Prima pagină » Actualitate » Proteste cu mii de oameni la Budapesta, împotriva legii care interzice parada LGTBQ+: „Oamenii încep să se trezească”

Proteste cu mii de oameni la Budapesta, împotriva legii care interzice parada LGTBQ+: „Oamenii încep să se trezească”

Proteste cu mii de oameni la Budapesta, împotriva legii care interzice parada LGTBQ+: „Oamenii încep să se trezească”

Mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva legii care are ca obiectiv interzicerea marșului anual „Pride”, organizat de comunitățile LGBTQ+ și care, în opinia criticilor, face parte dintr-o încercare mai amplă de a restricționa libertățile democratice înaintea alegerilor parlamentare din 2026, potrivit Reuters.

Premierul de dreapta al Ungariei, Viktor Orban – care trebuie să facă față provocărilor partidului de opoziție înaintea alegerilor – a criticat comunitatea LGBTQ+ și a promis reducerea finanțării străine a mass-mediei și a organizațiilor neguvernamentale din Ungaria.

Parlamentul, dominat de partidul lui Orban, Fidesz, a adoptat luna trecută o lege cu scopul de a interzice marșul „Pride”, deoarece acesta ar putea avea efecte negative asupra copiilor. Orban, care este în funcție din 2010, promovează o agendă conservatoare, creștină.

Legea afirmă ca poliția poate utiliza camere cu recunoașterea facială pentru a îi identifica pe cei care participă la eveniment și amenda. Criticii sunt de părere că această lege poate deveni o unealtă, care ar putea fi folosită împotriva oponenților politici ai lui Orban.

Declarații de la protest: „lege tehno-fascistă”

Conform unui fotograf al Agenției France Press, peste 10,000 de oameni s-au adunat în centrul Budapestei pentru a protesta, fluturând steaguri ale Ungariei, alături de cele LGBTQ+ și ținând în mâini pancarte cu mesajele „Până aici cu minciunile” și „Jos cu Orban! Vrem democrație!”

O protestatară în vârstă de 60 ani, patisera chef Agica Tohne, a declarat pentru AFP că plănuiește să participe și la următoarele demonstrații pentru că „sistemul ăsta corupt trebuie să eșueze și oamenii încep să se trezească”.

Parlamentarul independent Akos Hadhazy, unul dintre organizatorii protestului, a spus că acestea „nu se vor opri până legea nu este abrogată” și că „legea tehno-fascistă” a fost scrisă după modelul celor din Rusia și China.

Orban a spus că din moment ce se pot întâmpla adunări ca cele de marți, nu există niciun pericol asupra democrației, considerând protestele împotriva acestei legi „instigări”, relatează Reuters.

Ambasadele din Budapesta își exprimă îngrijorarea în legătură cu noile schimbări

Un grup al ambasadelor din Budapesta, din care fac parte și cele ale statelor Europene, dar nu și cea a SUA, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu noile schimbări.

„Noi, ambasadele din Ungaria, suntem foarte îngrjorate în legătură cu legislația…care are ca rezultat restricționarea dreptului la adunări pașnice și la liberă exprimare”, au declarat 22 de ambasade, din care fac parte și cele ale Franței, Germaniei și Regatului Unit, conform Reuters.

Organizatorii festivalului spun că marșul „Pride” nu prezintă un pericol față de copii și că plănuiesc să desfășoare evenimentul, în ciuda interzicerii acestuia.

Foto – Profimedia Images


Citește și:

Ungaria: Partidul lui Viktor Orban propune SCHIMBAREA Constitutiei, vizând comunitatea LGBTQ+, persoanele cu dublă cetățenie dar și plata cu CASH

Numire controversată: pe cine a putut trimite Donald Trump ca emisar al SUA la NATO! Nu are deloc experiență în securitate națională

„Jocurile de război” ale lui Putin. „În timpul ZAPAD 2025, Rusia va simula un conflict la scară largă cu NATO, în nord-estul Europei”

Israelul anunță extinderea operațiunilor militare din Fâșia Gaza. Mari zone din enclavă vor fi ocupate, iar populația EVACUATĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANUNȚUL momentului! Ce a decis Marine Le Pen în privința candidaturii sale la președinția Franței
Digi24
FOTO Atac major în Marea Azov: opt petroliere lovite într-o singură noapte. Cui aparțineau
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Cine este cel mai detestat bărbat? Melodia virală care a dat naștere unui fenomen: „Alex Stamate e tipul care m-a rănit!”
Mediafax
Estimările NATO: Cât va aloca România pentru apărare în 2026? Care sunt țările fruntașe
Click
Cuvintele lui Filip au făcut-o să plângă pe Cristina Șișcanu. Ce s-a petrecut în familia lor: „Au apărut niște probleme”
Digi24
„Lăsați-o în pace pe «regina» Meloni”. Replica neașteptată primită de Donald Trump la summitul NATO
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum ajungi mai repede la Beach Please: cu trenul sau cu mașina? Ruta cea mai rapidă
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Noi drepturi pentru cei care călătoresc cu avionul. Ce trebuie să știe pasagerii?