, emoționat, își descrie nepoțica drept ”internațională” și mărturisește că întreaga familie este nebună după ea.

Celebrul impresar dezvăluie și care a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit pe 10 iunie, atunci când a împlinit 70 de ani.

Interviul poate fi urmărit și pe canalul de YouTube GÂNDUL

”Dacă n-oi trăi 80? Măcar fac o sărbătoare ca lumea”

Toate realizările profesionale ale lui Ioan Becali aveau nevoie de o completare sufletească, iar familia îi aduce acea liniște interioară. Fostul impresar este acum bunic, își adoră nepoțica și a dorit să puncteze un alt moment important din viața sa.

Când a împlinit 70 de ani, a invitat la petrecere prietenii apropiați și colaboratorii, iar fetele sale au strâns bani pentru a-i oferi un cadou. Cel mai frumos cadou, mărturisește Ioan Becali, fără a încerca să își ascundă emoția.

”Fetele mele au crescut mari, mari, mari… Au meseriile lor. Una dintre ele mi-a adus o nepoțică, se cheamă Esme Giselle, soțul ei e englez, dar de mamă filipineză și de tată englez. Îl cheamă Pete, au o fetiță frumoasă, îți dai seama ce amestecătură e nepoțica mea? Dintre o columbiancă, român machedon și acum combinată cu un asiatic-englez. E internațională.

Și toți acasă suntem nebuni după ea. Eu mă trezesc să mă duc să o văd. Râde tot timpul. A venit înainte (n.red. – de ziua lui de naștere), eu anunțasem că vreau să fac o petrecere frumoasă, cu 30-40, numai apropiații mei. Culmea că s-a deschis un restaurant italian vizavi de noi. Foarte frumos restaurant italian. E restaurantul unui italian sicilian.

Luca, proprietarul restaurantului (Luca Militello – n.red.) – manager la Spitalul Monza și la alte spitale din Europa -, a cântat și el cu Cornel Verban, cântărețul nostru, în italiană. Frumos…

Cadoul cel mai frumos a fost o cruciuliță, cu lănțișorul acesta, de la fetele mele. Eu mai am un lanț, tot cu Iisus Hristos, dar e mai gros. Așa era pe timpuri. Ele au pus mână de la mână și mi-au cumpărat asta. Și eu o port. Forever, da… Dacă a fost cadoul lor…”, spune, emoționat, celebrul impresar.

Ăsta a fost cadoul cel mai important, dar ne-am distrat frumos. Am spus că am împlinit 70 de ani, și zic: «Bă, dacă n-oi trăi 80? Măcar fac o sărbătoare ca lumea!» Dacă fac 80, la 80 fac și mai tare!”, spune Ioan Becali.

Ioan Becali: ”Cadoul cel mai frumos a fost o cruciuliță, cu lănțișorul acesta, de la fetele mele”

”Om de afaceri nu sunt, dar sunt un pensionar fericit”

Una dintre fetele lui Ioan Becali va deveni nutriționistă, iar impresarul recunoaște că îl ”menține” în formă și are grijă, în fiecare zi, ca tatăl ei să ducă o viață sănătoasă. Giovani Becali nu mănâncă dulciuri, face mișcare, iar carnea de vacă nu lipsește din meniu.

Fetele sale ”au tras în Anglia”, dar, din punctul său de vedere, Spania și Franța sunt două țări extraordinare. Poartă Parisul în suflet, așa cum a făcut mereu, dar respectă alegerea fetelor sale, cu toate că Anglia nu l-a impresionat niciodată.

În ultimă instanță, Ioan Becali nu se mai consideră un om de afaceri, în adevăratul înțeles al cuvântului, ci doar ”un pensionar fericit”.

”A doua fată, Andreea, termină acum studiile de nutriționistă, probabil va rămâne în Anglia… Toate au tras în Anglia, nu știu… Mie nu-mi place Anglia, mie îmi place Spania, în place Parisul, e orașul vieții mele. Poate pentru că și engleza o vorbesc cel mai stâlcit din toate celelalte pe care le vorbesc. Dar ele s-au adaptat acolo, e adevărat, e oraș mare, e civilizație… Mă menține, nu lua aia, nu lua aia…

Multe nu mănânc, dulciuri, deloc… Carne, numai de văcuță, nu porc, nu cartofi, multe… Nu mai mănânc după șase seara niciodată, șase jumătate maxim. După care i-au un fruct, ceva…

Fac cinci kilometri în fiecare dimineață. Fac 15-20 de minute de sală, doar pentru întreținere, nu exagerez, cu niște greutăți de trei kilograme, de cinci kilograme, după aia un aparat unde are două mișcări. După aia cinci kilometri. Sunt zile când fac și șase. Transpir frumos, baie și vin aici (n.red. – la firmă). Două-trei ore, văd ce fac băieții…”, spune Ioan Becali.

Ioan Becali: ”Fac 15-20 de minute de sală, doar pentru întreținere, nu exagerez”

Despre fiica sa cea mică, Laura, Giovani Becali mărturisește că a terminat facultatea anul acesta și săptămâna trecută a festivitatea de absolvire, la Londra, unde a fost prezentă și mama sa.

”Laura va avea un job foarte important, pentru că a terminat o facultate frumoasă, importantă, și a terminat numai cu 10. Și-a luat și carnetul de conducere acum câteva zile. Mulțumesc lui Dumnezeu! Om de afaceri nu sunt, dar sunt un pensionar fericit”, spune Ioan Becali.

În prima parte a interviului, Ioan Becali a vorbit despre perioada pe care a petrecut-o în spatele gratiilor.

Celebrul impresar s-a referit și la legătura pe care o are cu Dumnezeu, dar și la ”păcatele” pe care le-a adunat de-a lungul anilor, vorbind, totodată, și despre familia sa și soția de origine columbiană.

În partea a treia a interviului, Ioan Becali a dezvăluit că, acum, nu mai este impresar, ci doar ”consilier” la holdingul Becali, că a renunțat la toate investițiile și nu mai are nimic pe numele lui, că este pensionar și vrea să fie ”întreținut”.

Giovani Becali a dezvăluit și amănunte ”picante” despre relația dintre Florin Răducioiu și Janine Sârbu, povestind în detaliu ce s-a întâmplat atunci când aceștia s-au despărțit.

Fostul impresar a povestit și cum a reușit să cumpere primul Rolls Royce din România, în urmă cu aproape 30 de ani, dar și cum l-a convins pe Roman Abramovici, fostul patron al clubului Chelsea, să plătească jumătate din suma necesară pentru a achiziționa limuzina.

Interviul poate fi urmărit și pe canalul de YouTube GÂNDUL

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani...
Noi detalii cutremurătoare despre moartea lui Naomi. Ce au scos la iveală prietenii apropiați
ANIMAŢIE. Cu cât creşte distanţa de frânare la o viteză de 50 km/h, în condiţii...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Ioana Dichiseanu, în lacrimi. Ce semne a primit de la regretatul Ion Dichiseanu la scurt...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
EL e ucigașul Ana-Mariei?! Gravida, găsită îngropată în pădure! Dezvăluiri de ultimă oră
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Cum să alegi parfumurile pentru orice preferință?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile...