Prima pagină » Actualitate » S-a rupt lanţul de iubire dintre Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă. Ciucu: „Eu sunt genul ăla mai fraier. Deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost”

S-a rupt lanţul de iubire dintre Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă. Ciucu: „Eu sunt genul ăla mai fraier. Deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost”

Luiza Dobrescu

Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă au fost odată prieteni buni, însă campania electorală precedentă pare să fi slăbit balamalele relaţiei strânse pe care au avut-o cândva. Ciucu a declarat în emisiunea Insider Politic, de sâmbătă, la Prima TV, că n-a mai vorbit cu Drulă de la alegerile pentru Capitală, chiar dacă susţine că el este „genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit”. 

Ciucu a declarat pentru Insider Politic că a fost deranjat de filmul realizat de Drulă în care sugera indirect că Ciucu ar fi dat o aprobare pentru ridicarea unui bloc în condiţii nu tocmai legale; clip în care apare şi preşedintele Nicuşor Dan şi fostul ministru USR al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

De la alegeri nu au mai discutat cei doi, a mai spus Ciucu, însă acesta spune că „nu ştiu, nu cred”, atunci când este întrebat dacă a rupt prietenia cu Drulă.

Potrivit primarului general al Bucureştiului, el  mai are tendinţa să treacă peste anumite aspecte, când e vorba de prieteni, dar soţia sa e veşnic pe fază ca să-i amintească acele aspecte pe care Ciucu le poate trece cu vederea.

„Eu sunt genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit, deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost. Genul ăla de prost în sensul că eu sunt ăla fraier, în sensul că iert repede, ştiţi? M-a deranjat enorm ce-a făcut Cătălin în campanie”.

Ciprian Ciucu speră ca prietenul său Drulă să aibă „forța să se reinventeze”

„Îi doresc o revenire, poate şi în Bucureşti. Nu exclud. I-am zis, i-am zis, i-am zis: «Începe cu un sector. Ia-o de jos. Nu mai arde etape!». Le-am zis şi altora. Şi sunt în postura să zic asta. Am început consilier general. Nu eram ministru, nu eram deputat, nu eram nimic. Eram un simplu consilier general din ăia 55 care i-am făcut opoziţie Gabrielei Firea”, mai spune Ciucu.

În campania trecută, Drulă la acuzat pe Ciucu că se foloseşte de sondaje ca să manipuleze opinia publică, pentru ca apoi, prin clipul eliberat în spaţiul public în care apărea şi Nicuşor Dan, să lase impresia că Ciucu este vinovat pentru haosul urbanistic.

„Ciprian, nu așa! Nu așa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit și în campania lui Ciucă. Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța”,  transmitea în noiembrie Cătălin Drulă pe Facebook. 

La rândul său, Ciucu a declarat că este deranjat de atitudinea lui Drlă, mai ales că faptele de care încearcă să-l facă răspunzător ştie că nu sunt reale.

„Mă deranjează ce spune. Mă deranjează, că ştie că nu-i adevărat. Ştie care-i adevărul. Mă deranjează că a dat drumul la o campanie negativă, el ştiind adevărul.

Eu am oprit campania negativă împotriva lui. Nu o face asumat, adică nu spune el, asumat, dar se spun fel şi fel de lucruri care nu sunt adevărate. Mă deranjează, dar sper ca împreună să trecem peste această campanie şi să ne putem privi unul pe celălalt în ochi.

Pot înțelege disperarea lui Cătălin Drulă, aflat pe locul 4 in competiție, pot înțelege până și anumite exagerări, dar să minți cu bună știință, asta nu mai pot înțelege!”, declara şi Ciucu, la vremea respectivă. 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!