Prima pagină » Actualitate » CAPITALA, sub asediul ploilor și al rafalelor de vânt. Temperaturi cu 10 grade mai mici decât media normală

CAPITALA, sub asediul ploilor și al rafalelor de vânt. Temperaturi cu 10 grade mai mici decât media normală

Ruxandra Radulescu
CAPITALA, sub asediul ploilor și al rafalelor de vânt. Temperaturi cu 10 grade mai mici decât media normală

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Mediului, Raul Pop, a anunțat că în următoarele ore sunt prognozate precipitații abundente care vor atinge cota de inundații în mai județe ale țării. Oficialul a menționat, de asemenea, că vor fi trimise mesaje de avertizare, în zonele unde situația o va impune. 

Raul Pop, secretarul de Stat din cadrul Ministerului Mediului, a avertizat că, în următoarele 24 de ore, va ploua mai mult decât într-o lună.

Comitetul ministerial pentru situații de urgență s-a întrunit vineri într-o ședință extraordinară, condusă de Raul Pop, în contextul avertizărilor meteorologice şi hidrologice de cod galben, portocaliu şi roşu transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

”Având în vedere prognoza meterorologică şi situaţia hidrologică, a fost crescut gradul de alertare pentru judeţele din sud-vestul ţării, prin emiterea codurilor galbene, roşii şi portocalii. Ne aşteptăm ca precipitaţiile să conducă la atingerea cotelor de inundaţii în mai multe zone.

Deşi solul este extrem de uscat şi poate prelua din cantităţile de precipitaţii, nu putem exclude probleme punctuale. Ţinând cont că sunt areale întinse care vor fi afectate de precipitaţii, vor apărea, în următoarele ore, inundaţii cu efecte locale”, a afirmat secretarul de stat.

„În următoarele 24 de ore va ploua de două ori mai mult decât într-o lună”

Raul Pop a menţionat că în următoarele 24 de ore va ploua de două ori mai mult decât într-o lună.

”Practic, în următoarele 24 de ore va ploua de două ori mai mult decât într-o lună. ANM şi INHGA vor emite mesaje de avertizări imediate acolo unde situaţiile o vor impune.

Recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să nu depoziteze cantităţi de lemne de foc în apropierea canalelor de scurgere sau a rigolelor, astfel încât să se asigure scurgerea apelor pe raza localităţii”, a subliniat secretarul de stat Raul Pop.

Maxime mai mici cu până la 10 grade decât mediile normale

Temperaturile vor scădea tot mai mult, potrivit meteorologilor, maximele fiind mai coborâte cu 8-10 grade decât mediile normale.

În cadrul ședinței a fost discutată și situația din Capitală, unde vor fi rafale puternice de vânt, care pot ajunge şi la 70-90 km/h (începând cu această seara şi pe parcursul nopţii), dar şi precipitaţii de 40-50 l/mp.

Autoritățile au mobilizat 75 de buldozere și excavatoare și 500 de oameni din echipele de intervenție

În cadrul şedinţei, reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române au anunţat că s-a păstrat legătura cu Administraţiile Bazinale de Apă care se află în zonele în care este valabilă avertizarea şi au fost deja mobilizate 75 de buldozere şi excavatoare, iar 500 de oameni sunt deja pe poziţii, pregătiţi de intervenţie.

Totodată, au fost verificate gradele de umplere din acumulări şi s-a comunicat cu Hidroelectrica S.A pentru preluarea viiturii de pe Olteţ. De asemenea, SGA Olt va avertiza acumulările piscicole pentru asigurarea tranzitărilor. Contactul cu Prefecturile şi cu autorităţile locale trebuie să fie în permanenţă.

Avertisment DSU și IGSU: Manevre preventive în judeţele Dolj şi Olt

Reprezentanţii DSU şi ai IGSU au subliniat că sunt efectuate manevre preventive în judeţele Dolj şi Olt, prin mobilizarea echipelor operative din judeţele învecinate, precum şi a motopompelor, a camioanelor şi microbuzelor.

Reprezentanţii Ministerului Mediului au făcut un apel la toţi deţinătorii de amenajări hidrotehnice din bazinele aflate sub avertizări să acorde o atenţie deosebită exploatării lucrărilor administrate, respectând regulamentele specifice pentru perioadele de ape mari.

”Aceste măsuri sunt esenţiale pentru gestionarea în siguranţă a eventualelor viituri şi pentru protejarea populaţiei din zonele adiacente. Totodată, aceeaşi responsabilitate revine şi deţinătorilor numeroaselor acumulări mici, care trebuie să respecte cu stricteţe regulamentele de exploatare şi să monitorizeze permanent starea lucrărilor, sub coordonarea unităţilor teritoriale ale Administraţiei Naţionale «Apele Române».

Implementarea riguroasă a acestor măsuri este crucială pentru siguranţa comunităţilor, pentru protejarea bunurilor şi pentru apărarea mediului”, au afirmat reprezentanţii Ministerului Mediului.

Cod roșu și portocaliu de ploi în mai multe zone din țară

Administraţia Naţională de Meteorogie a emis mai multe avertizări meteorologice cod galben, cod portocaliu şi cod roşu de ploi însemnate cantitativ în mai multe zone din ţară.

De asemenea, şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare hidrologică de cod galben, cod portocaliu şi cod roşu.

Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Bazinele hidrografice afectate sunt: Mureş, Timiş, Bărzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret şi râurile din Dobrogea.


Recomandarea autorului: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc