Prima pagină » Actualitate » Mărturie în lacrimi a unei femei care şi-a pierdut tatăl în căminul GROAZEI din Mureş: „Tata a murit în chinuri”

Mărturie în lacrimi a unei femei care şi-a pierdut tatăl în căminul GROAZEI din Mureş: „Tata a murit în chinuri”

O femeie povesteşte că tatăl ei, în vârstă de 71 de ani, a trăit doar 10 zile în acest azil din Căsuța Lu’Min din Sâncraiul de Mureș. L-a dus acolo într-o stare bună, dar crede că a avut parte de tratamente extrem de rele din partea angajaţilor azilului.

Polițiștii alertați joi printr-un apel la 112 au descoperit douăzeci și opt de persoane cu dizabilități îngrămădite într-un centru social care avea autorizație doar pentru nouă persoane. Este vorba despre azilul Lu’Min, administrat de Asociația RE-MIN, din Sâncraiul de Mureș unde, conform datelor preliminare primite de cancelaria Premierului și postate de Marcel Ciolacu pe Facebook, există dovezi că rezidenții au fost maltratați.

Vineri, au apărut noi mărturii ale aparținătorilor acestor persoane. Astfel, femeia care și-a pierdut tatăl în acest azil a declarat pentru Antena 3 CNN că este decisă să depună chiar şi o plângere penală.

„L-am adus pe picioare. Mi-au dat telefon asistentele, era cu Covid-ul şi mi-au dat telefon tot timpul că tata mănâncă, tata e bine. Zece zile a trăit…”, mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, femeia care şi-a pierdut tatăl în căminul groazei din Mureş.

Sursa foto: Capturi TV Antena 3

„Tata a murit în chinuri”

„Când l-au dus pe tata la casa mortuară avea picioarele strâmbe şi fratele meu mi-a zis oare de ce tata are… Era deja îmbrăcat, spălat tata şi am întrebat ce se întâmplă, de ce are picioarele aşa. Îmi zice fratele meu: „Cred că a murit tata numai în chinuri”, a adăugat femeia.

Am dat telefon la asistentă, am venit la Bărdeşti şi am rugat-o pe asistentă „Doamn Iulia, vă rog foarte, foarte frumos, spuneţi-mi în ce împrejurări a murit tata. Mi-aţi spus că mănâncă, că îi daţi iaurt, că tata e bine.

Noi i-am dat medicamente, i-am dat tot. Tata a fost subofiţer, a fost tanchist. De supărare, după 6 luni a murit şi mama”, mai spune femeia, cu lacrimi în ochi.

Sursa foto: Capturi TV Antena 3

Infernul de la azilul din Mureș

Infernul de la azilul din Mureș a fost raportat de Centrul de Resurse Juridice la Palatul Victoria, deși lucrurile par să fi fost de notorietate de aproape un an. Ulterior un apel telefonic la 112 a alertat Poliția. În doar câteva ore, informația despre grozăviile de la Căsuța Lu’Min din Bărdești au ajuns, în sfârșit, la Guvern. Opt pacienți au fost găsiți îngrămădiți la subsol. Trei dintre cei găsiți în subsolul imobilului sunt minori cu dizabilități. Copiii găsiţi în beci nici nu figurează în evidenţele centrului. Patronul a fost luat de polițişti şi dus la audieri joi.

”Ca urmare a informațiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgență intervenția instituțiilor statului în cazul unor abuzuri și violențe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’Min, din județul Mureș. Conform informațiilor primite, victimele erau ținute închise și supuse unor acte de violență, necesitând de urgență intervenții medicale.

Voi monitoriza îndeaproape evoluția evenimentelor pentru a mă asigura că victimele vor primi un tratament adecvat, iar vinovații vor fi trași la răspundere. Toleranță zero în astfel de situații!”, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Cad primele capete după ce ministrul Muncii a anunţat că a dispus retragerea licenţei

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat vineri că a dispus retragerea licenţei pentru Asociaţia ”Re-Min”, centrul ”Căsuţa Lu’ Min” din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti, și a cerut urgent Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor pentru această ”situaţie revoltătoare”.

La rândul său, prefectul județului Mureș a dispus verificarea tuturor centrelor de asistență socială din județul Mureș, iar una dintre măsurile luate de urgență a fost eliberarea din funcție a lui Cristian Viorel Răduț, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Mureș.

Pe perioada cercetării administrative, acesta a fost mutat pe o funcție publică de execuție, din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăți și Inspecţie Socială Mureș.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a retras licența de funcționare a Centrului de Îngrijire și Asistență ”Căsuța lu’ Min”, eliberată la data de 28 decembrie 2020.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
Amendă neplătită, permis suspendat. Calculul simplu pe care trebuie să-l știe toți șoferii
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Ce fac astăzi copiii lui Mircea Diaconu și ai Dianei Lupescu. Actrița a făcut mărturisiri rare: „Avem o relație foarte bună”
Digi24
Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
UE impune CAMERE pentru monitorizarea șoferilor în mașinile noi. Ce înregistrează acestea?
Descopera.ro
Iarna în care un popor întreg a mâncat bulbi de lalea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi