Prima pagină » Actualitate » SCANDAL de pomină în miezul nopții. Președintele UDMR Brașov a fost scos în cătușe de oamenii legii

SCANDAL de pomină în miezul nopții. Președintele UDMR Brașov a fost scos în cătușe de oamenii legii

Un fost consilier local, actual preşedinte al organizaţiei municipale UDMR Braşov, a fost în centrul unui scandal care a depășit granițele municipiului de la poalele Tâmpei. Astfel, acesta ar fi făcut scandal în curtea unui liceu din Braşov, în timpul Zilelor Culturii Maghiare, manifestare al cărei principal organizator era instituția pe care o conduce.

Potrivit presei locale, politicianul UDMR ar fi devenit agresiv şi recalcitrant, ar fi refuzat să se legitimeze şi chiar ar fi împins un poliţist în misiune. Ca urmare, a fost încătuşat de poliţişti. Conflictul a pornit de la o sesizare potrivit căreia, la evenimentul respectiv, muzica ar fi fost dată mult prea tare. Astfel, Toró Tamás, proaspăt desemnat invitat permanent la ședințele Consiliului Local Brașov, a fost scos încătușat în curtea Liceului Aprily Lajos.

Toró Tamás a devenit recalcitrant și agresiv

Potrivit Poliţiei Judeţene Braşov, pe 21 septembrie, în jurul orei 1.30, un echipaj de poliţie de la Secţia 1 a municipiului Braşov a fost direcţionat, în urma unui apel telefonic, să verifice o sesizare privind comportamentul „turbulent” al unor persoane prezente în incinta unei unităţi situate pe strada După Ziduri.

Președintele executiv al UDMR renunță la funcție. Kelemen Hunor: „Are alte proiecte, alte angajamente” / Sursă Foto: Facebook

Sursă Foto: Facebook

„La faţa locului, poliţiştii au constatat că, în incinta unităţii, în cadrul unui eveniment, era redată muzica la o intensitate ridicată. Tot aici, au identificat şi un bărbat, care la momentul interceptării şi legitimării, a devenit recalcitrant şi agresiv, fapt pentru care a fost nevoie de imobilizarea acestuia, pentru încetarea acţiunilor de tulburare a ordinii publice. De asemenea, la faţa locului a fost solicitat şi sprijinul unui echipaj medical, însă persoana turbulentă a refuzat transportul către unitatea spitalicească”, precizează IPJ Braşov.

UDMR Brașov este organizatorul Zilelor Culturii Maghiare

Potrivit sursei citate, politicianul a fost sancţionat contravenţional pentru tulburarea ordinii şi a liniştii publice, refuzul de legitimare şi provocarea de scandal.

„Poliţia Braşov va manifesta constant fermitate în intervenţiile pentru protejarea cetăţenilor, dar şi pentru menţinerea corespunzătoare a climatului de ordine şi linişte publică”, mai precizează IPJ Braşov.

Potrivit Transilvania 365.ro, bărbatul recalcitrant ar fi chiar actualul preşedinte al organizaţiei municipale UDMR Braşov, acesta fiind scos în cătuşe din curtea Liceului Aprily Lajos, unde avea loc manifestarea Zilele Culturii Maghiare.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Tánczos Barna: Am o vârstă, nu mai visez să avem o coaliție de 4 ani

Cseke Attila CONFIRMĂ că se vor desființa 40.000 de posturi în administrație, prevăzute în pachetul 2

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
19 ani de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu - Cronologia
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
România MAGA sau România europeană? Sfatul de la Oxford, după un an de mandat al lui Nicușor Dan: „Acest lucru trebuie prevenit”
Mediafax
Iranul înființează un nou organism pentru supravegherea Strâmtorii Ormuz
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai e valabil permisul auto dacă îți schimbi buletinul? Regula din Codul Rutier 2026 care te poate costa mii de lei
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Oamenii de știință au creat combustibil curat pe bază de hidrogen