Prima pagină » Actualitate » Noi acuzații din Marea Britanie complică situația fraților Tate. Avocații milionarilor britanici spun că nu există probe: ”Este oportunism”

Noi acuzații din Marea Britanie complică situația fraților Tate. Avocații milionarilor britanici spun că nu există probe: ”Este oportunism”

Noi acuzații din Marea Britanie complică situația fraților Tate. Avocații milionarilor britanici spun că nu există probe: ”Este oportunism”

Avocații fraților Andrew și Tristan Tate susțin că cei doi britanici neagă noile acuzații aduse pe numele lor după ce procurorii DIICOT au schimbat încadrarea faptei de trafic de persoane și au stabilit că presupusa infracțiune s-ar fi comis în formă continuată. Anchetatorii au decis să modifice acuzația după ce a fost identificată o nouă posibilă victimă, care ar fi fost traficată, însă, pe teritoriul Marii Britanii.

Echipa de avocați a celor doi britanici a transmis, la solicitarea Gândul, că Andrew Tate ”neagă categoric veridicitatea acuzațiilor aduse de către avocatul persoanelor anonime din UK”.

”Este evident că discutăm despre oportunism, având în vedere că demersul celor patru este unul colectiv, demarat prin aceeași casă de avocatură, debutând în presă și nu în fața instanței. Un fapt esențial ce se omite frecvent în mass-media este că trei dintre aceste persoane au formulat plângeri penale pe care autoritățile din UK le-au clasat din lipsă de probe. Se naște întrebarea legitimă: dacă acum 9 ani nu a existat niciun mijloc de probă care să susțină acuzațiile, ce probe ar fi putut apărea 9 ani mai târziu, care să răstoarne soluția de clasare?”, este punctul de vedere al echipei de avocați.

Potrivit avocaților, deși cele patru femei care susțin că au fost victimele lui Andrew Tate în Marea Britanie și vorbesc de presupuse evenimente care ar fi avut loc în anul 2014, niciuna dintre ele nu a cerut timp de nouă ani în instanță sau pe altă cale legală daune pentru acele pretinse prejudicii suferite și niciuna nu a comunicat vreo dovadă până în prezent.

”În esență, ne raportăm la pretenții materiale care nu au la bază mijloace de probă, împotriva unor persoane de notorietate internațională, cercetate pentru fapte similare. Nu vom da curs acestor acțiuni de intimidare ce folosesc ca unic instrument presa și manipularea opiniei publice”, spun avocații lui Andrew Tate.

DIICOT a luat în calcul o singură victimă nouă

Totuși, dacă avocații fraților Andrew și Tristan Tate vorbesc despre patru persoane, procurorii DIICOT au anunțat că acuzațiile au fost schimbate după ce s-a luat în considerare o singură presupusă victimă, adică cea în cazul căreia nu s-a dat soluție de clasare, așa cum s-a întâmplat în situația celorlalte trei.

Astfel, procurorii i-au anunțat pe frații Tate că la acuzația de trafic de persoane se adaugă forma continuată a infracțiunii.

Avocații fraţilor Tate susțin însă că modificările în acuzații sunt ”în interesul legal” al suspecților și au fost făcute de procurori ”pentru a asigura menţinerea unei anchete imparţiale”. Aceștia au precizat că, după ultima audiere, au convingerea că procurorii vor lua măsurile necesare pentru a asigura o anchetă obiectivă, iar Andrew și Tristan Tate vor continua să colaboreze cu autoritățile, ”pentru a-și dovedi nevinovăția”.

Andrew și Tristan Tate sunt acuzați de procurorii antimafia că, în 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

„Victimele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT.

Presa din Marea Britanie a scris recent despre patru femei care îl acuză pe Andrew Tate de viol și vor să ceară în instanță despăgubiri, într-un proces civil.

Firma de avocatură McCue Jury & Partners, care le reprezintă pe cele patru femei, arată că scopul procesului intentat în civil este de a căuta „dreptate, responsabilitate şi compensaţii pentru victimele lui Tate”. Totodată, se urmărește încurajarea ”unei anchete penale în Marea Britanie cu privire la infracțiunile lui Tate, în speranţa că acesta va fi urmărit penal şi condamnat în Marea Britanie, pe lângă acuzaţiile cu care se confruntă în România”.

Ultima femeie care l-a acuzat pe Andrew Tate susține că a fost sufocată și apoi violată de cunoscutul influencer. Totul s-ar fi petrecut în urmă cu nouă ani. Cei doi s-au cunoscut într-un club de noapte din Luton, scrie The Telegraph.

Femeia, azi în vârstă de 30 de ani, susține că era studentă când, într-o seară, la o ieșire în club în orașul natal, Luton, l-a întâlnit pe Andrew Tate.

„Iniţial, a fost foarte amabil şi fermecător şi am ajuns să merg acasă cu el. În timp ce făceam sex, el a început să mă sugrume şi m-a sufocat atât de tare încât mi-am pierdut cunoştinţa. Am crezut că o să mor. Când m-am trezit, continua să mă violeze. Este greu să povestesc asta, pentru că este atât de tulburător, dar aşa a fost”, a spus femeia.


CITEȘTE ȘI:

Încă o femeie din Marea Britanie îl acuză de viol pe ANDREW TATE. „Am crezut că o să mor”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia PLĂNUIEȘTE SĂ ATACE România în 2027! Amenințarea fără precedent!
Digi24
Fructul de toamnă bogat în fibre care susține digestia. Specialiștii explică ce beneficii are și care este porția recomandată
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
Olguța Vasilescu, pusă la punct de USR: Ca de la oltean la oltean, lăsați prostiile!
Click
Noi dezvăluiri despre relația dintre Mădălina Apostol și Cătălin Grozavu: „Degeaba se dă el mare”
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu pensiile militare de la 1 ianuarie! Pensionarii așteaptă decizia
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Un meteorit, vechi de 4,6 miliarde de ani, i-a uimit pe astronomi
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania